Viața satului

FOTO | Afacere de succes dezvoltată de două familii care au pus pe roate o fermă performantă în satul Jorăşti, comuna Vânători

Janine VADISLAV
17 mai 2023 14430 vizualizări

O cheamă Lăcrămioara Cernat, are 36 de ani şi, în urmă cu 13 ani a demarat o afacere în care au crezut soţul ei, dar şi cei doi cumnaţi care li s-au alăturat. Au pornit de la văcuţa familiei şi au ajuns acum la peste 100 de capete, dintre care peste 50 sunt vaci cu lapte. 30.000 euro a costat-o pentru a pune pe picioare ferma. Faptul că au făcut totul cu banii lor şi nu au împrumutat un leu măcar este motiv de mândrie pentru familia tânără şi foarte muncitoare. Pentru banii investiţi însă, doamna Lăcrămioara a muncit timp de 10 ani în Italia. 10 ani în care s-a culcat seara şi s-a trezit dimineaţa cu un singur gând, ferma la care visa pe când acasă avea o singură văcuţă, pe Joiana.

 

Doamna Lăcrămioara, care vinde produsele pe piaţa din Focşani, spune că a învăţat totul de la zero, a greşit, a stricat laptele sau smântâna, nu i-a ieşit brânza cum trebuie, nu s-a descurajat, a luat-o de la capăt.  Ambiţia şi dorinţa de a reuşi a fost motorul care a ajutat-o să meargă mai departe. Acum, datorită calităţii produselor din lapte, pe care le aduce pe piaţă, şi-a câştigat cumpărători fideli, dar şi abonaţi cărora le-a dus lapte, brânză sau smântână acasă, în timpul pandemiei. Pentru familia ei, implicată cu trup şi suflet în afacere, ziua de lucru începe în zori şi se termină seara, 7 zile din 7, câte are săptămâna. 

Acasă, doamna Lăcrămioara are un laborator foarte bine utilat unde produsele sunt pregătite în cele mai bune condiţii. Ne arată laptele pus la prins, sticlele cu lapte dulce pregătite pentru vânzare, totul sclipeşte de curăţenie, nici n-ai crede că eşti într-o bucătărie  modernă, cu vitrine de pe care bunătăţile aşteaptă să ia drumul pieţei.

Aici avem pus laptele la prins, pentru a face brânză, aici avem laptele bătut,  lăsat  să se prindă pentru mâine, iar aici avem brânza  pusă la scurs. Este aproape gata”, spune doamna Lăcrămioara cu mândrie. 

Dimineaţa, de două ori pe săptămână, este în Piața Moldovei din Focşani, unde este aşteptată de clienţii fideli, care apreciază  în mod deosebit calitatea produselor ei. Are clienţi care cumpără de la dumneaei de 7,8,9 şi chiar 10 ani, foarte mulţumiţi. De cele mai multe ori termină prima vânzarea, dar ziua de muncă nu se termină aici. După amiază, în laboratorul de acasă, pregăteşte bunătăţi pentru a doua zi. Acum totul pare uşor, dar începutul a fost destul de dificil.  

Aceasta este văcuţa de  la care am pornit...”      

- Şi la câte aţi ajuns? întreb

Momentan avem  120 bovine, vaci cu lapte vreo 50, sunt viţei, juninci, avem mai multe categorii. La început nu ştiam mare lucru să facem, dar am învăţat. Nevoia îl învaţă pe om. Nu ştiam nici să mulgem vaca.  Am mai şi stricat lapte, am aruncat la porci pentru că nu ieşea  cum vroiam noi. Ba era acru, ba era prea subţire. Ne-am aşteptat să fie muncă, dar peste tot e de muncă. Am vrut să muncim, am vrut să muncim!”, spune doamna Lăcrămioara Cernat, fermier din satul Jorăşti. 

Abia după un an de zile i-a reuşit brânza şi laptele bătut de cea mai bună calitate, iar confirmarea a primit-o de la cumpărătorii din piaţă care, de atunci, îi sunt clienţi fideli, pentru nimic în lume n-ar cumpăra din altă parte. 

Am ieşit la piaţă, am văzut că marfa noastră place clienţilor şi aşa ne-am decis să mărim efectivul de animale”, spune doamna Lăcrămioara Cernat.

Ajutorul de nădejde îi este soţul,  domnul Adrian Cernat.

Ne-au plăcut animalele foarte mult şi din cauza asta ne-am apucat de ele. Avem şi câştig de pe urma lor, e adevărat.” 

- E o meserie frumoasă? întreb

Este, pentru noi da, cui ii place este o meserie frumoasă”.

Înainte de a deveni fermier cu acte în regulă, domnul Cernat a lucrat aproape 30 de ani în construcţii, muncă grea. Şi în fermă lucrează mult, zi lumină, dar nu simte oboseala.

E o plăcere. Suntem  foarte mulţumiţi”, mai spune domnul Adrian Cernat, soţul Lăcrămioarei.

Munca este în familie, Adrian, Lăcrămioara, Mihaela şi soţul ei, fratele lui Adrian. Pe lângă fermă, lucrează şi 150 ha teren pe care cultivă cereale. Deşi în Vrancea a fost seceta în 2022, animalele lor nu au avut de suferit şi acest lucru se vede cu ochiul liber. Vacile sunt frumoase, din rasa Bălţată Românească şi rasa Holstein, două rase mixte de carne şi lapte. Succesul lor a fost asigurat şi de relaţia strânsă pe care o au cu specialiştii in domeniu. Datorită faptului că şi-au înscris animalele în programul de selecţie şi ameliorare a rasei, familia Cernat a reuşit să obţină şi o rasă  de animale cu performanţă genetică în ele.

Ei produc, ei procesează  şi pe urmă desfac. Nu mulţi au curajul să investească în cel mai greu domeniu din toată agricultura şi anume în zootehnie, în care n-ai sărbătoare, se munceşte asiduu de dimineaţa până seara. Costurile sunt imense, s-au scumpit toate, energia, combustibilul, furajele, întreţinerea animalelor”, dar ei merg mai departe, acesta este visul lor, modul de viaţă ales. Nu degeaba se spune că fermierii crescători de animale sunt cei mai buni gospodari”, mai spune dl ing. Petrică Avram, preş. Asociaţiei Crescătorilor de Taurine - Vrancea.

Reuşita în afacere a decis familia Cernat, din satul vrâncean Jorăşti, comuna Vânători să meargă mai departe în aceeaşi formulă, mai ales că din urmă vin şi copii lor, care ar putea alege să ducă această  afacere mai departe. ( Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.