Ultima oră

Ghid de supravieţuire pentru Crăciun şi Anul Nou

Silvia Vrînceanu
21 dec 2012 4122 vizualizări
Cum Crăciunul şi Anul Nou vor fi serbate în mijlocul săptămanii, sărbătorile de anul acesta aduc mai multe zile libere în plus vrancenilor, fie că lucrează la stat sau la patron. Pentru a veni în spijinul cititorilor, Ziarul de Vrancea vă oferă în grupajul de astăzi informaţii detaliate legate de orarul de funcţionare de la instituţiile publice, casieriile societăţilor de utilităţi publice şi centrelor comerciale, dar şi numerele de telefon la care să apelaţi în cazul în care întampinaţi probleme urgente

Chiar dacă este sărbătoare, municipalitatea asigură utilităţile publice de bază, însă unele servicii vor avea program de week-end, în vreme ce Cantina de Ajutor Social distribuie hrană rece beneficiarilor. De exemplu, serviciul salubritate stradală va funcţiona chiar şi numai trei ore pe zi în prima zi de Crăciun sau pe 1 ianuarie 2013, în vreme ce casieriile de la CUP şi ENET vor avea program scurt, de la 08.00 la 13.00 în Ajunul Crăciunului şi al Anului Nou. La Finanţe se va lucra cel mai mult cu unităţile Trezorerie unde se vor face plăţi, încasări şi alte tipuri de operaţiuni care sunt necesare pană la finalul anului. Cele mai multe bănci nu vor lucra cu publicul pe 25 şi 26 decembrie şi pe 1 şi 2 ianuarie, la fel ca anul trecut.

Spitalul şi Ambulanţa vor ţine bolnavii în viaţă

În lipsa medicilor de familie, vrancenii cu probleme de sănătate vor putea apela la medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean. La cererea Direcţiei de Sănătate Publică, Spitalul Judeţean a luat hotărarea ca zilele de 24 şi 31 decembrie 2012 să fie zile cu program normal de lucru pentru medici şi farmacişti. “Astfel se va asigura continuitatea actului medical şi distribuirea continuă a medicamentelor pentru ca pacienţii să nu aibă de suferit”, a transmis conducerea Spitalului. La Ambulanţă vor fi suplimentate echipajele de intervenţie deoarece în zilele de sărbătoare cele mai multe persoane nu ţin cont de cat mănancă sau consumă alcool şi au mai apoi probleme de sănătate. „Pe perioada sărbătorilor Serviciul de Ambulanţă va asigura permanenţa 24 de ore din 24 de ore. S-au suplimentat echipajele cu 20% din efectivul normal. Aş recomanda cetăţenilor să evite pe cat posibil deplasările datorită condiţiilor meteo nefavorabile, iar de Crăciun să fie ponderaţi în ceea ce priveşte alimentaţia. Rugăm populaţia să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar în caz de urgenţă”, a recomandat dr. Vitalie Beţişor, managerul de la Ambulanţă. Presiunea pe Salbare va fi mai mare şi în condiţiile în care Ambulatoriile din spitale îşi vor redeschide uşile abia miercuri. Medicii de familie şi ceilalţi furnizori de servicii trebuie să anunţe dacă vor munci în zilele de 24 şi 31 decembrie 2012 sau de Anul Nou. În zilele de sărbătoare vrancenii vor avea acces la medicamente deoarece 38 de farmacii sunt deschise pe 25 şi 26 decembrie, după cum informează Casa de Asigurări de Sănătate, în Focşani, Panciu, Adjud, dar şi în mediul rural. Singura farmacie care asigură permanenţa în tot judeţul este Ropharma de pe B-dul Unirii.

