La Mulţi Ani, 2012!
Noaptea dintre ani este, din momentul în care omul a început să calculeze scurgerea timpului şi a descoperit ciclicitatea anotimpurilor, cel mai important eveniment din viaţa acestuia. Sfîrşitul anului vechi şi începutul noului an a fost perioada în care în folclorul fiecărui popor s-au creat obiceiuri care îmbină practici religioase, magie şi simple manifestări ale exuberanţei oamenilor de rînd. Sfîrşitul anului vechi a fost trăit pînă în epoca modernă cu teamă, ca un adevărat sfîrşit al lumii şi o atmosferă apocaliptică domina ultimele zile ale anului. De aici toate manifestările zgomotoase care au loc în Ajunul Anului Nou, manifestări prin care omul primitiv încerca să îndepărteze spiritele rele şi să îngroape cît mai repede anul vechi, ca nu cumva Anul Nou să nu mai vină. Privit din acest punct de vedere, noaptea dintre anul vechi şi anul nou era ca o trecere de la o lume la alta, un fel de moarte şi înviere a fiinţei umane, care pleacă odată cu anul vechi şi revine cu anul nou. Ca această trecere să se producă fiecare popor a inventat ritualuri de purificare şi exorcizare, prin care indivizii îşi asigurau pasajul de la lumea veche la lumea nouă, dar şi bunăstarea pentru noul an. Nu trebuie uitat faptul că de la crearea omului pe pămînt şi pînă astăzi, principala sa grijă a fost, şi pentru mulţi mai este, pîinea cea de toate zilele. Pentru ca această pîine să nu lipsească de pe mese se duceau războaie sîngeroase pentru a ocupa cele mai roditoare pămînturi. Pluguşorul, cel mai cunoscut obicei de Anul Nou, este un astfel de ritual prin care omul primitiv încerca să îmbuneze natura şi zeităţile imaginare pentru ca în anul în care se intra să se asigure că pîinea nu va lipsi de pe mese. De altfel, toate ritualurile legate de sfîrşitul şi începutul anului, deşi poartă un veştmînt carnavalesc, sînt în realitate manifestări de exorcizare a naturii şi îmbunare a zeilor tocmai pentru ca pămîntul să rodească seminţele puse de om, iar zeii să aducă ploile la timp şi să aducă duşmanilor zile secetoase.
Superstiţii şi tradiţii de Anul Nou
Obiceiurile din ajunul Anului Nou păstrează într-o formă sublimă expresii ale manifestărilor magico-religioase de dinaintea creştinismului, fiind o comoară vie cu informaţii despre cei care au trăit acum 2-3.000 de ani pe aceste teritorii. Format, geografic, la confluenţa mai multor culturi, poporul român a primit influenţe de la toate neamurile care au tranzitat în toate direcţiile, timp de un mileniu, Carpaţii, iar aceste influenţe le vedem şi astăzi în obiceiurile şi superstiţiile de Anul Nou, în amestecul de personaje ciudate, unele mai caraghioase decît altele, care coboară în noaptea şi ziua de Anul Nou, pe uliţele satelor noastre, fie în Vrancea arhaică, fie prin localităţile din exteriorul Vrancei istorice – Boloteşti, Rugineşti, Păuneşti, Ţifeşti. Fiind un moment încărcat de semnificaţii, de la fiecare popor care a tranzitat aceste teritorii ne-au rămas o sumedenie de superstiţii. Astfel, de Anul Nou, în fiecare casă trebuia să existe o ramură de vîsc, plantă sacră care simboliza prietenia şi înlătura gîndurile rele, iar mesele trebuiau să fie încărcate la miezul nopţii, chiar şi la cei mai săraci. Interesant este că la români, carnea de porc a dominat printre bucate, iar curcanul, pe care unii parveniţi îl consumă astăzi de Anul Nou, nu era cunoscut românilor, pentru că America a fost descoperită abia în sec. XV, iar curcanul era una din păsările consumate de indienii băştinaşi. Şi mai grav, carnea de pasăre era chiar interzisă pe masa de Anul Nou, fiind considerată aducătoare de ghinion. În ce priveşte robota de zi cu zi a gospodinelor, unele nu aruncau gunoiul din ajunul Anului Nou, ca nu cumva să fie risipit norocul, iar în ziua de Anul Nou nu se mătura casa pentru a lăsa grîul de la sorcovit pe jos, să poarte noroc. Altele nu spălau în ziua de ajun, nici nu foloseau foarfecele pentru a nu tăia norocul şi puneau bărbatului cîte un gologan în buzunar, să-l găsească Anul Nou cu punga plină, să aibă un an bogat. Nu mai spunem că în noaptea dintre ani strămoaşele vrăjitoarei Omida lucrau la foc continuu, trimiteau argintul viu pe poteci de munte, legau şi dezlegau cununii, închegau apa şi făceau farmece pentru fetele care, ca şi astăzi, erau credule şi aveau cu ce să plătească şarlataniile bunicelor ”mamei Omida”.
