La plimbare prin cinematografele vechiului Focșani
O atmosferă de toamnă a îmbrăcat străzile Focșaniului. Covorul de frunze galbene, arămii și ocru, țese cărări pe aleile urbei. Din când în când câte un guguștiuc își strigă iubita, trăind parcă și el nostalgia verii ce tocmai a trecut. Vrăbiuțele par mai grăbite și mai zgribulite, mânate de gândul că peste două luni va sosi iarna. Ciorile sunt tot mai gălăgioase, certându-se pe o nucă scăpată din cioc de o surată grăbită, iar porumbeii gurguie în pasajul din Piața Moldovei, ciugulind semințe și firimituri de pâine oferite de trecători. Frunzele foșnesc sub pași, iar cromatica culorilor încântă ochiul și transmite creierului sentimentul de nostalgie. Așa este toamna ca și viața. Spre sfârșit devine nostalgică.
Această atmosferă autumnală a cuprins și biroul meu, unde aștern amintiri despre oamenii frumoși și buni ai Focșaniului, despre străzile și aleile pe care fiecare dintre noi a pășit și are o amintire. De la tranzistorul cu baterii „Zefir”, ce are aproape 50 de ani și funcționează impecabil, se aude în surdină un tango interbelic. Un acordeon îmi mângâie auzul. Este acompaniat de vioară și pian. Ascult cu drag acest post de radio, ce transmite muzică retro. Atmosfera liniștită de afară (cel puțin așa este acum pe strada Mare a Unirii) și fundalul muzical îmi creează în cameră și în suflet un tablou autumnal rar întâlnit. Parfumul câtorva mere și aroma unor gutui coapte îmi trezesc amintiri, ce mă îndeamnă la visare. Acordeonul se aude grav, iar vioara parcă sărută clapele pianului cu arcușul ce dansează pe strunele ei. Pentru câteva clipe am senzația că visez, că sunt din nou copil, și îmi amintesc cum petreceam în sălile cinematografelor Focșaniului de odinioară.
Așadar, iubiții mei focșăneni, vă invit să închidem pentru câteva clipe ochii și să ne aducem aminte, cum ne petreceam cândva… două ore de timp liber la film în oraș. Fiind un oraș cu oameni civilizați și iubitori de cultură, în Focșani de-a lungul timpului au funcționat câteva clădiri special amenajate pentru vizionarea filmelor. Aici era locul unde se strângea foarte multă lume și chiar era un loc de socializare.
Primul cinematograf în care am călcat, cu foarte mulți ani în urmă, însoțit bineînțeles de bunica Cleopatra, a fost „Flacăra”. Țin minte că filmul se numea „Nu-i pace sub măslin” și în rolul principal juca Raf Vallone. În general mergeam la cinema în zilele de duminică după-amiaza, atunci când părinții mei erau mai liberi. Alt loc unde se puteau viziona filme era într-o clădire, situată lângă un părculeț de pe strada Ghergheasa. Tot acolo funcționa și vechea Casă de Cultură.
