Ultima oră

Soprana Mioara Manea: „Am vrut să joc permanent în Focşani, dar nimeni nu a deschis nicio uşă”

Silvia Vrînceanu Nichita
15 apr 2013 7115 vizualizări
Gala „Opereta râde, cântă şi dansează”, care va avea loc sambătă seara, va marca revenirea sopranei Mioara Manea Arvunescu pe o scenă din oraşul său natal.Artista spune că şi-ar fi dorit enorm să cante în Focşani, însă nu a fost invitată pană acum.„Vreau să deschid o scoală de muzică în Focşani. Am un proiect pentru Liceul de Arte”, ne-a declarat Mioara Manea, o artistă de talie internaţională, de ale cărei bune intenţii autorităţile din judeţ nu au ştiut să profite

Sfarşitul acestei săptămani programează un eveniment cultural de excepţie, o adevărată premieră pentru Focşani. Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti va organiza în cadrul vizitei sale la Focşani, 19 – 20 aprilie, alături de spectacolele programate „Paris, Mon Amour” şi „Frumoasa din pădurea adormită”, o gală de operetă dedicată sopranei Mioara Manea Arvunescu, prim-solistă a teatrului, originară din judeţul nostru. Gala „Opereta râde, cântă şi dansează” va avea loc sâmbătă, începând cu ora 19.00, şi va marca revenirea sopranei pe o scenă din oraşul său natal, în prezenţa invitaţilor săi, printre care se numără Valentino Tiron, Cătălin Petrescu, Amelia Antoniu, Florin Budnaru sau Orest Pîslariu Ranghilof. Soprana Mioara Manea spune că vine cu drag acasă, în Focşani, oraş în care nu prea a avut ocazia să cante, chiar dacă şi-a dorit enorm. De altfel, ea a transmis în multe randuri că îşi doreşte din tot sufletul să cante pentru oamenii din Focşani, chiar fără să fie remunerată. „E foarte trist să vezi cum alţii de afară te divinizează, iar celor de acasă nici nu le pasă că exişti", a declarat soprana într-un interviu recent. Cu ocazia galei, artista vrea să concretizeze proiectele pe care le are pentru oraşul de unde a plecat şi pe care le-a detaliat în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate Ziarului de Vrancea. Să sperăm că autorităţile noastre vor şti să profite de deschiderea arătată de celebra artistă, mai ales că acestea se adresează tinerelor talente. (Silvia VRÎNCEANU)


Reporter: Urcaţi pentru prima dată pe scenă în oraşul natal, Focşani. Sunt emoţiile mai mari decât în mod obişnuit?

Mioara Manea Arvunescu: În Focşani am mai fost când Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a fost afectat de incendiul din 2005. De atunci şi până acum au trecut nişte ani, timp în care am vrut să joc permanent pe scena teatrului din Focşani, numai că nimeni nu a deschis nicio uşă. Este ca şi când aş fi pentru prima oară pe scena de acolo. Emoţii? Da, am emoţii pentru că am părinţii la Focşani, fratele şi oameni care mă cunosc de când eram copil. Eu am emoţii în general, când merg pe altă scenă din alt oraş, cu atât mai mult aici unde mă cunoaşte lumea. În orice caz, mă duc cu mare drag, cu emoţii sau fără.

R: Povestiţi-ne despre planul de a deschide o şcoală de muzică în Focşani. Ce vă motivează?

M. M. A: Vreau să deschid o scoală de muzică în Focşani. Există un liceu de artă şi am un proiect pentru acest liceu, şi anume să nu mai existe două secţii, de muzică şi de sculptură, cum există acum. Un artist trebuie să fie complet, să ştie să facă de toate: se joace teatru, să danseze, să picteze. Cei care studiază sculptura ar trebui să studieze în plan secundar muzică sau teatru, să îmbinăm artele între ele şi să fie într-adevăr un liceu de artă pentru că arta este complexă. Mi-am propus să merg lunar acolo şi să stau de vorbă cu elevii, să se descopere artiştii din Focşani. Am observat că pe holurile liceului nu există decât sculpturi ale lor şi nu există niciun tablou al niciunui artist care s-a născut în Focşani şi care a făcut carieră. Nu este vorba numai de mine, dar sunt mulţi artişti foarte cunoscuţi ai scenei lirice şi muzicale. Aş dori să merg acolo cu colegi de la noi, un balerin, un cântăreţ, un actor, şi să le arătăm momente din musicaluri, operete, cum iau naştere aceste scene, cum trebuie să citească un text, cum evoluează lucrurile până la a pune un costum şi a sta pe scenă. Mai mult decât atât, cei mai buni pot lua parte la producţiile noastre, chiar şi ca figurant, depinde de ce este în stare să facă, tocmai pentru a-i atrage către acest gen de artă. Angela Gheorghiu are la Adjud o şcoală de Muzică ce îi poartă numele. Nu vreau ca şcoala pe care am de gând să o deschid să-mi poarte numele, nu vreau să fie o şcoală unde să se înveţe de frică sau de teama profesorilor, aşa cum a fost pe vremea mea. Cei talentaţi să stea acolo şi să fie casa lor, să nu-şi dorească să stea acasă la părinţi ci să le placă să studieze, să fie o îmbinare şi arta să fie făcută de drag nu de frică, ceea ce noi am trăit din plin pe vremea comunismului şi nu mai vreau asta. Sunt tineri talentaţi cu care mă întâlnesc în străinătate, din orchestre, corpuri de balet, solişti şi nu înţeleg de ce trebuie să fie în afara hotarelor şi nu la Focşani, Bucureşti sau alte oraşe din ţară. Eu sunt foarte patriotă.

