Gheorghe Mocanu, “Intelectualii nostri de carton”
Prozatorul Gheorghe Mocanu arunca manusa asa zisei inteligentzia din “provincia Europeana Vrancea”, publicînd un eseu acid la adresa pseudo-intelectualilor din acest judet. Cei vizati sînt “scriitorii” lipsiti de talent, dar buni manipulatori, care au reusit sa-si faca un nume în Vrancea dupa 1989. Nu prin opera, întrucît lucrarile acestora sînt tiparite în tiraje minuscule, nu au circulatie nationala, nici valoare, ci printr-o retea de relatii, cultivata cu grija, din care nu lipsesc celebrele bidoane cu vin, mieii de Pasti si purcelusii de Craciun catre conducatorii Filialelor locale ale Uniunii Scriitorilor din România. Acesti “scriitori” vizati de Gheorghe Mocanu reusesc sa convinga sefii unor Filiale sa le acorde premii anuale pentru lucrari ridicole, iar la diferitele manifestari culturale din judet sa vina cu o “Diploma de excelenta” în sacosa pentru asa zisul scriitor. Iar pentru a se promova, aceste nulitati ale Literaturii Române au fondat cîte o revista, în care trimestrial, tatucul apare cu articole laudative si chipul pe mai multe pagini.
Impostorii literaturii mioritice
“Pentru a compensa - în ochii publicului de profil, sau în ochii breslei, acest handicap - neputinţa de a scoate din penita lucrari macar de o oarecare valoare literara - autorii respectivi - pentru ca scriitori nu pot fi numiti, nici macar în gluma – ies în evidenta, ca paduchele în frunte, prin alte fapte, alte initiative, spun ei, laudabile. Mai întîi, scot cîte o revistuta literara, pe care n-o citesc decît cunoscutii îndemnati candid la aceasta si care apare de doua-trei ori pe an, chipurile, din bani proprii, desi s-a demonstrat ca au primit bani publici si sponsorizari cu duiumul, unii renuntînd chiar la serviciu, ori au iesit la pensie, datorita preaplinului banesc izvorît din această umila îndeletnicire. Mai apoi, se aseaza pe scaunele unor fundatii nonprofit, sau înfiinteaza ligi si paraligi, provinciale sau de cartier, nestiute si nerecunoscute de nimeni, decît, poate, de vreun tribunal local, unde au depus o cerere, pe care judecatorul – neavînd nimic altceva de facut – i-a dat un numar de înregistrare, confirmînd ca a fost pusa în discutie. Odata vazuti cu hîrtia în mîna, acesti insi culturnici cheama televiziunea – avida de stiri de tot felul si flutura hîrtia în ochii telespectatorilor ca pe cel mai de pret trofeu cuvenit în urma unor merite extraordinare pe care le-ar avea în domeniul literaturii. Multi spectatori sau telespectatori, în mare parte neavizati, se arata uimiti de capacitatea extraordinara a omului nostru, fauritor de spirit si istorie, în realitate un snob incult, plin de tupeu. Unii cheama reporterii chiar la ei acasa, unde poarta un dialog cultural special. În spatele lor sta biblioteca gata sa cada peste intervievat, menita sa scoata în evidenta multitudinea sferelor culturale în care omul nostru este initiat, în timp ce consoarta-gazda creeaza si ea niste placintele în bucatarie, pentru a omeni reporterul înfometat, care abia asteapta sfîrsitul acestui interviu, atît de istovitor, cu ditamai omul de cultura...”, scrie Gheorghe Mocanu. Nu este o fictune, ci realitatea cruda a nasterii impostorilor din lumea culturala vrînceana, nastere la care am contribuit cei care lucram îm mass-media, atunci cînd, din mila fata de anii unora sau de obrazul altora ori din complezenta sau din jena la insistentele acestora am închis ochii cînd unii “scriitori” bastinasi s-au imaginat a fi Ernest Hemingway sau Mark Twain, desi lucrarile lor nu au nimic în comun cu literatura. Continuarea acestui fragment citat mai sus o puteti gasi pe http://negrupealb.ning.com. Lectura placuta. Orice asemanare cu personaje din lumea reala este adevarata! (Valentin MUSCA)