Local

Încă nu i-a venit timpul! Prefectul Costandache mai rămâne pe funcție

Ionel Sclavone
16 nov 2019 3381 vizualizări

Prefectul județului Vrancea, Ticu Costandache, va mai rămâne în scaun, cel puțin până la finalul acestei luni. Premierul Ludovic Orban a anunțat că toți reprezentanții Guvernului în teritoriu vor rămâne pe funcții până după alegerile din 24 noiembrie, când va începe evaluarea lor. În schimb, vor fi înlocuiți șefii de deconcentrate care nu au performat și care au fost ținuți pe pile. Între aceștia se numără directorul spitalului județean, Costel Mândrilă și Cristian Prescornițoiu, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții.

Prefectul județului Vrancea, Ticu Costandache va rămâne în funcție până după turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Brașov.

El a precizat că schimbarea prefecților va începe după ce se vor încheia alegerile, în 24 noiembrie. Înlocuirea acestora se va face după o evaluare atentă a activității fiecăruia în parte.

„Pentru a nu afecta alegerile, am luat decizia să nu începem analiza prefecţilor. Dar imediat după turul doi vom începe analiza prefecţilor. Sigur, unii deja au început să demisioneze, alţii au intrat în concedii de boală. Îi aşteptăm să revină la lucru ca să îşi scrie demisia“, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit spuselor sale, în perioada următoare se vor face schimbări la nivelul conducerii tuturor instituțiilor publice și a companiilor de stat, urmând ca persoanele numite politic, de PSD, sau incompetente să fie înlocuite, prin concurs, cu profesionişti.

Printre primii vizați în județul nosru, sunt șeful Spitalului Județean Sf. Pantelimon, Constantin Mândrilă și directorul Inspectoratului de Stat în Construcții.

Concediat de două ori consecutiv pentru incompetență, ținut în spate de Oprișan

Cel dintâi, Constantin Mândrilă a fost menținut în funcție cu o puternică susținere din partea lui Marian Oprișan și a PSD, deși a fost concediat, de două ori consecutiv, de doi miniștri, pentru incompetență. Mai mult, chiar Ministerul Sănătății recunoaște că în ultimii ani, controalele efectuate la Spitalul din Focșani au scos la iveală foarte mari nereguli. Corpul de Control al Ministerului Sănătății vorbește de achiziții defectuoase, acordarea de sporuri ilegale, pentru salariați și încasarea nejustificată a taxelor de participare la concursuri.

La toate acestea se adaugă și decesul mai multor pacienți care au sfârșit cu zile pe paturile spitalului. Toate aceste grozăvii, nici neregulile legate de cheltuirea banului public și nici măcar moartea unor bebeluși, a mamelor ori a unor tineri în puterea vârstei nu i-a convins pe Oprișan și pe colegii săi din PSD să-l înlocuiască pe Mândrilă cu un profesionist.

Prescornițiu a insultat participanții la mitingul din 10 august

Același lucru se poate spune și despre Cristian Prescornițoiu, directorul Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea. Sub protecția președintelui Consiliului Județean Vrancea, acesta a proferat insulte și injurii la adresa cetățenilor județului care muncesc în străinătate. În zilele premergătoare mitingului din 10 august 2018, omul susținut de Oprișan îi numea curve, hoți și ceșetori, pe toți ce-și anunțaseră participarea la miting și își exprima speranța că vor fi întâmpinați cu tunuri cu apă și pistoale cu șocuri electrice. Ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat.

Niciodată de la acel moment, nici Prescornițoiu și nici Marian Oprișan nu și-au cerut scuze cetățenilor județuțului Vrancea pentru aceste insulte.  

Citiți și:Directorul „Conservă” al Spitalului Județean Focșani și șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea, pe „fărașul” politic al PNL


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.