Un alt cinematograf legendar, în dragul meu Focșani, a funcționat ani de zile în fața parcului Bălcescu. Cine nu are amintiri despre filmele urmărite în sala de cinema „Unirea”? Am prins mai întâi sala veche, care era mobilată cu scaune rabatabile din lemn, construită sub formă de amfiteatru și care avea la etaj capitonaj tot din lemn. Dacă plăteai 50 de bani în plus la bilet și dacă aveai norocul să prinzi loc puteai urmări filmul de la balcon, unde nu erai deranjat de spectatorul din fața ta. Aici am văzut pentru prima dată „Mihai Viteazul”, interpretat magistral de inegalabilul Amza Pellea. Îmi amintesc că producția avea 2 părți color și între ele se lua o pauză de 20 de minute, timp în care spectatorii se puteau delecta cu o citronadă, o cafea sau cei împătimiți fumau afară. Acolo se întâlneau prieteni, vecini, colegi de serviciu și discutau fiecare subiecte de viață. După pauză se așezau ordonat la locurile lor și așteptau începerea părții a II-a. Tot la ,,Unirea” am văzut și ,,El Cid” interpretat de Charlton Heston, un film istoric. Am fost foarte impresionat atunci când El Cid a apărut pe cal (știind toți dușmanii că el a fost ucis) și a mers în fruntea armatei, încurajând moralul ostașilor săi și în același timp demoralizându-i pe cotropitorii, care îl credeau mort. Legat de acest film mi-a rămas în minte o scenă plină de umor. Pe câmpul de luptă se duelau 2 soldați pe viață și pe moarte. Din săbiile lor ieșeau scântei. Zgomotul metalic crease în sală, o liniște de suspans. Cei 2 soldați rivali se duelau chiar lângă un bebeluș al cărui mamă dispăruse. Pruncul țipa și plângea, iar soldații se luptau cu îndârjire. Toți din sală erau cu inima la gură și așteptau să se termine scena mai repede și bebelușul să rămână neatins. Tensiunea crescuse la maxim când… o voce de bărbat ce aparținea unui spectator a exclamat cu putere: ,,Copilul, domnule, copilul! Aveți grijă la copil!” Deodată atmosfera s-a detensionat, iar lumea a râs în cor. Acel domn probabil trăia la intensitate scena, lucru ce l-a făcut să reacționeze.
Tot la ,,Unirea” am mers într-o după-amiază să vizionăm un documentar împreună cu bunica și părinții. Am plecat însă dezamăgiți deoarece un anunț mare era tipărit la casa de bilete. ,,Minorii nu au voie să vizioneze acest documentar!” Părinții și bunica au renunțat să mai stea la rând să cumpere bilete, iar eu am înțeles că în acel documentar erau filmate scene din timpul inundațiilor provocate în anul 1970, scene cu un puternic impact emoțional, cum s-ar traduce în zilele noastre. Îmi amintesc că am traversat strada, ne-am oprit la chioșculețul de dulciuri de peste drum, unde astăzi este clubul ,,Havana”. Bunica mi-a cumpărat un roboțel plin cu bomboane mici colorate și, fiind vară, ne-am oprit în parcul Bălcescu, unde am stat preț de o oră. După ce am ieșit din parc pe poarta din spate, unde se află restaurantul ,,Intim” am făcut stânga pe strada Nicolae Bălcescu, iar în capăt am făcut dreapta pe strada C. D. Gherea și acolo ne-am despărțit. Bunica a mers pe strada N. Titulescu, iar de la domnișoara Lizica (fosta secretară de la Liceul Cuza) a făcut stânga și a ajuns acasă pe strada Toader Țârdea numărul 7. Împreună cu părinții am continuat drumul pe strada C. D. Gherea, am trecut prin fața casei domnului Merzian și ne-am îndreptat pe strada Greva de la Grivița numărul 20. În același cinematograf l-am admirat pe îndrăgitul cântăreț Dan Spătaru în filmul ,,Cântecele mării” alături de actrița rusoaică Natalia Fateeva. Și astăzi mulți dintre noi mai fredonăm frumoasa melodie ,,Eu tu și o umbrelă” interpretată de iubitul cântăreț.
Pe timpul vacanțelor de vară aveam obiceiul să locuiesc ziua la bunica Cleopatra. Acolo pe strada Toader Târdea aveam mai mulți prieteni și mă simțeam eu bine în compania lor. Unul dintre prietenii mei, care stătea gard în gard cu bunica la numărul 5 Costel Alexandru ,,Carolică” (Dumnezeu să-l ierte!) era pasionat de filme ca și mine. Aflasem noi că, vacanță fiind, la cinematograful Unirea rula matineu. În fiecare dimineață, mai puțin în zilele de luni, se puteau viziona filme începând cu ora 10. Avantajul era, că nefiind multă lume se dădea bilet fără loc și te puteai așeza unde îți plăcea mai mult. Și… bineînțeles că de fiecare dată alegeam locul de la balcon. Împreună cu prietenul Carolică am văzut filmele: ,,Veronica se întoarce”, ,,Păcală” și multe altele. Exista însă și reversul medaliei ca atunci când rula un film bun aveai șansa sau ghinionul să prinzi un loc în picioare. Erai însă mulțumit că te aflai în sală și puteai urmări pelicula aleasă. După ce ieșeam de la cinematograf ne opream în parcul Bălcescu pe o bancă și ne făceam planuri de vacanță.
