Remember Leon Kalustian (1908-1990)
Leon Kalustian s-a nascut la 17 octombrie 1908 in Focsani. Pleaca
de tinar in Bucuresti si intra in publicistica de stinga a vremii pe usa
din fata. Dupa 1944 va petrece ani grei in inchisorile comuniste.
Revine in publicistica la sfirsitul anilor 70. A decedat la 24 ianuarie
1990 si este inmormintat la cimitirul armean din Focsani.
Printre numele mari ale publicistilor nascuti in Focsani la inceputul
secolului trecut, Leon Kalustian face o figura aparte. Paraseste de
tinar orasul Unirii si se stabileste in Bucuresti. In 1926 il intilnim deja
in presa de stinga a vremii, fiind un pamfletar de temut. "Leon
Kalustian a urmat si a ilustrat marea scoala a pamfletului
romanesc a carui forta statea in elevatia expresiei, ce folosea
spada si nu reteveiul, floreta si nu maciuca, ce respingea
grosolania si aseza in prim-plan demonstratia calma,
superioara, argumetatia temeinica, ironia fina, dar nu mai putin
nimicitoare...", il caracterizeaza criticul literar Valeriu Ripeanu, in
"Cuvint inainte" la Conspiratii sub cer deschis. Pagini de lupta
antifascista si democratica (Bucuresti, 1976).
De la presa interbelica la "Flacara" lui A. Paunescu
Apartenenta la miscarea de stinga si relatiile cu aceasta lume nu il
vor scapa de prigoana ce se abate asupra Romaniei dupa 1944.
Va petrece ani grei de temnita intre 1951-1954, 1960-1964,
cunoscind umilintele din universul concentrationar al Romaniei
comuniste. Trecut sub tacere de cei care au rescris istoria culturii
romane in perioada postbelica este "recuperat" tirziu, gratie lui
Vartan Arachelian, care il va introduce la "Flacara" lui Adrian
Paunescu in 1978. Intre 1981-1985 va publica patru volume de
Simple note. Iubind trecutul, viata pe care a petrecut-o alaturi de
oamenii epocii sale, a scris despre ei, despre viata si epoca lor. Nu
studii academice, adesea baroce si grele ca niste catedrale, din
care Dumnezeu lipseste, ci pagini efemere, aidoma unor jurnale. In
prefata la al doilea volum din Simple note tine sa raspunda celor
care ii imputau ca se ocupa mai mult de trecut: "Trecutul face
parte din existenta mea - asa cum fost - in zumzetele si
fosnetele lui, in articulatiile si desfasurarile pe care le-a avut, cu
imprejurari de viata care nu pot fi sterse sau rastalmacite, cu
oameni si locuri - ce nu suporta escamotarea - care finalmente
nu sint decit istorie si istoria trebuie scrisa cu o unica si
elementara conditie: sa fii paznic credincios al adevarului si sa
faci din el ritualitate." Un paznic al adevarului a fost Leon
Kalustian, un arhivist, care a lasat o istorie "asa cum a fost. Asa
cum a vietuit-o", cum spune autorul insusi.
Amintiri despre oameni de altadata
Opera lui Leon Kalustian nu este una sistematica, ci un amestec de
amintiri, un puzzle de documente inedite despre personalitati ale
culturii romane absente din dictionare si enciclopedii. Personajele
sale, fiinte reale, nu intra in istoria consacrata a literaturii romane,
desi ele au umplut spatiul cultural al primei parti din secolul al XX-
lea. Leon Kalustian insusi este un mare necunoscut. Nu figureaza
in nici un manual de literatura. Nici pe plan local nu i s-a rezervat un
loc mai cald. Rindurilor noastre le alaturam rindurile emotionante
scrise de profesorul Virgil Raileanu in revista "Clio de Marasesti":
"Leon Kalustian a continuat OPERA lui N. Iorga (chiar si a
causticului Arghezi), inchizind in rame de portret simplu, dar
credibil, insufletit de nobletea faptelor celui disparut si a
gazetarului de exceptie, care a fost autorul, nume de OAMENI."
O apologie a aducerii aminte
Trebuie sa subliniem ca romanul Leon Kalustian era nascut intr-o
familie de armeni, ajunsi prin vitregiile istoriei in tinuturile Vrancei,
pe care le-a parasit vremelnic pentru a se realiza ca intelectual in
Bucuresti. La anii grei ai batrinetii s-a intors la locurile primei iubiri si
in nebunia lui ianuarie 1990 se stingea in indiferenta si uitare la 24
ianuarie. O simpla nota a lui Florin Muscalu din Milcovul din 27
ianuarie 1990 anunta plecarea din aceasta lume a lui Leon
Kalustian. Lumea nu avea timp de batrini muribunzi, de oameni de
altadata. Se poate ca si acum, undeva, in acest oras, oameni care
au apartinut altor vremi sa fie pe ultimul drum si sa dispara in uitare.
Fara sa cadem in patetism, rindurile noastre se vor o apologie a
neuitarii, a aducerii aminte si a respectului memoriei celor din jurul
nostru, indiferent de origine sau religie, in mod particular al batrinilor
care sint ultimii reprezentanti ai orasului multietnic de altadata.
Ziarul de Vrancea va invita la aduceri aminte
Credem ca a sosit timpul sa ne cunoastem inaintasii, sa ne
cercetam istoria si sa o prezentam posteritatii, asa cum a fost ea in
paginile periodicelor timpului, prin cafenelele literare, in cenacluri
sau cercuri de filatelisti. Acesta este si scopul demersului jurnalului
nostru. Sa scoatem din pulberea ingrata a trecutului oameni care
au marcat vremea cu existenta lor, personalitati legate de orasul
Focsani, sa-i prezentam generatiilor postdecembriste, in speranta
ca, vazindu-le numele, vor avea curiozitatea sa deschida o carte
semnata cu acest nume.
