VIDEO!!! Ovidiu Kloşka: "Eu sunt un pictor care zi de zi vopseşte de dimineaţă până noaptea ..."
Nu-mi amintesc în ce împrejurare am ajuns faţă în faţă dar ştiu că din acel moment am fost interesată de tot ce lucrează, cum lucrează, unde lucrează. A început cu începutul, evident, instalându-şi atelierul într-o casă veche din marginea oraşului, în imediata apropiere a Oborului de Vite, unde vara era sufocant de cald şi iarna foarte frig. Mi-l amintesc pe artist încălzindu-se la un godin, răsfoind cărţi de artă, visând la viitoarele tablouri... Mi-a plăcut insistenţa, curiozitatea, riscul la care s-a expus alegând să fie pictor cu normă întreagă. Mi-a plăcut verva, plăcerea de-a lucra în orice condiţii, de a descoperi, de a experimenta. Mi-a plăcut felul în care „vede”, întotdeauna, jumătatea plină a paharului, adică optimismul debordant, chiar dacă soarta nu-l răsfaţă tot timpul. Lucrările sale sunt auto-portretele artistului în plină şi glorioasă tinereţe rebelă, dozată cu măsură, condusă cu anume stricteţe impusă de ceea ce-l inspiră la un moment dat. Ciudat şi fascinant în acelaşi timp, pare mai aproape ca oricând de un alt pictor rebel, dintr-o altă epocă, din cu totul alte motive. Citind mărturisirea pictorului Klimt, am impresia că aud vocea muzicală a tânărului nostru, deşi îi despart, în timp, mai bine de 100 de ani. „Sunt mai puţin interesat de mine ca un subiect pentru un tablou decât de mine în alţi oameni. Nu este nimic special despre mine. Eu sunt un pictor care zi de zi vopseşte de dimineaţă până noaptea ... Cine mai vrea să ştie ceva despre mine..., ar trebui să se uite cu atenţie la tablourile mele”, ne-a spus Ovidiu Kloşka.
Îngerul răstignit
Primul subiect important în viaţa lui Kloşka a fost, desigur, spiritul unui înger materializat în trupul eterat, răstignit pur şi simplu pe pânză, între culorile rafinate, diluate cu multă stăpânire de sine, în desfăşurarea lor pe un singur plan. O temă predilectă, generoasă, plină de căutări, frământări continue, din care lipseşte - vizibil - aurul aureolei. Îngerul lui nu este o entitate abstractă, ci unul cu trăiri omeneşti, zbuciumat, chinuit de întrebări şi de teama de a nu fi căzut în păcat. Îngerul lui este uman atât cât i se permite, o prezenţă caldă pe pânză, stabilind un contact real cu privitorul. Ovidiu Kloşka citeşte foarte mult, caută răspunsuri, meditează îndelung la temele în lucru, are ritmul său, propriul climat în care evoluează, reuşind să se izoleze de tot ce îl poate distrage... Trăieşte retras în atelierul său din conacul medieval, ridicând podul pentru a nu fi deranjat. Timpii lui sunt uşor de urmărit: în momentul în care ştie că are ideea, lasă realitatea să pătrundă în visul oniric, iar visul face totul. Despre picturile şi desenele sale, multe dintre ele cu tentă aparent religioasă, se poate spune că aparţin de un expresionism oniric în care, deocamdată, staţionează. Tematicele au forţă şi profunzime elaborată. Lucrează la mai multe cicluri odată, care au întotdeauna ceva în comun şi, în acelaşi timp, sunt total diferite. Are timpul necesar să se documenteze, să reflecteze, să experimenteze, iar produsul final, din punctul de vedere al artistului, este un tablou nou, dar care pare să continue povestea. Această poveste este propusă publicului...
Paleta sa incită prin culoare şi o anume muzicalitate a combinaţiilor care îmi aminteşte de pictorii olandezi din sec. XVII-XVIII. Îmi plac griurile sale care trec de la metal, la consistenţa norilor, îmi place acel violet rarefiat care cerne din cer ajungând la suprafaţa aleasă de pictor, o burniţă fină, fără greutate, suspendată în aerul sofisticat al pânzei. Parafrazând un cunoscut critic de artă, aş putea spune: Ca şi pictorul polonez Zdzislaw Beksinski, cu care Ovidiu K. are unele afinităţi, Ovidiu K. nu e recomandat acelor persoane care cred că viaţa se rezumă doar la un complex de himere suportabil. Kloşka te atrage fără să facă un efort, după care rămâi suficient timp în sfera lui de magie. Pentru că este un tip special, cu o viaţă specială, care experimentează tot timpul, „chestii” speciale. Are suficient din stofa unui mare artist care se poate realiza prin arta sa. Evoluţia în timp va trebui să confirme. Preferinţele sale, incredibil de sofisticate, nu-l instalează într-un tipar. El este în centrul unei lumi plasată în universul de curiozităţi şi interese pur picturale, are o luptă de dus, mai multe chiar, cu prejudecăţile şi cu cei care le „frecventează”.
Tehnică, realitate, spontaneitate şi ... vis
Deocamdată, Expresionismul oniric, care constă în reprezentarea gândurilor şi sentimentelor în actul picturii, într-o manieră bine gândită de pictor, îl reprezintă. Paşii de urmat sunt simpli: odată stabilit ce doreşte să picteze, lasă realitatea să pătrundă în visul lui oniric. Urmează perioada de gestaţie la finele căreia este constrâns să lucreze. Superbă constrângere la care nu-l sileşte decât sinele său neliniştit, angoasat de trecerea timpului. Pare simplu, dar nu e! „Tehnicile mele pleacă iniţial de la o interesantă decalcomanie gestuală, prin care pur şi simplu lovesc pânza cu un material textil îmbibat de culoare, trec prin raclaje si drippinguri (to drip - a picura), şi ajung spre final la fina depunere de laviuri succesive, transparente, pe compoziţie, pensulaţia având doar rol de accentuare a vibraţiilor plastice”, mărturiseşte tânărul pictor.
La Kloşka nu se întâmplă nimic pur şi simplu, dar admite existenţa componentei spontane a actului de creaţie, instinctualitatea gestului prin care are loc eliberarea energiei interioare, în acelaşi timp îndoindu-se de faptul că ar fi suficient pentru a-l conduce, ele singure, la un produs artistic finit, aşa cum îl vede el. Personajele sale, "Îngeri", "Călători", "Crescători de rândunele", El însuşi în ciclul „Dincolo de înlăuntru", evoluează într-un univers tăcut, cu o anume gravitate, care conferă tabloului un plus de mister, un grăunte de inteligenţă.
Inginer, artist, student
Nu ştiu dacă Pollock se află printre maeştrii care l-ar interesa pe Ovidiu Kloşka, nu ştiu dacă s-a gândit vreodată să-l cunoască în intimitatea operei sale. Nici paleta lor coloristică nu vibrează la unison, poate nici altele din personalitatea lor, dar cu siguranţă au ceva în comun care a făcut din Pollock un mare artist. Acel ceva lucrând şi în favoarea pictorului focşănean, deşi acesta mărturiseşte că ar avea afinităţi, mai degrabă, cu... Bacon. Oricum ar fi, pe oricine ar admira, dar nu imita, Kloşka rămâne un artist atipic (în sensul bun al cuvântului). A debutat în viaţă prin a fi un inginer cu diplomă, a trecut printr-un master în artă, pentru a face acum un popas, de câţiva ani, la Universitatea de Arte Plastice şi Decorative „George Enescu” din Iaşi unde este student din 2012. (Janine VADISLAV)