Revenind la filme, acestea întotdeauna începeau cu un jurnal ce cuprindea evenimente din toată țara. Acesta dura între 15 și 20 de minute. La intrarea în cinema erau 2 vitrine mari luminate puternic de niște neoane. Acolo se aflau poze cu secvențe din film.
Vitrina din partea stângă prezenta aspecte din filmul care rula în acea săptămână, iar la vitrina din dreapta scria mare: ,,DIN PROGRAMUL VIITOR” și erau afișate fotografii cu secvențe din filmul ce avea să ruleze săptămâna viitoare. Fiind un client fidel al cinematografului Unirea, mai ales în perioada vacanțelor, începuse să mă cunoască și nenea Rubin Derderian, armean cumsecade ca majoritatea locuitorilor din Focșani de această etnie. De câte ori mă vedea mă mângâia pe cap sau mă lăsa să intru gratuit. Dânsul cred că era un fel de administrator al cinematografului. Uneori vindea bilete, alteori stătea la ușă lângă doamna care rupea biletele. Legat de domnul Rubin, pot să vă spun că viața nu i-a oferit zile tocmai bune. Și-a pierdut 2 băieți pe care am avut ocazia să îi cunosc, la fel de prietenoși ca tatăl lor. Francisc Derderian era un bun instructor de karting la Casa Pionierului, care și-a găsit sfârșitul prin anii ‘80 în apele râului Putna. Ca și cum această tragedie nu ar fi fost suficientă, în anul 1992 prin luna mai a murit și celălalt băiat pe nume Daniel Derderian, într-un cumplit accident de circulație produs pe drumul ce duce spre Crâng. Totuși, bătrânețea blândului Rubin Derderian a fost mângâiată de cel de-al treilea băiat, Gabriel Derderian, un bun maistru militar din cadrul UM 01921 Aviație Focșani. Marea tragedie a bătrânului a fost, după cum v-ați dat seama, că și-a îngropat doi băieți, care nu au dispărut din cauze naturale. Dumnezeu să-i ierte!
Ieșirea din sala cinematografului se făcea prin fața marelui ecran prin 2 locuri, stânga și dreapta.
Deasupra celor 2 vitrine mari luminate de neoane se afla un afiș uriaș pe care erau pictați actorii principali, numele lor, dar și titlul filmului. În fiecare zi de luni, 2 băieți se urcau pe o scară înaltă și montau un panou mare din placaj, ce reprezenta reclama filmului care urma să ruleze săptămâna în curs. Mult timp m-am întrebat cum se putea realiza acel panou publicitar! Practic, era un tablou imens care oglindea perfect o scenă din filmul ce urma să fie vizionat. Răspunsul l-am aflat de la tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească! El a lucrat la gara Focșani în cadrul serviciului Mesagerie. Pe acolo treceau toate coletele ce erau livrate pe calea CFR cu destinația Focșani. Printre zecile de colete sosite săptămânal se aflau și câte 2 cutii mari din tablă, în care se aflau rolele cu filmul, ce urma să ajungă la cinema. Pentru acele role semna de primire un prieten de-al tatălui, pe care rețin că îl chema Alfred.
