Ultima oră

Programul magazinelor şi instituţiilor de Anul Nou

Silvia Vrînceanu Nichita
29 dec 2012 6362 vizualizări
Cum Anul Nou va fi serbat în mijlocul săptămanii, vrancenii au parte de o nouă mini-vacanţă. Pentru a veni în spijinul cititorilor, Ziarul de Vrancea vă oferă în grupajul de astăzi informaţii legate de orarul de funcţionare de la instituţiile publice, centre comerciale, dar şi numerele de telefon la care să apelaţi în cazul în care întampinaţi probleme urgente.

De exemplu, casieriile de la CUP şi ENET vor avea program scurt, de la 08.00 la 13.00 în Ajunul Anului Nou. Cele mai multe bănci nu vor lucra cu publicul pe 1 şi 2 ianuarie, la fel ca anul trecut. De asemenea, toate instituţii publice vor fi închise în perioada 31 decembrie – 2 ianuarie 2013, evident în afara celor care sunt obligate prin lege să asigure permanenţa. Pe 31 decembrie la oraşe oficiile vor lucra în program normal pentru o zi de sambătă, iar la ţară toate subunităţile vor fi închise. În primele două zile ale anului viitor toate subunităţile poştale din judeţ vor fi închise. 

 


Spitalul şi Ambulanţa, la datorie

Dacă medicii de familie sunt în vacanţă, vrancenii cu probleme de sănătate vor putea apela la medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Presiunea pe Salvare va fi mai mare şi în condiţiile în care Ambulatoriile din spitale îşi vor redeschide uşile abia după jumătatea săptămanii. În zilele de sărbătoare vrancenii vor avea acces la medicamente deoarece 38 de farmacii sunt deschise, după cum informează Casa de Asigurări de Sănătate, în Focşani, Panciu, Adjud, dar şi în mediul rural. Singura farmacie care asigură permanenţa în tot judeţul este Ropharma de pe B-dul Unirii. Şi de Crăciun singura farmacie cu program non-stop a fost luată cu asalt de vrancenii cu probleme de sănătate care au avut nevoie de medicamente.

Autobuze şi microbuze pe sponci, trenuri cu reducere

Cei care au drumuri de făcut în judeţul Vrancea de sărbători trebuie să ţină cont de zilele în care mijloacele de transport nu circulă. Astfel că pe 1 ianurie Autogara Focşani este închisă. Pe 2 ianuarie autobuzele vor circula conform programului de duminică, adică pană la 17.00, cand pleacă ultimele curse. Transportul local de călători din Focşani va avea tot program de sambătă şi duminică, între orele 6.00 şi 20.00, cu excepţia zilelor 1 şi 2 ianuarie cand nu se lucrează şi a zilei de 31 decembrie cand ultimul microbuz va pleca în cursă la ora 18.00. Dispeceratele societăţilor de taxi au anunţat că vor lucra în aceste zile, însă e bine să vă faceţi rezervări dacă aveţi drumuri mai lungi de făcut. Pentru cei care vor să plece la drum cu trenul, CFR Călători anunţă că trenurile vor circula după orarul stabilit. La ”Trenurile zăpezii”, care vă poartă spre staţiunile de la munte, Cum ar fi Sinaia, Braşov, Vatra Dornei sau Piatra Neamţ, s-au anunţat chiar reduceri de preţ de pană la 56 %. Oferta de călătorie „Trenurile Zăpezii” este valabilă până la data de 28 februarie 2013 şi se poate procura de la staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, online sau de la automatele de vânzare bilete CFR, care nu se găsesc însă şi la Focşani. 


Magazinele vor fi închise în prima zi a anului

Toate hipermarketurile din Focşani nu lucrează pe 1 ianuarie 2013, iar în celelalte zile şi-au adaptat programul acestei perioade. Magazinele care vand produse destinate construcţiilor vor închide pentru mai multe zile avand în vedere specificul lor. Cele mai multe nu vor dechise pe1 şi 2 ianuarie, în timp ce Dedeman va avea o „vacanţă” mai mare cu două zile.
Iată programul principalelor centre comerciale din judeţ:

Piaţa Moldovei şi Piaţa Sud:

31 decembrie: 7.30-13.00
1 şi 2 ianuarie - închis
Este posibil ca Sectorul Flori să fie deschis pe 2 ianuarie, după cum ne-a spus directorul Fane Popa.

Carrefour:
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 8.00 – 22.00

Promenada Mall Galerie
1 ianuarie - închis
2 ianuarie – 9.00 – 21.00

Penny
30 decembrie: 7.30 – 20.00
31 decembrie: 7.30 – 19.00
1 ianuarie închis

Kaufland
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 9.00 - 16.00

Lidl
31 decembrie 08.00 – 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 09.00 – 15.00

Profi Focşani şi Mărăşeşti

31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 10.00 – 18.00

Profi Adjud

31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 10.00 – 18.00

Bricostore
31 decembrie: 8.00 – 15.00
1, 2 ianuarie închis

Praktiker
31 decembrie: 9.00 – 14.00
1, 2 ianuarie: închis

Dedeman
31 decembrie: închis
1, 2, 3 ianuarie: închis

Paco Focşani
31 decembrie: 07.00- 21.00
1 ianuarie - închis
2,3 ianuarie – 08.00 – 20.00

Unde să suni în caz de urgenţă

Vă furnizăm şi cateva numele de telefon ale unor instituţii care vă pot fi de folos în aceste zile:

Protecţia Consumatorilor - 0237/217.000
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor- 0800.826.787
Informaţii CFR - 0237/615379
Autogara Focşani - 0237-614.661
CUP dispecerat avarii – 0237.226.400
ENET dispecerat avarii -0237.212.400
Informaţii despre starea drumuriilor judeţene şi naţionale: 0372 372 452/ 0237 216 059.
Comandamentul de Iarnă din Ministerul Transporturilor - 021/9360.
Deranjamente Electrica - 0237929 – număr unic pentru semnalarea deranjamentelor pentru toţi clienţii, indiferent de zona de reşedinţă.
Telefonul copilului, pentru victimele violenţei în familie -   0237983
Pentru celelalte tipuri de urgenţe sunaţi la numărul 112

Vă dorim sărbători fericite, fără incidente!





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.