Local

În atenția patronilor vrânceni: Angajatorii care nu plătesc concediile medicale pentru COVID riscă amenzi consistente

Ionel Sclavone
15 ian 2022 2023 vizualizări

Angajatorii care nu plătesc indemnizațiile de concediu medical pentru salariații bolnavi de COVID-19 riscă amenzi de până la 6.000 lei. Reglementările privind acordarea concediilor medicale pentru persoanele infectate cu coronavirus au fost modificate de curând.

Au fost stabilite noi perioade de timp pentru izolare și carantină în contextul pandemiei. De asemenea, sunt în vigoare noi reguli pentru angajatori, legate de termenul în care pot depune documentațiile pentru decontarea indemnizațiilor aferente concediilor medicale.

România și, implicit, județul Vrancea se confruntă cu un nou val, al cincilea, al pandemiei de coronavirus. Numărul îmbolnăvirilor crește rapid, iar cei infectați sunt obligați, conform legii să se autoizoleze. Este de așteptat ca un număr mare de angajați ai unor firme să fie în această situație.

În cazul lor, legea prevede că vor primi o indemnizație de concediu medical, de la angajator, aferentă perioadei în care se îmbolnăvesc și sunt obligați să rămână la domiciliu. Pentru mulți angajatori care se confruntă deja cu probleme economico-financiare, plata acestor indemnizații pentru un salariat care nu produce nimic poate fi o povară.

De aceea, patronii vrânceni care iau în considerare să nu plătească indemnizațiile aferente concediilor medicale, de carantină sau de izolare pentru angajații infectați cu coronavirus trebuie să știe că riscă foarte mult. Cuantumul amenzilor pentru cei care încalcă regulile privind plata indemnizațiilor medicale sunt destul de consistente. Acestea au fost majorate, de altfel, încă din luna august a anului trecut.

Ce prevăd reglementările în vigoare

Reglementările în vigoare privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate prevăd că angajatorul plătește indemnizația de concediu medical, pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie/curant.

Ulterior, acesta urmează să-și recupereze banii, în baza unor decontări de la casa județeană pentru asigurări de sănătate. Însă nu întotdeauna decontările au loc în termen util, iar în multe cazuri se înregistrează întârzieri.

Față de alte concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, când angajatorul suportă din bugetul propriu costurile cu primele cinci zile de absență, indemnizațiile pentru concediile medicale acordate pentru COVID-19 se decontează în întregime de către stat, pentru perioada înscrisă pe certificatele medicale.

De asemenea, pentru concediile medicale de carantină și izolare nu se mai aplică condiția ca salariatul să aibă un stagiu minim de asigurare de șase luni în ultimele 12. Iar cuantumul indemnizației este de 100% din baza de calcul.

În aceste condiții, angajatorii care, deși au primit certificatele de concedii medicale din partea salariaților, nu plătesc indemnizația aferentă sau le-o plătesc greșit riscă să fie amendați cu sume între 3.500 și 6.000 lei.

Noi reguli de carantinare și izolare

De curând au fost modificate duratele aplicate carantinei și izolării. Salariații declarați contacți direcți vor sta în carantină cinci zile, dacă sunt vaccinați sau trecuți prin boală, sau zece zile, dacă sunt nevaccinați.

Persoanele infectate cu coronavirus care primesc decizie de izolare vor beneficia de un concediu medical de șapte zile, dacă sunt vaccinați sau trecuți prin boală, sau de zece zile, dacă sunt nevaccinați.

Odată cu majorarea amenzilor pentru neplata concediilor medicale s-a stabilit că cererile de restituire însoțite de documentele justificative trebuie depuse în maximum 90 de zile de la data primirii. În caz contrar, angajatorii nu-și vor mai putea recupera banii, sumele fiind respinse definitiv de la plată. Acestea nu vor mai fi decontate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.