Domnul Alfred lucra la întreprinderea cinematografică, care avea sediul unde este acum restaurantul ,,Casa Veche”. Ca o paranteză fiind spus, alăturat se afla o secție a spitalului CFR, unde colabora domnul doctor chirurg Ursu și soția domniei sale, doamna doctor pediatru Ursu. Aceștia sunt părinții cunoscutului medic stomatolog, Lucian Ursu, care are cabinet medical împreună cu cei 2 fii medici stomatologi, la parterul unui bloc situat pe Bulevardul Brăilei. Dar revenind la domnul Alfred, de la domnia sa am aflat cum se realiza acel tablou publicitar. Se așeza o bucată mare de placaj în dreptul ecranului și din camera de proiecție se alegea o imagine pe care se punea ,,stop”. Un pictor de la ,,Paleta” (secție care se ocupa cu panouri de publicitate și imprimări) ajutat de un alt coleg, imortalizau secvența pe panou și așa se năștea tabloul publicitar cu filmul ce avea să ruleze. Cei 2 erau așa de bine pregătiți și talentați încât pictau perfect în acuarelă imaginea proiectată. La sfârșitul săptămânii panoul era refolosit fiind acoperit de culoare albă, iar după ce se usca urma să fie pictată altă imagine. L-am îndrăgit mult pe domnul Alfred, dar… din păcate… ultima oară când l-am văzut (în urmă cu mai bine de 20 de ani) se deplasa într-un căruț cu rotile, având un picior amputat!!!
Un asemenea tablou, ce reda secvența unui film mai putea fi admirat pe la sfârșitul anilor ‘60 undeva pe strada Republicii de azi, cum veneai de la restaurantul ,,Rogojina” spre cofetăria ,,Macul Roșu”. Era amplasat acolo, deoarece se afla în zona centrală pe unde se perinda multă lume, care făcea cumpărături de la magazinul ,,Dunărea”, ,,Bobârcă”, restaurant ,,Vrîncioaia”.
Orașul Focșani, devenind din ce în ce mai aglomerat (să nu uităm că se construise cartierul de tineret din Sud) și zona industrială devenea din ce în ce mai neîncăpătoare. Autoritățile locale din acele vremuri, anii 1974-1976, au hotărât să înalțe un nou cinematograf în centrul municipiului. Așa s-a ridicat o clădire simbol ce a purtat pentru puțin timp denumirea de ,,Cinematograful Lepșa”. Puțini dintre dumneavoastră poate își mai amintesc acest lucru. La scurt timp însă, denumirea i-a fost schimbată în ,,Balada”, nume pe care îl poartă și astăzi. De-a lungul anilor, clădirea a devenit simbol al focșănenilor, nu numai pentru filmele ce rulau unde stăteai la rând și 2 ore să prinzi un bilet, dar era și locul unde mulți îndrăgostiți își dădeau întâlnire sau…poate o mai fac și astăzi.
La cinematograful ,,Balada” i-am văzut pentru prima dată pe marele ecran, pe legendarii actori Al Pacino sau Robert De Niro. Eram elev la liceu și când auzeam că rula un film bun făceam tot posibilul să prind bilet și să nu-mi scape vizionarea. Tot la ,,Balada” am văzut ,,Strada Hanovra” cu Harrison Ford și ,,Viața lui Julio Iglesias”. Din acest film am aflat că Julio a fost un talentat fotbalist, portar, dar din cauza unui accident a renunțat la fotbal și s-a consacrat pentru tot restul vieții muzicii ușoare. Tot la ,,Balada” am văzut filmul ,,ABBA”, dar și producțiile românești ,,Moromeții”, interpretat de inegalabilul Victor Rebengiuc, ,,Pas în doi” cu îndrăgitul actor Claudiu Bleonț și toate seriile semnate de marele regizor și actor Sergiu Nicolaescu.
În vremea anilor ‘70-’80, când avea loc o premieră cinematografică românească, autoritățile locale invitau actori care povesteau pe scena de la ,,Balada” cum au turnat filmul,
Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Iurie Darie, actorii focșăneni Cornel Coman, Emanuel Petruț și nu în ultimul rând doamna cinematografiei românești Leopoldina Bălănuță, fiica preotului Bălănuță, care ani în șir a slujit la Capela Militară, soția marelui actor Mitică Popescu. Tot în sala Balada, mulți liceeni și-au condus colegele de clasă sau liceu să urmărească filmul preferat. Numai băieții știu câte ore stăteau la rând să cumpere două bilete. De multe ori plăteau dublu pentru a procura biletele mult dorite, de la vreun speculant (bișnițar). În schimbul acelor eforturi trăiau satisfacția că vizionează filmul alături de persoana adorată, o putea ține de mână timp de o oră și jumătate sau… cine era mai norocos primea și un sărut pe obraz. Alții se mulțumeau în final, la ieșirea din sală, cu un zâmbet sau cu un simplu ,,mulțumesc”.
