Viața satului

Foto | Sărbători cu bucurie, cu belşug şi sănătate, de la meșterul popular Ion Stanciu din satul Româneşti, comuna Nistoreşti!

Janine VADISLAV
14 dec 2020 3170 vizualizări

În Vrancea, Sărbătorile de Iarnă bat la uşă. Şi când vorbim de sărbători, nu pot să nu mă gândesc şi să nu vă spun şi dumneavoastră, despre buciumaşii din Spulber, fluieraşii - mari şi mici - din Paltin, cimpoierii din Nistoreşti, şi tot aşa, coborând la vale, trecem din sat în sat unde tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti curg încă de pe vremea când singura biserică, prima, din Nistoreşti, era ridicată de mâinile dibace ale creştinilor, din araci împletiţi, umpluţi cu paie şi pământ, biserică luată de puhoaie după o ploaie foarte mare şi dusă la vale... După, a început domnia bisericilor de lemn trainic şi de zid, unde tot românul stă la slujbele de sărbători, alături de familie, de rudenii, de vecini, de prieteni.

Dar sărbătoare fără muzică, fără joc, nu se poate, aşa cum nu se poate fără cimpoiul, fluierul, ocarina, piculina şi cavalul lui nenea Ion Stanciu, din satul Româneşti, com. Nistoreşti...

Şi când spun nenea Stanciu, mi-aduc aminte de râsul lui sănătos, de vorba glumeaţă, de mâinile care fac minuni din lemn, totul încununat de ceea ce n-aş fi crezut să aud vreodată (dar ce bucurie mare îmi face!) - concertul susţinut la fluier, în pădure, la începutul toamnei... Vă daţi seama cât de contopit cu muzica sa poate fi dacă i s-a părut firesc să cânte copacilor, păsărilor, florilor şi apei, dar şi turiştilor în trecere prin Lepşa - unde toate sunt cântec şi freamăt, într-o comuniune perfectă, aş putea spune dumnezeiască. Ei bine nenea Stanciu, unit cu muzica tradiţională pe viaţă, nu s-a sfiit să li se alăture şi să bucure acel loc. Mă întreb, ce s-ar putea întâmpla, mai mult de atât, ce aşteptări are de la el însuşi.

Se spune că talentul se moşteneşte din familie, aşa crede şi nenea Stanciu care povesteşte cât de talentat era tatăl său şi cum a deprins meşteşugul de la el, dar şi de la câţiva oameni din sat foarte pricepuţi. Au fost mulţi pe vremea copilăriei şi tinereţii sale, a colindat lumea cu formaţia de cimpoieri, a primit diplome care trec de sută.

„Dar mai mult decât orice diplomă a fost preţuirea pe care am simţit-o la cei din jurul meu, admiraţia  şi bucuria cu care am fost ascultat. Cântam la sărbători, la horă şi era aşa de frumos, cu satul plin de fete şi băieţi, purtând costumul popular, care mai de care mai frumos, căci trebuie să vă spun, erau mereu în întrecere şi fetele şi flăcăii...” spune nenea Stanciu.  

În urmă cu 22 de ani au plecat şi copii lui prin ţări străine unde şi-au făcut un rost frumos. Casa e goală fără ei, dar nenea Stenciu a încercat să umple acest gol, cât de cât, cu cântecul lui, iar tanti Măgdălina cu ţesăturile ei măiestre. Asemeni Penelopei, din „Odiseea” lui Homer, a ţesut şi a tot ţesut, acoperind pereţii casei cu covoare, păretare, scoarţe, cu modele din lână frumos vopsită. E în odăile cufundate în linişte un dor, o speranţă, puterea de-a mai duce la capăt un proiect, în care să stea scrisă istoria familiei Stanciu. Pentru amândoi, tradiţiile populare, obiceiurile din vechi, casa, familia, copiii şi nepoţii înseamnă viaţa adevărată pe care merită s-o trăieşti, pentru care să te bucuri că ai venit pe lume...

