Local

Reguli noi pentru călătoria minorilor vrânceni în străinătate: Cazierul judiciar al însoțitorului va fi verificat online la frontieră

Ionel Sclavone
12 nov 2023 1442 vizualizări

Vrâncenii care însoțesc minori în străinătate (alții decât propriii copii) trebuie să știe că poliția de frontieră le va verifica certificatul de cazier judiciar. Acest lucru este obligatoriu, conform unui act normativ care a intrat în vigoare.

Minorii cu cetățenie română, din Vrancea și nu numai, pot călători în afara granițelor țării având un însoțitor adult. Acesta trebuie să prezinte acordul părinților minorului – pentru a-l însoți în străinătate și un certificat de cazier judiciar, prin care să demonstreze că n-a săvârșit o serie de infracțiuni.

Conform noilor reglementări, certificatul de cazier judiciar va fi verificat, la ieșirea din țară de poliția de frontieră. Aceasta deoarece valabilitatea documentului este de șase luni. Iar în acest interval, însoțitorul poate primi o condamnare pentru una dinte infracțiunile care nu-i permit să treacă granița alături de un copil.

Astfel, situația judiciară a însoțitorului va fi verificată online la momentul trecerii frontierei. Poliţistul de frontieră va verifica situația judiciară a însoțitorilor adulți prin intermediul Sistemului Naţional de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar - ROCRIS. Cazierul judiciar se va emite pe loc, iar polițiștii de frontieră vor avea acces la cele mai recente informații cuprinse în documentul respectiv.

Un adult nu poate însoți un minor într-o călătorie în străinătate dacă, potrivit legii nr. 248/2005, a săvârșit una dintre următoarele infracțiuni: omor; infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni legate de traficul de droguri sau precursori; trafic de țesuturi sau organe umane; terorism

Legea permite minorilor să treacă frontierele doar însoțiți de o persoană majoră, dar numai cu acordul ambilor părinți sau al reprezentantului legal. În mod similar un părinte poate călători singur cu copilul său, în baza acordului celuilalt părinte.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.