Drumuri cu programare

Cei care au drumuri de făcut în judeţul Vrancea de sărbători trebuie să ţină cont de zilele în care mijloacele de transport nu circulă. Astfel că pe data de 25 decembrie şi 1 ianurie Autogara Focşani este închisă. Pe 26  decembrie şi pe 2 ianuarie autobuzele vor circula conform programului de duminică. Transportul local de călători din Focşani va avea tot program de sambătă şi duminică, între orele 6.00 şi 20.00, cu excepţia zilelor de 25 decembrie şi 1 ianuarie cand nu se lucrează şi a zilei de 31 decembrie cand ultimul microbuz va pleca în cursă la ora 18.00. Dispeceratele societăţilor de taxi au anunţat că vor lucra în aceste zile, însă faceţi-vă rezervări din timp dacă aveţi drumuri mai lungi de făcut. Pentru cei care vor să plece la drum cu trenul, CFR Călători anunţă că trenurile vor circula după orarul stabilit, ba chiar unele garnituri au fost suplimentate în vederea adaptării capacităţii de transport la solicitările din perioada sărbătorilor şi de vacanţa elevilor.

Oficiile poştale, închise de Crăciun şi Anul Nou

Poşta Romană informează că în data de 24 decembrie, în mediul urban, oficiile poştale vor fi deschise între orele 8.00-14.00, în mediul rural acestea urmand a fi închise. În prima şi în a doua zi de Crăciun toate subunităţile poştale vor fi închise. Pe 31 decembrie la oraşe oficiile vor lucra în program normal pentru o zi de sambătă, iar la ţară toate subunităţile vor fi închise. În primele două zile ale anului viitor toate subunităţile poştale din judeţ vor fi închise. “Ca urmare a programului anunţat, Compania Naţională Poşta Romană informează că va depune toate eforturile necesare pentru distribuirea către destinatari a drepturilor băneşti pană în data de 24.12.2012”, tranmsite Poşta Romană.

Magazinele vor fi închise patru zile

Toate hipermarketurile din Focşani nu lucrează pe 25 decembrie şi 1 ianuarie 2013, iar în celelalte zile şi-au adaptat programul acestei perioade. Magazinele care vand produse destinate construcţiilor vor închide pentru mai multe zile avand în vedere specificul lor. Cele mai multe nu vor dechise pe 25 şi 26 decembrie, respectiv 1 şi 2 ianuarie, în timp ce Dedeman va avea o „vacanţă” mai mare cu două zile.
Iată programul principalelor centre comerciale din judeţ:

Carrefour:
22 – 23 decembrie: 7.00 – 2.00
24 decembrie: 7.00 – 19.00
25 decembrie: închis
27 – 30 decembrie: 7.00 – 24.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 8.00 – 22.00

Promenada Mall Galerie
22 – 23 decembrie: 9.00 – 23.00
24 decembrie: 9.00 – 19.00
25 decembrie: închis
26 decembrie: 9.00 – 21.00
27 – 30 decembrie: 9.00 – 23.00
31 decembrie: 9.00 – 18.00
1 ianuarie - închis
2 ianuarie – 9.00 – 21.00

Penny
17 – 23 decembrie: 7.30 – 22.00
24 decembrie: 7.30 – 19.00
25 decembrie: închis
26 decembrie: 9.00 – 17.00
27 – 29 decembrie: 7.30 – 22.00
30 decembrie: 7.30 – 20.00
31 decembrie: 7.30 – 19.00
1 ianuarie închis

Kaufland
20 – 23 decembrie: 7.00 – 23.00
24 decembrie: 7.00 – 18.00
25 decembrie: închis
26 decembrie: 9.00 – 16.00
27 – 30 decembrie: 7.00 – 22.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 9.00 - 16.00

Lidl


24 decembrie 8:00 - 18.00
25 decembrie închis
26 decembrie 09:00 – 15:00
31 decembrie 08.00 – 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 09.00 – 15.00

Profi Focşani şi Mărăşeşti

17 – 23 decembrie: 7.00 – 22.00
24 decembrie – 7.00 – 18.00
25 decembrie - închis
26 decembrie: 10.00 – 18.00
27 – 30 decembrie: 7.00 – 22.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 10.00 – 18.00

Profi Adjud

17 – 23 decembrie: 7.00 – 24.00
24 decembrie – 7.00 – 18.00
25 decembrie - închis
26 decembrie: 10.00 – 18.00
27 – 30 decembrie: 7.00 – 24.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie: închis
2 ianuarie: 10.00 – 18.00

