Ultima oră

Trenurile circulă acum şi pe podul de la Putna Seacă

Aurelian Ivan
19 iul 2012 3621 vizualizări
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că au fost finalizate lucrările de construcţie a noului pod de cale ferată de la Putna Seacă

Podul de cale ferată ce face legătura între Mărăşeşti şi Focşani este în sfarşit dat în folosinţă, după mai mulţi ani în care a fost în reabilitare, iar trenurile de călători acumulau adesea întarzieri. Podul a fost distrus de inundaţiile din 2005 şi de mai bine de un an s-a avansat  greu pentru terminarea lucrării. Trenurile de călători (57) şi de marfă (20) circulă începând de miercuri pe ambele fire de circulaţie, firul I fiind redeschis traficului pe 2 iulie 2012. Pentru realizarea podului s-au cheltuit peste 13 milioane de euro din fonduri europene, facilitatea ex-ISPA, cu sume atrase şi de la bugetul de stat. Acum, trenurile de călători şi de marfă circulă în aceste zile pe ambele fire de circulaţie, fără restricţii de viteză. Lucrările de construcţie a noului pod feroviar situat între staţiile CF Ploieşti şi Vicşani au fost executate de consorţiu format din SC CONCEFA Sibiu şi IMSAT Bucureşti în perioada ianuarie 2010 - iulie 2012, termenul de finalizare a lucrărilor fiind 2012, trimestrul III. Lungimea totală a podului de cale ferată de la Putna Seacă este de 189,70 m. Infrastructura podului nou este pentru cale ferată dublă, realizată din beton şi beton armat, iar suprastructura este realizată din patru tabliere metalice, pentru cale ferată dublă, grinzi cu zăbrele cu calea jos, cu cuvă din beton armat. Este un sistem modern care are avantajul unor costuri de întreţinere mai mici, după cum spun specialiştii de la CFR. Viteza normală de circulaţie a trenurilor de călători pe noul pod de cale ferată de la Putna Seacă va fi, după perioada de stabilizare a terasamentului, de 120 km/h. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
marcel neagu, acum 4304 zile, 8 ore, 46 minute, 30 secunde
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA se lauda precum Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADR)......noul pod de la Putna Seaca a fost dat in circulatie, dar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.