Şi foştii elevi au plecat. Unii s-au întors pe la casele lor, alţii se mai gândesc. Unii n-au uitat nici de pasiunea dintâi şi revin la nenea Stanciu să deprindă arta confecţionării instrumentelor populare, sau să cânte. Cel mai bătrân elev al său este un cioban trecut de 80 de ani care, fermecat de talentul lui nenea Stanciu, a venit să înveţe cum se fac fluierele, dar şi celebrul cimpoi cu trofeu, de la Nistoreşti. El este dovada vie că niciodată, dar niciodată!  nu este prea târziu să-ţi faci o bucurie, să-ţi împlineşti un vis. Îl cheamă Vasile Cojocaru şi este tot din Nistoreşti. Purtând straiele de sărbătoare din moşi strămoşi, păstrând vorba, curăţenia sufletească şi buna măsură a traiului între oameni, aşa cum o aveau strămoşii lor, aceşti oameni mândri, mocanii Vrancei, duc mai departe comoara ce le-a fost dată - vremelnic - cu promisiunea s-o transmită mai departe.

La 74 de ani, ultimul meşter din ţară, are lucrate 400 de cimpoaie, fluiere cărora le-a pierdut numărul, piculine,  trişca şi cavalul. În sat se cânta la cimpoi la horă, la bal, la şezătoare, la toate sărbătorile de peste an, dar mai ales la Paşti şi la Crăciun. A avut ucenici ani de-a rândul, dar tinerii au ales să plece departe de casă în căutarea unui trai mai bun. Un cimpoi se vinde cu 400- 500 lei, bani care  nu acoperă nici materia primă folosită şi nici lucrul. Dar nenea Stanciu nu se gândeşte la bani, la el pasiunea-i mare. Din păcate numărul elevilor dornici să-nveţe e tot mai mic, iar vârsta la care se apucă de treabă, e tot mai mare. 

Lucrul la cimpoi este migălos şi de mare precizie. Importantă - spune meşterul - este pielea de ied sacrificat la Paşti, din care se face burduful. Se fasonează cu pricepere după care se dă cu sare şi se ţine  15 zile la o temperatură de 25- 30 de grade. Când pielicica este gata, meşterul trece la treabă. 

  

„Tu îmi faci găurile la carabă... Distanţa intre găuri, la 2 cm, ai măsurat?”    

L-am găsit pe nenea Ion Stanciu alături de 3 dintre elevii lui, învăţându-i, cu răbdare, toate tainele cimpoiului.

„Ia cântă din ea, Mărioară! Bun, bun... Ia mai frichineşte odată! Nu cântă chiar bine”, îi spune nepoatei care, întoarsă din străinatate, vrea să-şi împlinească un vis, acela de a face un cimpoi.

Elevii sunt atenţi şi urmează cu stricteţe indicaţiile meşterului.

- Cum merge treaba? întreb.

„Bine, mulţumesc, merge bine”.

- Nu-i prea târziu să vă apucaţi? îl întreb pe nepotul  întors acasă de pe meleaguri străine.

„Niciodată nu-i prea  târziu.  Am copilărit aici, cu nea Ion, suntem rude, sincer să fiu îmi place,”

Chiar dacă a petrecut o viaţă de om departe de locul natal, n-a uitat  ce i-a bucurat, cel mai mult, copilăria. 

„Tot în ţară e mai frumos, mai ales tradiţiile... Ar fi păcat  să se piardă aşa ceva,” spune nepotul atent la lucrul de migală, e adevărat, dar care îi oferă o mare satisfacţie la final.

Nenea Stanciu a iubit întotdeauna tradiţiile, iar de aproape 70 de ani prietenul lui cel mai bun este cimpoiul. Viaţa a fost când mai bună, când mai aşa, dar de fiecare dată cântecul cimpoiului i-a readus zâmbetul pe buze.

