Lăsata Secului la Vintileasca, județul Vrancea
Câșlegile de iarnă sunt la sfârșit și în curând începe Postul Paștelui (Postul Mare, cum i se mai spune). În satele comunei Vintileasca, pregătirea pentru trecerea de la „dulce” la post revine în primul rând gospodinelor. Cele mai bune plăcinte „poale-n brâu”, cu brânză sărată de oaie sau cu brânză dulce de vacă, prăjite în untură sau ulei (uloi) sau coapte pe vatra cuptorului constituie felul principal de bucate care nu lipsește de pe masă cu acest prilej.
Lăsata Secului se petrece ca o sărbătoare: sosesc acasă bărbații plecați la muncă, la exploatările forestiere din Nehoiu, Zăbala, Covasna sau in Balta Brăilei. Cărăușii vin peste munți și își aduc și boii pentru că în curând, dacă va fi cald, va începe aratul. Flăcăii plecați la armată vin mulți în permisie, își păstrează din timp pentru asta zilele libere obținute prin rezultatele frumoase obținute în instrucție. Nu doar pentru petrecerea în familie ci, mai ales pentru că în sat, la Căminul Cultural, e horă mare cu lăutari aduși de flăcăii noștri de la Jitia (Ion al lui Dragomir) sau cu alții veniți de la Coita, Țugularii... de peste Dealurile Bisocii. Sunt tocmiți din vreme și e o întrecere între sate și comune în alegerea celor mai buni lăutari pentru horă și bal.
Apoi începe postul: se mănâncă fasole, cartofi, ghebe puse din toamnă la uscat, murături, mere păstrate la beci, turte cu majun coapte pe plită, iar de două ori, în zilele însemnate în calendarul bisericesc ortodox, se mănâncă pește. E un post greu, dar sătenii îl țin, îl respectă. E cel mai mare post din an, cel mai important, mai plin de semnificații. E o modestă participare la patimile lui Iisus, o curățare a trupului și a sufletului pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului Iisus Hristos. În Post, e timpul împăcării, al prieteniei, al faptelor bune.
In prima zi de post este „spălăcania”. Se spală cu leșie toate blidele „de dulce” (străchini, castroane, oale și ulcele de lut, linguri de lemn, tuciuri). Lingurile se pun deoparte într-un dulap și se acoperă cu un ștergar de bumbac; oalele și ulcelele se pun la scurs cu fața în jos în gardul de țambră. Mescioara de lemn rotundă, cu trei picioare, se spală și ea strașnic cu leșie. Se duc toate într-un loc deoparte până la sfârșitul Postului.
Iată câteva reguli respectate la Lăsata Secului la Vitileasca:
- Se mănâncă neapărat un ou, să „paie” postul mai mic.
- Nu se strânge seara masa, ci a doua zi dis-de-dimineață și se aruncă firimiturile la păsările cerului ca în anul ce urmează să nu mănânce omizile fructele și păsările să nu mănânce sămânța cânepii.
- Dacă ai vase imprumutate in sat, să te duci să ți le aduni acasă și așa porcii, vacile, caprele care pasc libere trag acasă la ele, nu se pierd.
Așa era Lăsata Secului cu 50-80 de ani în urmă. Azi e mai tristă, mai rece, oamenii nu mai pun așa mare preț pe obiceiuri și semnificații.
Hora satului nu se mai joacă sau se joacă rar de tot; tinerii sunt plecați prin toate colțurile lumii, se întorc de Crăciun și de Paști, uneori nu reușesc să vină acasă nici atunci. Cei rămași acasă (bunici, părinți, copii) încearcă să păstreze cât se mai poate din atmosfera sărbătorească de altădată.
Sunt câteva, doar câteva lucruri despre care eu îmi amintesc despre Lăsata Secului la Vintileasca. M-am mai ajutat cu mama mea, Stănica Apostu (a lui Cârtoajă) de 83 de ani și cu Marinescu Simioana (a lui Dumitrică al lui Moise), de 77 de ani.
Profesor Stana Georgescu
Stana Georgescu este profesoară la Școala „Regina Maria” din Vintileasca și colaborator al Ziarului de Vrancea
Citiți și:Tradiţii de Lăsata Secului la Năruja
