Ultima oră

Mitrea merge la închisoare pentru doi ani. Judecătorii au fost blânzi cu protectorul lui Oprișan!

Silvia Vrînceanu
13 feb 2015 2525 vizualizări
Miron Mitrea, cel care a reprezentat Vrancea în Parlament timp de 18 ani, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la vila mamei fostului deputat PSD de Odobești.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, format din preşedintele Mihai Ionuţ Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Mădălina Alexandrescu şi Ştefan Pistol, a decis să confişte de la fostul deputat PSD Miron Mitrea suma de 327.928 de lei, potrivit unei știri publicate pe fluxul Mediafax. Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei din 15 octombrie 2014, dată de un complet de trei judecători de la ÎCCJ. În schimbul mitei despre care procurorii spun că a fost mascată sub forma unor lucrări la casa mamei sale, Mitrea s-a angajat să o numească şi să o menţină în funcţie pe Jianu la ISC. Decizia de astăzi a instanţei supreme este definitivă, Miron Mitrea şi Irina Paula Jianu urmând să fie încarceraţi.

Pedeapsă blândă

Potrivit vechiului Cod Penal, luarea de mită, infracțiunea principală pentru care a fost judecat fostul parlamentar Miron Mitrea în acest dosar, prevedea o pedeapsă cuprinsă între 3 și 12 ani, în vreme ce Noul Cod Penal prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani pentru luare de mită. Asta înseamnă că pedeapsa primită de Miron Tudor Mitrea este una mai mult decât minimă. De precizat că legea 78/2000, privind sancționarea faptelor de corupție, prevede majorarea limitelor pedepsei, cu o treime, pentru demnitari. Un calcul simplu arată că pedeapsa minimă în acest caz ar fi fost de patru ani cu executare. Probabil că a existat o colaborare mai mult decât prietenoasă între inculpat și organele judiciare de vreme ce Mitrea a beneficiat de o serie de circumstanțe atenuante. Decizia instanței nu a fost motivată. Miron Mitrea este un personaj foarte influent al ultimelor două decenii, fiind cel care l-a lansat în politică pe baronul de Vrancea, Marian Oprișan, judecat, de asemenea, pentru fapte de corupție. Mitrea a demisionat din parlament la începutul lunii februarie pentru a-și ușura situația juridică. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
simion.b, acum 3359 zile, 7 ore, 59 minute, 42 secunde
Dar ar fi ideal ca mironel mitrea sa aiba coleg pe OPrisan ca si sa erau priteni,domle,,,datii un coleg d celula lu mitrea,e de apreciat a recunoscut ca a furat nu ca MAREAN,care continua s a minta de citeste integral
ioan, acum 3359 zile, 15 ore, 43 minute, 38 secunde
-a gresit sa plateasca asa cum a hotarat instanta , a avut demnitate si a recunoscut greseala, a demisionat din parlament si din PSD -cu toate pacatele, altii ar trebui sa-l injure, avem cele mai citeste integral
danb, acum 3360 zile, 9 ore, 50 minute, 39 secunde
Trebuie sa-i dea drumul la anul pentru alegeri. Alegeri fara Mitrea si fara promisiunile lui de autostrazi nu se exista in Vrancea.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.