Cinematograful ,,Balada” a fost administrat mulți ani de domnul Mihu. Un om devotat meseriei sale și iubitor de film. El știa să gestioneze foarte bine situațiile în care spectacolele rulau cu sala plină, și nici un iubitor de film nu rămânea nemulțumit. Când ecranizarea era celebră și era foarte multă lume la rând, domnul Mihu dădea dispoziție ca într-o zi filmul să ruleze și de 5-6 ori. În afară de cele 3 spectacole care rulau de obicei, mai intercala încă două, așa încât fiecare focșănean să fie mulțumit. Domnul Mihu este ginerele priceputului croitor Târâș Mihai, care a locuit pe strada Greva de la Grivița numărul 20, în casele ce aparțineau bisericii, unde slujea părintele Gheorghe Dumbravă. Vestitul croitor pe care îl cunoșteau majoritatea focșănenilor a fost bun prieten și vecin cu bunicii mei materni, Aneta și Dumitru Ionescu (Dumnezeu să-i țină aproape de El!).
În afară de sălile de cinematograf, ,,Flacăra”, ,,Arta”, ,,Unirea”, ,,Balada”, focșănenii mai aveau locuri unde puteau urmări filmele preferate. Unul dintre acestea era la ,,Casa de Cultură”, unde în anumite perioade sala era folosită ca drept cinematograf. Acolo am vizionat, fiind elev prin clasa a VI-a filmul de mare răsunet ,,Papillon” în interpretarea magistrală a actorului american Steve McQueen. În sala Casei de Cultură, ca și în Sala Balada, spectatorii se puteau bucura de mai mult spațiu și confort, scaunele fiind capitonate în tapițerie de pluș maro sau vișiniu.
Pe timpul sezonului estival, locuitorii vechiului Focșani aveau posibilitatea să vizioneze filmele preferate în aer liber. După ora 21, când afară se întuneca începea să ruleze un film pe ecranul special construit în Grădina Publică. Spațiul construit sub formă de amfiteatru, se afla pe latura unde se iese din parc, și azi funcționează o stație de autobuz, mai precis la trecerea care face accesul spre biserica Donie și parcul Schuman. Aici am avut ocazia, copil fiind, să vizionez cîteva filme indiene la mare căutare în acele vremuri. Aș aminti: ,,Vandana” interpretată de actrița indiană Sharmila Tagore, ,,O floare și doi grădinari” din distribuția acestui film făcând parte actorii indieni Sanjay Khan și Balraj Sahni, ,,Prietenii mei elefanții” unde în rolul principal a fost distribuit Rajesh Khanna sau producția de mare succes în acea perioadă ,,Vagabondul” în regia și interpretarea marelui actor Raj Kapoor. Îmi amintesc că lumea vorbea despre actorul Raj Kapoor, și se zvonea că artista vrânceană originară din Pufești, Naarghita, pe numele său real Maria Amarghioalei, ar fi avut cu el o idilă prin anii ‘50. Și de iubitul și îndrăgitul actor adjudean Ion Dichiseanu care era sex-simbolul anilor ‘60 se zvonea că în acea vreme ar fi trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de frumoasa actriță spaniolă Sara Montiel. Tot un cinematograf de vară a mai funcționat prin anii ‘70-’80 în Parcul Bălcescu. Spațiul era amenajat în apropiere de fântâna arteziană pe locul unde a funcționat discoteca ,,Extrem”. Și aici rulau filme frumoase îndrăgite de focșănenii care stăteau la rând la casa de bilete ore bune să prindă loc în amfiteatru. Aici am putut să vizionez seria ,,B.D.”, unde marele actor Toma Caragiu evolua alături de alte nume mari: Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin sau George Mihăiță. Pe acesta din urmă îl putem