Local

Încă o licitație suspectă pe moșia lui Oprișan. Reabilitarea termică a Galeriilor de artă, contractată cu 12 lei mai puțin decât suma estimată

Ionel Sclavone
3 iun 2020 3932 vizualizări

Încă un contract de lucrări, dintre cele atribuite de Consiliul Județean, ridică semne de întrebare în legătură cu obiectivitatea și corectitudinea derulării procedurii de licitație. Este vorba de lucrările de reabilitare termică la Galeriile de artă din centrul municipiului Focșani care a fost încredințată unei asocieri formată din două firme, Infranordest Construct SRL reprezentată de Nicolae Dobre și Euro Building Construct, administrată de Paul Brebenel. Cele două firme au cîștigat o lucrare de peste un milion de lei oferind un preț mai mic cu doar 12 lei față de valoarea estimată.

În mod suspect, la licitația organizată de Consiliul Județean pentru lucrările de reabilitare energetică și lucrări conexe la Galeriile de Artă din Focșani s-a prezentat doar un singur ofertant, în ciuda prețului atractiv propus, 973.451,85 plus TVA, aproximativ 1,16 milioane de lei. Am spus suspect, deoarece nu este prima oară, în ultimele luni, când la anumite achiziții organizate de Consiliul Județean se înscrie doar câte un ofertant, deși valoarea contractului este foarte atractivă.

Revenind, obiectul procedurii inițiate de Consiliul Județean a fost unul mixt, conținând prestări servicii de proiectare și asistență tehnică precum și lucrări de execuție. Contractul se va derula pe o perioadă de 14 luni.

Astfel, din valoarea totală estimată a contractului, cea mai mare parte a sumei, 927.854,53 lei fără TVA  a fost prevăzută pentru lucrări, iar diferența de 45.597,32 lei pentru servicii de elaborare a documentațiilor tehnice aferente și asistență tehnică din partea proiectantului.

 Infranordest Construct SRL și  Euro Building Construct SRL s-au prezentat în asociere și au ofertat un preț total de 973.439,12 lei plus TVA, cu doar 12,73 lei mai mic decât valoarea estimată.

Prețul este cu atât mai suspect cu cât, conform criteriilor de evaluare a ofertelor a fost decisiv în stabilirea câștigătorului licitației.

Licitații pe bani mulți cu un singur ofertant

Așa cum arătam mai sus, în ultimele luni, când la licitațiile organizate de Consiliul Județean, pentru contracte de asemenea mărime se înscrie doar un ofertant care câștigă cu un preț aproape egal cu valoarea estimată.

Lucrările de reabilitare și consolidare a clădirii vechiului Tribunal Judeţean au fost atribuite, asocierii de firme formată din PIF&LMS Company SRL, NS Consart 96, Dedal Bahamat SRL și SPA Inovations, având ca terț susținător pe PIF&LMS Construct SRL la un preț cu 158,45 de lei mai mic decât cel estimat.

Contractul a fost estimat la 16.131.741.4 lei, la care se adaugă TVA, iar valoarea  ofertei a fost de  16.131.899.85 lei plus TVA, așa cum arătam mai sus, cu 158,45 de lei mai mică. De menționat că și în acest caz, în mod suspect, în ciuda valorii mari a contractului nu s-a înscris decât asocierea de firme agreată de Consiliul Județean și de Marian Oprișan.

O altă licitație suspectă, inițiată de Consiliul Județean, este cea pentru pentru consolidarea podului de peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării, estimată la 4.566.268,05 la care se adaugă TVA. Și aici s-a prezentat o singură firmă, Troia Premium Construct SRL din Buzău, în ciuda valorii extrem de atractive a contractului.

Deocamdată licitația este în curs de desfășurare și nu vă putem prezenta prețul ofertat.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.