Local

O nouă aplicație pentru cei interesați: Vrâncenii vor fi anunțați când le expiră pașaportul

Ionel Sclavone
23 mar 2024 1189 vizualizări

Vrâncenii posesori de pașaport vor fi avertizați înainte cu șase luni că le expiră documentele. Este vorba despre o nouă aplicație introdusă de Direcția Generală de Pașapoarte (DGP) care funcționează din 19 martie.

Posesorii de pașapoarte vor beneficia de un nou serviciu digital, funcțional din data de 19 martie. Astfel, vrâncenii ale căror pașapoarte vor expira vor putea beneficia de un nou serviciu de notificare prin SMS. Aplicația este concepută pentru a le aminti celor interesați că urmează să le expire documentele de călătorie și că trebuie preschimbate.

Această măsură, anunțată de DGP este menită să prevină situațiile neașteptate și neplăcute de ultim moment, cum ar fi anularea unei călătorii planificate din cauza unui pașaport expirat.

DGP atrage atenția că unele țări, precum Emiratele Arabe Unite, Israel, Republica Maldive și Regatul Thailanda, cer ca pașapoartele să aibă o valabilitate de minim 6 luni la momentul intrării pe teritoriul lor.

În plus, sistemul oferă posibilitatea cetățenilor de a-și programa online data la care se vor prezenta pentru reînnoirea documentelor de călătorie cu până la 90 de zile înainte de data dorită. Astfel se dorește ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și aleagă o dată convenabilă pentru programare. Iar astfel va fi eliminate timpul de așteptare la ghișeu.

Cei interesați pot accesa platforma de programări online pe HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne. Aici pot fi găsite toate informațiile necesare pentru programare.

De menționat că înainte de orice călătorie în străinătate este bine ca fiecare să verifice condițiile de intrare, ședere sau tranzit stabilite de țara de destinație. Aceste informații pot fi găsite pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în secțiunea „Informații de călătorie”.

Schimbări propuse la legilația pașapoartelor

În luna februarie a fost inițiat un proiect legislativ menit să modifice legislația referitoare la regimul liberei circulații a cetățenilor români. Modificările reglementează procedurile și termenele de eliberare a documentelor de călătorie, restricționează accesul la pașapoartele simple temporare etc.

Astfel, pașaportul simplu temporar va fi emis numai în cazuri excepționale și urgente. Documentul nu va fi eliberat decât la nevoie când este necesară deplasarea în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea șederii/ situației juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile).

Proiectul reglementează ca datele biometrice și datele cetățenilor români să fie preluate o singură dată de personalul consular, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Acestea vor putea fi utilizate pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, cât și pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărții electronice de identitate, la cererea solicitanților.

Legea propune anularea informatică a pașapoartelor eliberate anterior persoanelor care au pierdut cetățenia română, dacă nu au respectat obligația de a preda documentele de călătorie în termen de cinci zile de la data pierderii cetățeniei;

În cazul celor care au interdicția de a părăsit teritoriul României, ca urmare a unei obligații impuse de instanțele de judecată, documentele de călătorie vor fi retrase temporar.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.