PNDR dă lecţii pentru absorbţia banilor europeni în satele Vrancei
În această lună, caravana va fi prezentă în localităţile Bogheşti, Tănăsoaia, Corbiţa, Vânători, Homocea, Gugeşti, Milcovul, Moviliţa, Păuneşti, Pufeşti, Sihlea, Ploscuţeni, Ciorăşti, Băleşti, Dumbrăveni, Dumitreşti şi Bilieşti. “Informaţiile oferite se vor axa pe consilierea şi sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis, promotorii care activează în cadrul campaniei vor comunica beneficiarilor şi publicului participant informaţii privind: respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi; realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR;
aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli; derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor; posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural. De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesaţi în a-şi dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene şi vor putea informa publicul despre ultimele noutăţi legate de finanţarea agriculturii şi dezvoltării rurale în România”, se arată într-un comunicat de presă al APDRP. Campania are ca obiectiv principal creşterea indicelui de absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creşterii gradului de acurateţe şi corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum şi a cererilor de finanţare. (Iulia CREŢU)