Local

Un fost profesor și diriginte al lui Cătălin Toma scrie-n ZdV, cu inima sfășiată de durere, despre înmormântarea elevului său

Vasile Tarciniu
26 feb 2024 10771 vizualizări

Mă numesc Vasile Tarciniu și am fost profesorul și dirigintele lui Cătălin, la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești. Sunt profund întristat de trecerea la cele veşnice a elevului meu, Cătălin Toma, președinte al Consiliului Județean și al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea! Înaintea acestor funcții de demnitate publică a fost director adjunct la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, primar al comunei vrâncene Jariştea şi senator în parlamentul României.

A avut o contribuție deosebită, în dezvoltarea și promovarea valorilor locale și regionale precum și contribuția sa la nivel european în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE). Pe 12 februarie 2024, a fost ultima lui participare la sediul Consiliului Europei din Paris, la lucrările biroului Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE), în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță unde a susținut o intervenție în care a abordat programul de activități al Comisiei de Guvernanță pentru acest an.  

A fost un om care s-a dăruit țării, un om care a servit interesului național. Ne-a părărăsit lăsându-ne exemplul său despre ceea ce trebuie să fie un om politic.

A plecat elevul meu, Cătălin Toma! Un om bun cu o inimă caldă și un suflet uriaș!Rămas bun domnule profesor! Rămas bun domnule director! Rămas bun domnule primar! Rămas bun domnule senator! Rămas bun domnule președinte! Rămas bun, om blând...!

Drum bun, Cătălin drag! Acolo, SUS, te așteaptă lumina veșnică, acolo unde nu e nici întristare nici suspin! Îngerii să-ți fie  aproape!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

 

Imagini emoționante de la înmormântarea unei legende a Jariștei. Cătălin Toma, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, plâns de mii de oameni și de politicieni de rang înalt.

Cea mai mare înmormântare de la Jariștea. Joi 22 februarie 2024, comuna Jariștea a fost cea mai tristă. A fost o tristețe fără margini în toată Vrancea, Cătălin lasă în urma lui zeci,chiar sute de prieteni îndurerați. O întreagă comunitate este în stare de șoc. Personalități, familie, prieteni și oameni simpli s-au adunat încă dinainte de orele 11:00, în curtea și în jurul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Jariștea I, Centru,pentru a-și lua adio de la Cătălin Toma. 

 Înainte de înmormântare, au umplut curtea bisericii cu flori și coroane.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei împreună cu un sobor numeros de preoți. 

Au fost prezenți la această ceremonie tristă, Primul ministru al României, Marcel Ciolacu și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, pentru a-l petrece pe ultimul drum pe Cătălin. 

Au mai fost prezenți, de asemenea, joi 22 februarie 2024 la Jariștea, ministrul Culturii, Raluca Țurcan, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, ministrul Mediului, Mircea Fechet, europarlamentarii Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Vasile Blaga și Gheorghe Falcă, lideri PNL și PSD de la nivel național,dar și Lucian Bode, Paul Stănescu, Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici și numeroși primari din Vrancea, șefi de instituții din județ, care au dorit să-i transmită un ultim omagiu lui Cătălin. 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al președintelui Consiliului Județean și al PNL Vrancea, Cătălin Toma, mort la numai 46 de ani, a fost aplaudat de cei prezenți, în semn de omagiu, la ieșirea din biserică.

Foarte multe persoane au venit din Jariștea, din județul Vrancea, dar și din alte județe, ca  să-i aducă un ultim omagiu profesorului Cătălin Toma, care a încetat din viaţă sâmbătă,17 februarie 2024 la vârsta de 46 de ani și să-l conducă pe ultimul drum. 

A plecat spre îngeri speranța vrâncenilor! Fost primar al comunei Jariștea, apoi timp de patru ani senator în Parlamentul României, perioadă după care a deţinut din 2020 şi până în februarie 2024, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea.

A plecat spre îngeri speranța vrâncenilor!

O imagine cât o mie de cuvinte!

Procesiunea a durat mai multe ore. Primul punct de pe traseu unde mașina mortuară a făcut o oprire timp de mai multe minute a fost în fața Primăriei. Următoarea oprire a cortegiului funerar în fața casei unde a locuit, aici preoții au făcut o slujbă de pomenire, după care convoiul mortuar s-a îndreptat spre Cimitirul unde avea locul de veci. Înmormântarea a avut loc în prezenţa soţiei, a rudelor și prietenilor. Își va dormi somnul de veci alături de tatăl său, Dumitru.

Sunt profund întristat de trecerea la cele veşnice a elevului meu, Cătălin Toma, președinte al Consiliului Județean și al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea! Înaintea acestor funcții de demnitate publică a fost director adjunct la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, primar al comunei vrâncene Jariştea şi senator în parlamentul României.

A avut o contribuție deosebită în dezvoltarea și promovarea valorilor locale și regionale precum și contribuția sa la nivel european în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE). Pe 12 februarie 2024 a fost ultima lui participare la sediul Consiliului Europei din Paris, la lucrările  biroului Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE), în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță unde a susținut o intervenție în care a abordat programul de activități al Comisiei de Guvernanță pentru acest an.  

A fost un om care s-a dăruit țării, un om care a servit interesului național. Ne-a părărăsit lăsându-ne exemplul său despre ceea ce trebuie să fie un om politic.

A plecat elevul meu, Cătălin Toma! Un om bun cu o inimă caldă și un suflet uriaș! Rămas bun domnule profesor! Rămas bun domnule director! Rămas bun domnule primar! Rămas bun domnule senator! Rămas bun domnule președinte! Rămas bun, om blând...!

Drum bun, Cătălin drag! Acolo, SUS, te așteaptă lumina veșnică, acolo unde nu e nici întristare nici suspin! Îngerii să-ți fie aproape!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

 

A consemnat: Vasile Tarciniu, profesorul și dirigintele lui Cătălin,la Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobești

Foto: Prof. Vasile Tarciniu

Video : Prof. Vasile Tarciniu

Profesorul  de matematică Vasile Tarciniu este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și: VIDEO | Slujba de înmormântare a lui Cătălin Toma, oficiată de IPS Ciprian.Premierul Ciolacu și președintele Ciucă, prezenți la Jariștea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.