Ultima oră

Directorul „Conservă” al Spitalului Județean Focșani și șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea, pe „fărașul” politic al PNL

Ziarul de Vrancea
15 nov 2019 7629 vizualizări

Într-o conferință de presă susținută vineri, 15 noiembrie 2019, senatorul Cătălin Toma, șeful PNL Vrancea, a lăsat să se înțeleagă că în următoarea perioadă vor fi evaluați de către responsabilii de resort ai ministerelor în cauză câțiva șefi de instituții autohtone din subordinea executivului național. 

Printre aceștia s-ar afla directorul Spitalului Județean Focșani, Constantin Mândrilă, zis ”Conservă”, numit și păstrat politic de către PSD de aproape 7 (șapte) ani în fruntea unității sanitare nr 1 a județului, precum și șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea. Este vorba de Cristian Prescornițoiu, directorul Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea, care a fost protagonistul unui uriaș scandal la începutul lunii august 2018. La acea vreme, Cristian Prescornițoiu a promovat pe contul său personal de Facebook insulte la adresa românilor care muncesc în străinătate și comentarii care instigau la ură și violență. S-a declanșat la acea vreme un scandal uriaș prin distribuirea postării jignitoare la adresa românilor care muncesc în străinătate. Citiți articolul scris de Ziarul de Vrancea pe acest subiect, accesând titlul alăturat:Șeful Inspectoratului în Construcții Vrancea declașează un uriaș scandal

Revenind la Constantin Mândrilă, zis și ”directorul Conservă”, reamintim că el a ajuns în funcția de manager al spitalului județean ”Sfântul Pantelimon” din  Focșani în decembrie 2012, deși fusese condamnat penal cu acuzația că a furat din alimentele sinistraților, după inundațiile din 2005. De asemenea, Mândrilă reprezintă probabil un caz rar întâlnit, dacă nu cumva unic, în sistemul medical românesc: el a fost destituit pentru incompetență de două ori consecutiv, de doi miniștri diferiți si sănătății. Sprijinit puternic politic de filiala locală a PSD, Mândrilă a reușit de fiecare dată să revină în fotoliul de director al Spitalului Județean Focșani, pe care l-a transformat într-o adevărată anexă de partid. Folosită, în ultima vreme, inclusiv la vizite electorale în salonale de nou născuți!

Citiți articolele publicate în Ziarul de Vrancea pe acest subiect accesând titlurile alăturate:VIDEO + Galerie foto | Cum a decurs vizita electorală a premierului demis, Viorica Dăncilă, în județul Vrancea;Vizita electorală organizată de directorul Conservă & Oprișan la secția pentru nou născuți a Spitalului Județean Focșani se lasă cu reclamații;Directorul Conservă pretinde că vizita electorală a Vioricăi Dăncilă în salonul de nou născuți al Spitalului Județean Focșani e normală!

Iată ce a precizat președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, în legătură cu cele două cazuri în conferința de presă de vineri 15 noiembrie 2019:

Pot să vă spun că noi am făcut sesizare la Ministerul Sănătății la adresa managerului Spitalului Județean Focșani, Constantin Mîndrilă, și chiar eu i-am cerut acestuia demisia din funcție. Un alt exemplu negativ este șeful Inspectoratului de Stat în Construcții, care a atacat diaspora în 2018”

Vizionați mai jos înregistrarea integrală a conferinței de presă aminitite

VIDEO:Est Media Press 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.