Bricostore

24 decembrie: 8.00 – 15.00
25, 26 decembrie: închis
31 decembrie: 8.00 – 15.00
1, 2 ianuarie închis

Praktiker

24 decembrie: 9.00 – 14.00
25, 26 decembrie: închis
31 decembrie: 9.00 – 14.00
1, 2 ianuarie: închis

Dedeman

24 decembrie: 8.00 – 15.00
25, 26, 31 decembrie: închis
1, 2, 3 ianuarie: închis


Trezoreria lucrează pană 28 decembrie

Direcţia de Finanţe este instituţia cea mai solicitată la final de an avand în vedere că agenţii economici trebuie să declare obligaţii fiscale şi să efectueze plăţi înainte de sfarşitul anului. Fiscul nu lucrează pe 24, 25 şi 26 decembrie şi pe 31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie 2013. În schimb unităţile Trezoreriei vor avea mai mult de lucru în această perioadă pentru a încasa banii de la contribuabili. Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate la bugetul general consolidat care au scadenţa la finalul acestui an pot fi achitate în numeror la casieriile unităţilor trezoreriei sau ale instituţiilor publice beneficiare pană pe 28 decembrie, după caz, în funcţie de tipul de obligaţie datorată. Contribuabilii trebuie să ţină seama că în perioada 24 – 26 decembrie nu se fac încasări în numerar. Şi băncile închid cel puţin patru zile de sărbători, pe 25 şi 26 decembrie şi pe 1 şi 2 ianuarie. În rest, potrivit orarelor afişate pe site-urile băncilor, cele mai multe vor lucra cu program normal, de la ora 9.00 şi pană la 17.00 sau 18.00. Pe 29 decembrie doar anumite unităţi sunt deschise, aşa că grăbiţi-vă dacă aveţi de achitat rate sau facturi. Pe portalul www.ziaruldevrancea.ro puteţi consulta programul detaliat al Trezoriei Statului precum şi a instituţiilor administraţiei locale.

Unde să suni în caz de urgenţă

Vă furnizăm şi cateva numele de telefon ale unor instituţii care vă pot fi de folos în aceste zile:

Protecţia Consumatorilor - 0237/217.000
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor- 0800.826.787
Informaţii CFR - 0237/615379
Autogara Focşani - 0237-614.661
CUP dispecerat avarii – 0237.226.400
ENET dispecerat avarii -0237.212.400
Informaţii despre starea drumuriilor judeţene şi naţionale: 0372 372 452/ 0237 216 059.
Comandamentul de Iarnă din Ministerul Transporturilor - 021/9360.
Deranjamente Electrica - 0237929 – număr unic pentru semnalarea deranjamentelor pentru toţi clienţii, indiferent de zona de reşedinţă.
Telefonul copilului, pentru victimele violenţei în familie -   0237983
Pentru celelalte tipuri de urgenţe sunaţi la numărul 112

Vă dorim sărbători fericite, fără incidente!
Grupaj coordonat de Silvia VRÎNCEANU



Trezoreria are cel mai încărcat program


Pană pe 27 decembrie, cu excepţia zilei de 24 decembrie, se pot face următoarele operaţiuni la Trezorerie:

Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile trezoreriei statului pentru achitarea drepturilor salariale şi a drepturilor de asigurări şi asistenţă sociala

Ridicarea de sume în numerar din conturile instituţiilor publice pentru plăţi de volum redus şi urgenţe necesare bunei funcţionări a acestora
Prezentarea   la   trezoreria   statului   a   documentelor  prin   care instituţiile publice dispun plăti către beneficiari cu conturi deschise la instituţii de credit (ora 1000 )
Prezentarea de către operatorii economici, la unităţile trezoreriei statului, a documentelor de transferare a disponibilităţilor în conturi deschise la instituţii de credit (ora 1000 pentru plăţi de mică/mare valoare)
Virarea    in    conturile    instituţiilor    ierarhic    superioare    a disponibilităţilor rămase  în  conturile  instituţiilor publice  fără personalitate juridica
Lichidarea si decontarea operaţiunilor de mandat
Recuperarea echivalentului in lei a sumelor in valuta achiziţionate din credite bugetare
Virarea in conturile bugetelor cărora se cuvin a echivalentului în lei a sumelor în valuta încasate de instituţiile publice, reprezentând venituri bugetare
Regularizarea subvenţiilor primite de bugetele locale de la bugetul de stat şi de la alte bugete