„Am iubit fiecare rol pe care l-am realizat ca pe viaţa mea”

R: Care este personajul pe care îl îndrăgiţi cel mai mult din cele pe care le-aţi interpretat de-a lungul timpului?
M. M. A.: În cei 25 de ani de carieră am interpretat 27 de roluri principale de primadonă. Cel mai de suflet rol pe care l-am perceput este Eliza din musicalul american „My Fair Lady”. Pentru că-l iubesc atât de mult, voi face un calup împreună cu colegul meu şi în Gala „Opereta râde, cântă şi dansează” de la Focşani.

R: Consideraţi gala ce va avea loc pe data de 20 aprilie o încununare a activităţii dumneavoastră?
M. M. A.: Da, este o încunare a activităţii mele şi chiar intenţionez să organizez în curând un spectacol aniversar pentru cei 25 de ani de carieră şi cei 50 de ani de viaţă pe care îi voi împlini anul acesta, spectacol la care îi voi invita pe foştii mei colegi cu care aş putea face mici scene, pe toţi cei care încă mai joacă şi cu care să pot face terţete, duete, cvartete, fragmente în care să intervină mai mulţi în acelaşi timp şi să fim toţi pe scenă la acest eveniment. Avem nevoie de o sală mai mare, dar va fi gata sala noastră şi spectacolul s-ar putea desfăşura acolo.

R: Care a fost cel mai frumos moment din carieră
M. M. A.: Fiecare moment din cariera mea a fost nu numai frumos ci şi important şi am iubit fiecare rol pe care l-am realizat ca pe viaţa mea. Eu sunt un pic mai tradiţionalistă şi am trecut prin mine fiecare personaj şi am îndrăgit la maxim fiecare lucru pe care l-am făcut. De la 25 de ani şi până acum tot debutez în diverse spectacole: Doica din „Romeo şi Julieta”, Anhilte din „Silvia”. Cu fiecare an care a trecut şi fiecare rol eu am pus o picătură din viaţa mea acolo, mi-a plăcut ce am făcut, am iubit fiecare moment şi nu-mi pot trăda rolurile. Pe toate le iubesc.

Cine este Mioara Manea Arvunescu

Mioara Manea Arvunescu este prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă de 23 de ani, printre cele mai importante roluri interpretate numărându-se Silvia şi Maritza din „Silvia” şi „Contesa Maritza”, celebrele operete compuse de Emmerich Kálmán, Gabriela din „Sânge vienez”, Hanna din „Văduva veselă”, Madlen din „Bal la Savoy”, Elena din „Frumoasa Elena” şi Lysistrata din „Lysistrata”. A interpretat şi roluri de operă, precum Violeta, Fiordiligi şi Berta, fiind de asemenea implicată în spectacole-concert şi proiecte din cadrul Festivalului Internaţional „Viaţa e frumoasă”. A plecat din Focşani în Bucureşti la zece ani pentru a studia pianul. În capitală a absolvit Liceul de Artă „G. Enescu” şi Conservatorul, după care a urmat cursuri la Conservatorul din Berlin. Printre distincţiile câştigate se numără: premiul „Cel mai bun interpret de operetă al anului” oferit de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, premiul I la Festivalul de Muzică Bizantină din Varşovia, premiul I la Festivalul de Muzică Religioasă din Helsinki. A concertat în turneu în ţări precum Israel, Germania sau China. Aşadar, dacă vreţi să vedeţi o adevărată artistă plecată din oraşul nostru şi care s-a pregătit pentru devenirea muzicală cu celebra profesoară Arta Florescu, nu ezitaţi să mergeţi la spectacolele programate în week-end. Biletele sunt disponibile la agenţia de bilete a Teatrului Municipal.

Imagini din piesele care vor fi jucate in week-end, puse la dispozitie de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 4033 zile, 19 ore, 45 minute, 8 secunde
Multumim pentru acest articol minunat, o asteptam cu drag pe Mioara Manea Arvunescu la Focsani.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.