revedea cu mult drag în noua producție românească ,,CLANUL” interpretând rolul lui ,,Măcelaru”. În camera unde scriu și mă gândesc la dumneavoastră dorind să vă trezesc amintiri frumoase, din difuzorul tranzistorului ,,Zefir” încă se mai aud acorduri ale tangoului în ritmuri de vioară și acordeon. După ritm se pare că melodia se apropie de sfârșit. Mă grăbesc și eu cu amintirile, dându-mi seama că visul frumos cu secvențe din sălile de cinematograf se apropie de sfârșit. Ușa camerei se deschide brusc, dar în liniște, și soția Luminița intră ușor și îmi așează pe birou o vază cu 7 crizanteme superbe de diferite culori: albe, galbene și violet și o ceșcuță cu cafea fierbinte din care iese un abur amestecat cu aromă de scorțișoară. Își duce ușor degetul la gură, asigurându-mă de liniște. Parfumul toamnei emanat din mere și gutui este întregit acum de gingașele crizanteme. De aceea mă grăbesc să vă spun că prin anii ‘60 a mai funcționat un cinematograf situat pe Strada Mare, care se numea ,,Arta”, amplasat undeva în incinta unui hotel care se afla în apropierea restaurantului ,,Ciocârlia”, magazinul ,,Dunărea” sau vechiul C.E.C.. Acolo rulau filme îndrăgite, dar… repetau și băieții de la trupa ,,Sideral”. Acolo îi zăresc ca prin ceață pe bunii mei prieteni, inginer Florin Bedros (chitară bas), Marcel Paizan (solo), Bari și Cazacu. Când nu rulau filme la cinematograful ,,Arta”, cei de la ,,Sideral” pregăteau în sală piese noi pentru locuitorii din acele vremuri. Erau un fel de ,,Beatles” ai Focșaniului. Bineînțeles că au fost și alte trupe rock despre care am scris în alt capitol.
Dragii mei,
Tangoul de demult s-a sfârșit. Din difuzorul bătrânului meu tranzistor se aude doar vocea redactorului de emisie. Am întins mâna ușor și am învârtit potențiometrul aparatului, închizându-l, semn că visul meu a luat sfârșit. Nu știu dacă v-a plăcut călătoria mea imaginară, dar… am sentimentul că alături de mine ați călătorit în lumea depărtată a vechiului Focșani. Nu-i așa că în sălile de cinematograf ați stat poate alături de mine sau de persoana iubită și ați rămas cu frumoase amintiri ce miros a parfum de toamnă? Nu-i așa că atunci când ieșeați din sălile de cinema vă conduceți partenerele la cofetăria lui ,,Vasiliu”, ,,Macu Roșu” sau ,,Crinul Alb” și savurați cele mai aromate delicatesuri? Câți dintre vecinii dumneavoastră de scaun din sălile de cinema nu au trăit alături de dumneavoastră, dar… din păcate de atunci nu i-ați mai văzut niciodată pe cărările bătrânului Focșani. Sălile de cinema ne-au apropiat pentru o oră și jumătate, cât a durat filmul după care… am redevenit aceeași anonimi. Cu câți oameni ați stat la rând la casa de bilete să obțineți locuri în sală și după aceea nu i-ați mai văzut niciodată? Poate cu unul dintre dumneavoastră, cititor drag al amintirilor mele am stat și eu la rând sau în sală, dar… am rămas anonimi. Niște anonimi care am trăit într-o lume frumoasă și azi simțim intens apăsarea nostalgiei timpului pierdut.
Este duminică și este toamnă! Am închis ochii și m-am plimbat prin cinematografele vechiului Focșani.
Cu drag, al dumneavoastră Daniel Mușat Mureșanu - Focșani
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
Foto | Membrii echipei „AlCitizens” a CN „Al.I.Cuza” Focșani premiați cu câte 5.000 lei iar profesorii mentori cu câte 10.000 lei
De același autor