„Când am făcut prima oară un cimpoi aveam 7 ani. M-a luat tata la repetiţii, era conducătorul formaţiei de cimpoieri. Când cântau, creştea inima în mine. Mă gândeam, „Cum Doamne să-nvăţ şi eu, măcar jumătate cât ei!” spune nenea Ion Stanciu şi ochii i se umezesc de emoţie.

Până la 18 ani a învăţat să  facă cimpoaie, dar primul cimpoi, de instrumentist adevărat, l-a făcut la 25 de ani. Atunci a fost numit şi instructor la formaţia de cimpoieri din comună, formată din 20 de rapsozi populari, cei mai tari din ţară. Doar la Vaslui mai era o formaţie, dar cu un număr mult mai mic de cimpoieri. 

„Am fost în Germania la Hanovra, la Budapesta în Ungaria, în America în 2000, în Atena...” 

- Cu ce trofee  aţi venit acasă?

„Am venit cu diplome, cu bani.  Dar cel mai important a fost că am reprezentat ţara, în care trăiesc şi pe care o iubesc. Iubesc portul popular, instrumentele populare, iubesc folclorul vrâncean şi nu numai.”

- La câte instrumente cântaţi? întreb.

„Ştiu să cânt la 5 instrumente şi tot eu le fac..”

Nenea Stanciu spune că  dragostea de tradiţie  îl ţine sănătos şi prietenos cu toată lumea, dar i-a dat şi ideea să facă cimpoiul cu trofeu, unic în lume şi admirat peste tot pe unde a cântat.

„Cimpoiul este formar din 4 părţi: pielea, caraba, bâzoiul,  suflătoarea 4. Cea mai importantă este caraba. Bâzoiul ţine isonul la carabă”, ne explica cimpoierul din Nistoreşti. 

În afară de cimpoaie, nenea Ion Stanciu ştie să cânte şi la  piculină, la caval, fluier, ocarină şi trişcă. Meşterul  mai are o singură dorinţă, dacă cei doi fii n-au dorit să facă cimpoaie, măcar nepoţii să-i moştenească talentul şi dragostea pentru instrumentele şi cântecul popular. 

Pentru că suntem în pragul Sărbătorilor de Iarnă, împreună cu ucenicii săi, nenea Ion Stanciu a dorit să ne facă o urare.

„Multă sănătate şi fericire,  La Mulţi Ani!”

Oameni de felul meşterului Ion Stanciu, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu gata de drum, să mai bucure pe cineva, să mai cânte cuiva, să cunoască alte locuri, alţi oameni care le  împărtăşeşte  pasiunea, ne fac viaţa mai frumoasă, ne amintesc care este menirea noastră pe pământ. Nenea Ion Stanciu şi-a înmulţit talantul, aşa cum au făcut-o şi alţi bărbaţi  bravi din Vrancea Arhaică: Cristea Tulache din Spulber cu tulnicul său, Pavel Stăruială din Nereju cu toba mare la dansul mascaţilor din satul lui,  Maftei Macovei din Prisaca, Pavel Terţiu din Nereju, cu măştile sale de uncheşi, nenea Costică Beşa din Bârseşti care a adunat obiecte străvechi de-un muzeu aşezat la marginea comunei, Vasile Rusu, primarul din Spulber, cu buciumaşii săi, şi nu în ultimul rând un mare iubitor al portului tradiţional vrâncean şi al obiectelor folosite în gospodărie din moşi strămoşi, nenea Mihai Hanu din Nistoreşti, la care merită să ne gândim cu drag chiar dacă nu mai sunt printre noi, mai ales în ceas de sărbătoare. Pentru cei care vin din urmă şi se străduiesc să păstreze tot ce e mai frumos în lumea tradiţional - vrânceană, mulţi ani cu sănătate că-i mai bună decât toate, pace  şi putere de muncă! ( Janine VADISLAV )

Citiți și:”Astăzi, 10 decembrie 2020(n.r. joi) îl sărbătorim pe meșterul popular Ion Stanciu, din comuna Nistorești, județul Vrancea.