Pluguşorul, o fotografie a poporului român
Nu există o descriere mai plastică a istoriei poporului român, mai complexă, mai vie, mai plină de imagini şi personaje ca Pluguşorul. Oricît s-au trudit istoricii, sociologii şi poeţii să surprindă sufletul şi manifestările poporului român, niciuna din operele acestora nu egalează descrierea făcută de rapsozii din popor, pe care o putem admira în ajunul Anului Nou. Pluguşorul este cea mai reuşită frescă socială a sufletului românesc, pentru că acesta cuprinde toate numele care au contribuit la formarea poporului român şi au jucat la un moment dat un rol, pozitiv sau negativ, în evoluţia acestuia. De la Bădica Trăian pînă la Traian Băsescu, de la moşul şi baba, de la urs şi capră, de la caraghiosul drac, venit în folclorul nostru mai tîrziu, de la mire şi mireasă, cu perechea de boi cu brad în frunte, de la haiduci, jieni şi buhaiul care imita mugetul taurului sacrificat, de la ţiganul adus din India în secolul XV pînă la boier şi Vodă Caragea, Pluguşorul pomeneşte toate aceste personaje şi menţine vie memoria unui popor care nu-şi cunoaşte istoria. La origine un rit agrar de purificare a naturii, Pluguşorul s-a îmbogăţit, preluînd printre personajele care formează alaiul, numele celor care au marcat într-un fel sau altul viaţa acestui popor. De la urătorii cu măşti de origine dacă din Nereju, pînă la carnavalul cu vehicule futuriste de la Păuneşti, Pluguşorul oferă o frescă aproape completă cu manifestările tradiţionale de la sfîrşit de an. În acelaşi timp, Pluguşorul este şi cea mai frumoasă parodie a istoriei românilor şi o extraordinară reprezentare teatrală făcută de oamenii simpli, cu viziunea lor despre lume şi viaţă, o imagine brutală a societăţii româneşti, dar reală. Dacă într-o zi se va naşte un Nero care va da foc tuturor cărţilor de istorie a românilor – care oricum nu se mai studiază în şcoală decît facultativ – Pluguşorul va mărturisi pentru generaţiile viitoare despre viaţa şi istoria acestui popor.
La mulţi ani, dragi cititori!
În ajun de Anul Nou, ”Ziarul de Vrancea” urează tuturor cititorilor săi, oriunde s-ar afla, un an frumos, cu griji şi datorii mai puţine, să fim mai buni, să nu uităm de cei de lîngă noi, să ne bucurăm de fiecare răsărit de soare! Iar cei care poartă numele Sfîntului Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie, să nu uite că Episcopul Vasile nu a construit catedrale faraonice, şi-a dat palatul său episcopal săracilor şi a fondat primele instituţii filantropice. La Mulţi Ani 2012 şi vă mulţumim că sînteţi alături de noi! (Valentin MUSCĂ)
