24 IAN Remember Leon Kalustian (1908-1990)
La 17 octombrie 1908 se naște la Focșani Leon Kalustian, primul născut al familiei Sarkis Kalustian (1867 - 1921) și Iulia Kalustian, născută Gherghel (1876 - 1948)
Leon Kalustian a fost un pamfletar de temut "... a ilustrat marea scoala a pamfletului romanesc a carui forta statea in elevatia expresiei..." Artistul condeiului s-a stins din viata in anonimat.
Leon Kalustian s-a născut la 17 octombrie 1908 in Focșani. Pleaca de tânăr în București și intra în publicistica de stânga a vremii pe ușa din față. După 1944 va petrece ani grei în închisorile comuniste. Revine în publicistică la sfirșitul anilor 70. A decedat la 24 ianuarie 1990 și este înmormântat la cimitirul armean din Focșani. Printre numele mari ale publiciștilor născuți în Focșani la începutul secolului trecut, Leon Kalustian face o figură aparte. Părăsește de tânar orașul Unirii și se stabileăte în București. În 1926 îl întâlnim deja
în presa de stânga a vremii, fiind un pamfletar de temut. "Leon Kalustian a urmat și a ilustrat marea școală a pamfletului românesc a cărui forță stătea în elevația expresiei, ce folosea
spada și nu reteveiul, floreta și nu măciuca, ce respingea grosolănia și așeza in prim-plan demonstrația calmă, superioară, argumetația temeinică, ironia fină, dar nu mai puțin
nimicitoare...", îl caracterizează criticul literar Valeriu Ripeanu, în "Cuvint inainte" la Conspirații sub cer deschis. Pagini de luptă antifascistă și democratică (Bucuresti, 1976).
De la presa interbelică la "Flacara" lui A. Păunescu
Apartenența la mișcarea de stânga și relațiile cu această lume nu îl vor scapa de prigoana ce se abate asupra României după 1944. Va petrece ani grei de temniță între 1951-1954, 1960-1964, cunoscând umilințele din universul concentraționar al României comuniste.
Trecut sub tăcere de cei care au rescris istoria culturii române în perioada postbelică, este "recuperat" târziu, grație lui Vartan Arachelian, care îl va introduce la "Flacăra" lui Adrian
Păunescu în 1978. Între 1981-1985 va publica patru volume de Simple note. Iubind trecutul, viața pe care a petrecut-o alături de oamenii epocii sale, a scris despre ei, despre viața si epoca lor. Nu studii academice, adesea baroce și grele ca niște catedrale, din care Dumnezeu lipsește, ci pagini efemere, aidoma unor jurnale. În prefața la al doilea volum din „Simple note” ține să le răspundă celor care îi imputau că se ocupa mai mult de trecut: "Trecutul face
parte din existența mea - așa cum fost - în zumzetele și foșnetele lui, în articulațiile și desfășurările pe care le-a avut, cu împrejurări de viață care nu pot fi șterse sau răstălmăcite, cu oameni și locuri - ce nu suportă escamotarea - care finalmente nu sunt decât istorie și istoria trebuie scrisă cu o unica și elementara condiție: să fii paznic credincios al adevărului și să faci din el ritualitate." Un paznic al adevărului a fost Leon Kalustian, un arhivist, care a lasat o istorie "asa cum a fost. Așa cum a viețuit-o", cum spune autorul însuși.
Amintiri despre oameni de altădată
Opera lui Leon Kalustian nu este una sistematică, ci un amestec de amintiri, un puzzle de documente inedite despre personalități ale culturii romăne absente din dicționare și enciclopedii. Personajele sale, ființe reale, nu intră în istoria consacrată a literaturii române, deși ele au umplut spațiul cultural al primei părți din secolul al XX-lea. Leon Kalustian însuși este un mare necunoscut. Nu figurează în nici un manual de literatură. Nici pe plan local nu i s-a rezervat un loc mai cald. Rândurilor noastre le alăturăm rândurile emoționante scrise de profesorul Virgil Răileanu în revista "Clio de Mărășești":
"Leon Kalustian a continuat OPERA lui N. Iorga (chiar și a causticului Arghezi), închizând în rame de portret simplu, dar credibil, însuflețit de noblețea faptelor celui dispărut și a
gazetarului de excepție, care a fost autorul, nume de OAMENI."
O apologie a aducerii aminte
Trebuie să subliniem că romînul Leon Kalustian era născut intr-o familie de armeni, ajunși prin vitregiile istoriei în ținuturile Vrancei, pe care le-a părăsit vremelnic pentru a se realiza ca intelectual în București. La anii grei ai bătrâneții s-a întors la locurile primei iubiri și
în nebunia lui ianuarie 1990 se stingea în indiferență și uitare la 24 ianuarie. O simplă notă a lui Florin Muscalu din Milcovul din 27 ianuarie 1990 anunța plecarea din această lume a lui Leon Kalustian. Lumea nu avea timp de batrâni muribunzi, de oameni de altădată. Se poate ca și acum, undeva, în acest oraș, oameni care au aparținut altor vremi să fie pe ultimul drum și să dispară în uitare.
Fară să cădem în patetism, rândurile noastre se vor o apologie a neuitării, a aducerii aminte și a respectului memoriei celor din jurul nostru, indiferent de origine sau religie, în mod particular al bătrânilor care sunt ultimii reprezentanți ai orașului multietnic de altădată.
Ziarul de Vrancea va invita la aduceri aminte
Credem că a sosit timpul să ne cunoaștem înaintașii, să ne cercetăm istoria și să o prezentăm posterității, așa cum a fost ea în paginile periodicelor timpului, prin cafenelele literare, în cenacluri sau cercuri de filateliști. Acesta este și scopul demersului ziarului nostru. Să scoatem din pulberea ingrată a trecutului oameni care au marcat vremea cu existența lor, personalități legate de orașul Focșani, să-i prezentăm generațiilor postdecembriste, în speranța că, văzându-le numele, vor avea curiozitatea să deschidă o carte
semnată cu acest nume
