Așadar, la începutul anului 2015, comunitatea locală afla cu uimire cum una dintre păduri, cea situată la doi pași de oraș fusese atribuită definitiv și irevocabil unui personaj cunoscut din târg, iar cea de la Dumbrăvița se disputa în instanțele de judecată tocmai la Pitești.

 Acest ultim caz se afla în lucru din anul 2007, chiar dacă pe portalul instanțelor acest lucru nu mai este vizibil, evoluția procesului fiind șteasă, pentru public, până la nivelul anului 2016, când în sfârșit autoritățile au prins curaj și au procurat material probatoriu suficient pentru ca această joacă de-a șoarecele și pisica cu terenurile județului acordate la legile de reparație să înceteze pentru totdeauna.

Deci, în legătură cu pădurea Dumbrăvița din comuna Răstoaca, zilele trecute s-a încheiat, pe fond, procesul pentru obținerea ei, cu respingerea acțiunii, vădit ilegale, mai ales pentru că în anul 2019, magistrații Tribunalului Vrancea au decis că procesul penal deschis împotriva lui Bobocea Marian, considerat vinovatul principal, a încetat prin decesul acestuia. Dumnezeu să-l odihnească! Dar furtul, tot furt rămâne! Cu toate acestea, judecata de la Pitești a mers mai departe cu mostenitorii defunctului încă trei ani( cu pandemie cu tot), de parcă n-ar fi fost evidente falsurile folosite și uzurile de fals de care abunda dosarul, lucru care ar fi rezultat cu certitudine din concluziile Tribunalului Vrancea și din expertizele depuse la dosar.

Având în vedere toate acestea, poate că ar fi trebuit să se renunțe încă din 2019 la acest litigiu întrucât, pe lângă faptul că acțiunea în sine a fost o întreagă regie, cu un autor la vedere și cine știe câți ascunși, s-a pierdut timp și s-a omis astfel cercetarea altor aspecte ilegale precum cele menționate în presa locală în materialele ”Hoția secolului în județul Vrancea 2007 2008”. Acesta e Statul Român, s-a învățat să piardă, dar își scoate pârleala din alte taxe, impozite și accize.

Întorcându-ne la pădurea Dumbrăvița și acest lucru îl consemnează cu autoritate științifică teologul Romeo Valentin Muscă, cele aproape 300 de ha au aparținut în trecut mănăstirii Dumbrăvița de la care au ajuns, prin închinare (acțiunea de a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine, unei mitropolii sau unei patriarhii) la Mitropolia Moldovei unde au rămas în pașnică proprietate și posesiune până la confiscarea pământurilor mănăstirești în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Această măsură aspră luată de domnul Unirii nu este considerată azi un lucru rău pentru că și lăcașurile de cult dețineau aproximativ un sfert de averea imobiliară a României, anume mult arabil, fânețe, vii și pădure. Dar de la confiscarea arabilului și până a le lua și ultima tarla de pădure a fost cam mult pentru călugării și măicuțele din vechime, deoarece în felul acesta multe schituri și mănăstirii și-au închis porțile.

Așa s-a întâmplat și cu mănăstirea Dumbrăvița, iar pădurea Dumbrăvița a ajuns la Casa pădurilor (Romsilva de azi), rămânând în această administrare până în anul 2007. Când s-a încercat să se inventeze că, în baza unui presupus împrumut din decembrie 1947, acordat de Vasile Druță, un particular din Focșani, către o primărie din zonă, condiționat de gajul acestei păduri, apoi naționalizarea ei după 1948, acesta ar fi fost proprietarul ei de drept.

Astfel, Dumbrăvița a fost solicitată în baza legilor Fondului funciar (legea 247 din 2005) și după cum evoluau pașii juridici în instanță, se apropia de o restituire implacabilă. Dar poate că undeva este scris că adevărul e mai presus de orice și s-a reușit să se stopeze la timp acest plan demonic, iar de curând instanțele Judecătoriei Pitești au decis ceea ce era evident încă de primul termen de judecată, adică respingerea cererii.

Pădurea va rămâne astfel în proprietatea statului și administrarea Romsilva, prin Direcția Silvică Vrancea, așa cum a fost stabilit încă de la secularizarea din 1863, iar popasul Dumbrăvița, cel achiziționat de curând de o distinsă doamnă de afaceri nu va mai avea niciun fel de grijă legată de proprietatea terenului pe care este amplasat. Mai rămân căile de atac la această decizie judecătorească, dar vremurille sunt altele, așa că sigur ce s-a stabilit în primă instanță, va rămâne bătut în cuie!

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și:Hotărâre definitivă şi irevocabilă: Marian Bobocea, proprietar "cu falsuri" pe 135 ha din Crângul Petreşti;