Acesta confecționează cimpoaie, meşteşug tradiţional specific zonei etnografice din care provine. Meșteșugul l-a învățat de la tatăl său care era conducătorul formației de cimpoieri din sat. Mergând adesea la repetiții și însoțindu-l la atelier, Ion Stanciu a deprins arta construirii cimpoiului. A iubit muzica de mic, la șase ani și-a făcut primul fluier la care cânta când îl trimiteau părinții cu oile la păscut, sau după apă, la pârâu. Ambiția lui însă era să-și facă un cimpoi așa că a realizat unul din trestie. Mai târziu și-a confecționat un cimpoi adevărat format din patru părți: burduful (cu mai multe fluiere), caraba, suflătoarea și bâzoiul.

Meșterul Ion Stanciu a confecționat de asemenea și alte instrumente muzicale precum: trișca, ocarina, fluierul, cavalul, însă cimpoiul cu trofeu rămâne unic în țară, instrument care l-a consacrat, și i-a oferit numeroase premii fiindu-i recunoscută astfel dibăcia în arta meșteșugului.

Din anul 2003 până în 2014 a fost meșter popular la secția Artă populară - specialitatea Instrumente populare (cimpoaie), în cadrul Serviciului Școlii Populare de Artă din Focșani, loc în care i-a învățat pe copii tainele acestui meșteșug.

Dragostea și pasiunea pentru arta tradițională și mai ales față de sunetul cimpoiului, l-au făcut încă de când avea 25 de ani să îndrume vestita formație de cimpoieri din Nistorești, numită chiar „Ion Stanciu”, alături de care a participat la numeroase festivaluri și manifestări culturale.

Expoziții de artă populară: Muzeul Țăranului, Muzeul Satului Dimitrie Gusti, București, Târgurile meșterilor populari de la Focșani, Iași, Sibiu, Hanovra – Germania.

Concursuri: 1960 - 2005 participă la diverse concursuri din Focșani, București, Brăila,Galați, Târgu-Mureș, Constanța, Ploiești, Călărași și Craiova. Invitat cu elevii școlii la emisiuni de folclor la TVR 1, PRO TV și Favorit TV.

Premii: Premiul I, Festivalul Maria Tănase, Brăila, București, Constanța, Botoșani, Soveja, Paltin; 2005, Premiul I, Festivalul Internațional de Artă Populară, Budapesta, Ungaria;

Premiul al II-lea (2007; 2008; 2009), Concursul Național de Artă Tradițională Pavel Terțiu, Focșani; 2010, Expoziție – Concurs de Artă Tradițională Tradiții pascale la români, Crângul Petrești.

Participări festivaluri/expoziții: Expoziția - Concurs de Artă Tradițională cu Tematică Pascală De la Psalmi și Icoane la Sfânta Scriptură și Muzică Sacră, Focșani; Expoziția – Concurs de Artă Tradițională Tradiții pascale la români, Crângul Petrești; Expoziția Națională de Meșteșuguri Tradiționale Pavel Terțiu, Focșani; Festivalul Plăcintelor, Bacău;Festivalul Folcloric Baba Vrâncioaia, Bârsești; Atelierele de Meșteșuguri Tradiționale, Îndeletniciri Tradiționale, Crângul Petrești; Sărbătoarea Folclorică Poiana Negari, ediția a XLV-a, Jitia; Festivalul - Concurs Interjudețean de Muzică Populară Comoara Vrancei, ediția a XXXI-a, Năruja; Târgul Meșterilor Populari din Vrancea, ediția a II-a, Focșani; Festivalul Folcloric Baba Vrâncioaia, ediția a V-a, Bârsești.

Așa că, ce îi putem dori meșterului Ion Stanciu în această zi festivă?

La mulți ani cu sănătate, că-i mai bună decât toate și spor în arta meșteșugului autentic!”-Centrul Cultural Vrancea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.