27 şi 28 decembrie

Restituirea   de   către   instituţiile   publice   a   subvenţiilor şi transferurilor primite de la bugetul de stat


Pană pe 28 decembrie, cu excepţia zilei de 24 decembrie, se pot face următoarele operaţiuni

Depunerea la casieriile unităţilor trezoreriei statului a sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale instituţiilor publice (ora 1030)
Achitarea la casieriile unităţilor trezoreriei statului a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri in numerar (ora 1030 )
Prezentarea   la   trezoreria   statului   a   documentelor   prin   care instituţiile publice dispun plaţi către beneficiari cu conturi deschise la unităţi ale trezoreriei statului din alte judeţe, inclusiv pentru plăti intre trezorerii ale municipiului Bucureşti (ora 1000 )
Prezentarea   la   trezoreria   statului   a   documentelor   prin   care operatorii economici dispun plăti către beneficiari  cu conturi deschise la unităţi ale trezoreriei statului din alte judeţe sau la trezorerii diferite din municipiul Bucureşti (ora 1000 )
Prezentarea   la   trezoreria   statului   a   documentelor  prin   care instituţiile publice sau operatorii economici dispun plăti către beneficiari cu conturi deschise la aceeaşi unitate a trezoreriei statului sau la unităţi ale trezoreriei statului din cadrul aceluiaşi judeţ (ora 1000)
Prezentarea de către instituţiile publice sau operatorii economici a documentelor   de   virare   a   veniturilor   bugetare   reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, care se achită la unitatea trezoreriei statului la care îşi au contul deschis sau la unităţi ale trezoreriei statului din cadrul aceluiaşi judeţ (ora 1000 )

Pană pe 31 decembrie ora 10.00 se pot face următoarele operaţiuni

Prezentarea la Trezoreria operativa centrala a documentelor privind operaţiuni privind serviciul datoriei publice guvernamentale

Direcţia de Finanţeze precizează că impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către contribuabili, cu termene scadente pană la finalul anului 2012, pot fi achitate în numerar la casieriile unităţilor trezoreriei statului sau ale instituţiilor publice beneficiare, după caz, pană la data de 28 decembrie, inclusiv, cu excepţia perioadei 24 – 26 decembrie 2012, în care nu se fac încasări în numerar.


Programul de lucru al Primăriei Focşani şi al instituţiilor subordonate Consiliului Local Focşani în perioada Crăciunului şi Anului Nou.

1. Primăria Focşani:
21.12    - program normal pentru zi de vineri        7.30 - 13.30
    - Centrul de Comunicare:             8.30 – 16.30
    - Serviciul Impozite şi Taxe Locale:         7.30 – 17.00
22 – 26.12 – nu se lucrează, se asigură permanenţa pentru situaţii de urgenţă
27.12    - program normal                7.30 – 16.00
    - Centrul de Comunicare:             8.30 – 16.30
    - Serviciul Impozite şi Taxe Locale:         7.30 – 17.00
28.12 - program normal pentru zi de vineri        7.30 - 13.30
    - Centrul de Comunicare:             8.30 – 16.30
    - Serviciul Impozite şi Taxe Locale:         7.30 – 17.00
29.12.2012 – 2.01.2013 – nu se lucrează, se asigură permanenţa pentru situaţii de urgenţă

2. Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice
Serviciu gestiune câine fără stăpân
22 – 26.12 – 08.00 – 12.00
27 – 28.12 – program normal de lucru
29-31.12 şi 01 – 02.01 – 08.00 – 12.00
Serviciul salubritate stradală:
21.12 – 07.00 – 14.00
22.12 – 07.00 – 12.00 şi 16.00 – 09.00
23.12 – 07.00 – 10.00
24.12 – 07.00 – 12.00
25.12 – 07.00 – 10.00
26.12 – 07.00 – 12.00
27.12 – 07.00 – 12.00
28.12 – 07.00 – 14.00 şi 16.00 – 09.00
29.12 – 07.00 – 12.00
30.12 – 07.00 – 14.00
31.12 – 07.00 – 14.00 şi 16.00 – 09.00
01.01 – 07.00 – 10.00
02.01 – 07.00 – 12.00

3. SC CUP Salubritate SRL:
21.12 – program normal: 07.00 – 15.30
22.12 – program normal zi de sâmbătă
23.12 – program normal zi de duminică
24.12 – program fracţionat – 07.00 – 12.00 şi 15.00 – 19.00
25.12 - liber
26.12 – se lucrează cu personal redus – program normal de zi
27.12 - program normal: 07.00 – 15.30
28.12 - program normal: 07.00 – 15.30
29.12 - program normal zi de sâmbătă
30.12 - program normal zi de duminică
31.12 - program fracţionat – 07.00 – 12.00 şi 15.00 – 19.00
01.01 - nu se lucrează
02.01 – se lucrează cu personal redus – program normal de zi
03.01- program normal: 07.00 – 15.30

4. SC CUP SA: - va fi asigurată furnizarea normală de servicii
24, 27, 28 şi 31.12.2012 – program normal de lucru
În toate zilele vor fi asigurate echipe de intervenţii.

5. SC ENET SA: - va fi asigurată furnizarea normală de servicii
Centrul Comercial:
21.12 – 08.00 – 18.00
22.12 – 08.00 – 13.00
23.12 – nu se lucrează
24.12 – 08.00 – 13.00
25-26.12 – nu se lucrează
28.12 - 08.00 – 18.00
29.12 – 08.00 - 13.00
30.12 - nu se lucrează
31.12 - 08.00 - 13.00
01 – 02.01.2013 – nu se lucrează

6. Transport public local:
22.12 – program de sâmbătă, între orele: 06.00 – 20.00
23 - 24.12 - program de duminică, între orele: 06.00 – 20.00
25 – 26.12 – nu se lucrează
27 – 30.12 - program de duminică, între orele: 06.00 – 20.00
31.12 - program de duminică, între orele: 06.00 – 18.00
01 – 02.01 – nu se lucrează

7. Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei, Stare civilă
În zilele de 22, 24, 26, 29, 31.12 şi 02.01 - 09.00 – 13.00 – pentru urgenţe
În celelalte zile din perioada Sărbătorilor - nu se lucrează dar se poate apela în situaţii de urgenţă

8. Serviciul Public Local de Asistenţă Socială
21.12 - program normal pentru zi de vineri             
22 – 26.12 – nu se lucrează, se asigură permanenţa pentru situaţii de urgenţă
27.12    - program normal                 
28.12 - program normal pentru zi de vineri         
29.12.2012 – 2.01.2013 – nu se lucrează, se asigură permanenţa pentru situaţii de urgenţă

9. Cantina de ajutor social:
In perioada 20-21.12 – distribuire de hrană rece
22 – 26.12 – nu se lucrează
27 – 28.12 – program normal
29.12 – 02.01.2013 – nu se lucrează



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Gherghina Ifrosi, acum 4149 zile, 15 ore, 58 minute, 31 secunde
Ma numesc Gherghina Ifrosie ,am 106 ani,m-am nascut in anul 1906 lucrez in invatamant din 1928,,m-am pensionat in 1965,mananc pensie de 47 de ani,SI VREAU SA VIN LA CATEDRA,IAR STATUL SA-MI PLATEASCA citeste integral
òlè, acum 4150 zile, 11 minute, 57 secunde
Am supravetuit apocalipsei , supravetuim si saptamana aceasta. Nimic nu mai este ca odata. In tinerete aveam o prietene care se chema Maia .Tinea calendarul si nu gresea niciodata. Acum nu stiu cum citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.