După cum poate observa oricine trece prin zonă sau consultă fotografiile din mass media, clădirea în cauză nu e urâtă deloc, e poziționată ultracentral, are și un pic de curte, arată destul de îngrijit, în interior, după cum se aude, este compartimentată într-o manieră acceptabilă pentru a se câștiga spațiu, o fi având și vreun beci măricel sub ea (cel puțin în trecut avea), iar despre spatiul rezervat podului sau mansardei rămâne să ne închipuim că și această porțiune se gasește în condiții acceptabile și poate cândva se va permite unor eventuali curioși accesul prin acest loc.

Derulând timpul în sens invers cu ajutorul documentelor de arhivă, ajungem cât se poate de departe în trecutul localității și al acestei construcții și putem constata că în jurul anului 1900 casa aparținea unui armean, Baroncea pe numele lui (așa se chema acesta, nu vă gândiți la altceva!) cu prenumele Grigore, născut, după toate calculele, cam pe la 1863. Cine era acesta si ce făcea, contează mai puțin. Dar era specificat în hârtiile acelor vremuri că era proprietar destul de bogat, și nici măcar nu locuia permanent în orașul Focșani, la recensământul din anul 1901, casa respectivă, localizată poștal la acel moment pe str Gării nr 60, fiind menționată ca nelocuită.

Ca descriere actele o indică astfel:”șase camere, baie, atenanse (anexe) și prăvălie închiriată”. Baroncea acesta, bătrânul să-i zicem, dispare din evidențele fiscale ale orașului Focșani pe la anul 1930 și este înlocuit în rolul contribuabilului (evidențiat atunci pe strada I C Brătianu nr. 11 ), de fiul său, care se numea Baroncea Gr. Ioan, născut în anul 1904.Nici acesta nu a fost foarte interesat de a sta în această locuință, dar cum aceasta avea vad comercial bun, a  preferat s-o închirieze pentru diverse stabilimente negustorești și alte afaceri pe care le derulau partenerii lui din oraș, aceștia plătindu-i regulat chiriile negociate.

După al II lea Razboi Mondial, aceste înțelegeri ori nu au mai funcționat, sau Baroncea Ioan a bănuit că noile vremuri comuniste nu vor fi prea prietenoase și pe loc, în anul 1945, s-a hotărât să scape de bunul respectiv, astfel alcătuit: „casă de locuit, construcție din zid, acoperit cu tablă, cu instalație de lumină și apă, cu parchet si sobe de teracotă”. S-a întocmit la tribunalul local actul nr 1328 din 1945  cu  un cumpărător destul de înstărit care ori nu s-a speriat ori nu a calculat bine acea perioadă. De ce? Pentru că la acele timpuri nesigure a făcut în așa fel de a tot agonisit, încât la decretul de naționalizare 92 din 1950, deținea vreo 4-5 case, motiv mai mult decât suficient să intre în atenția autoritătilor ce l- au lăsat pe loc fără toate aceste proprietăti. Acest personaj neinspirat a fost doctorul ginecolog Toma Murgu, nume care, cel puțin pentru subscrisul, nu reprezintă mare lucru, dar poate pentru vechii focșăneni nu este un necunoscut. După  inventarul pe care i l-au făcut delegații statului la naționalizare, pare că era chiar foarte înstărit. Iată câteva obiecte mai speciale pe care i le-a găsit comisia de expropriere: „o masă ginecologică, un aparat de ultrascurte Siemens, seringi, fiole cu medicamente, flacoane, sticle”, asta ca instrumentar medical, iar ca obiecte din casa: „tingiri, crătiți, tigăi, crăticioare, polonice, mașini de tocat, prăjitor cafea, râșnită, farfurii, tăvi, cuțite, satâre, linguri furculițe, răzătoare, funduri, pisătoare de usturoi, sticle, sifoane, borcane, rogojini, cadă de baie, zarzavat, cactuși, scroafe, curci, rațe, cocoși” precum și niște „piese de argint” ce au fost găsite în casa de bani etc etc.

Înșiruirea lor poate fi și amuzantă, deși la acel ceas din trecut a fost o adevărată dramă, toată agoniseala de o viață a unui om muncitor fiind risipită în câteva clipe. Motivul era unul simplu. Toată această avere fusese procurată „prin șiretenie, prin exploatarea sărmanilor pacienți” și nu merita să mai rămână în posesia „doctorului cel șarlatan”, așa cum probabil îl apostrofau cei ce aplicau sechestrul și împachetau toate lucrurile confiscate, anume delegatul miliției, al partidului, al primăriei și alții. De altfel, doctorul și soția nici nu au vrut să asiste la această barbarie, lăsând doi servitori să ia la cunoștință de procesele verbale de indisponibilizare pentru sutele de obiecte găsite la acea adevărată percheziție. Pe lângă acest inventar fix s- a confiscat, bineînțeles și casa precum și altele din Focșani ale doctorului; astfel, în câteva ore, ca sub bagheta unui scamator, un om avut transformându-se într-un nevoiaș care nu mai avea nici după ce bea apă. Probabil că nimeni din prezent nu poate fi de acord cu o astfel de mârșăvie și să sperăm că astfel de momente nu vor mai avea loc niciodată.

Dar să ne întoarcem la casa doctorului Murgu, fostă a lui Baroncea. După naționalizare a intrat în administrarea Întreprinderii Locuințe si Localuri, denumită apoi I G O și mai recent I. J. G. C. L.  până după 1990, când, din documentele aflate la dispoziție, nu se mai cunosc alte amănunte. Dar după cum s-a specificat în presa locală, de vreo două decenii, poate două decenii și jumătate, a devenit prin închiriere casă de partid, iar proprietarul, anume Consiliul Județean Vrancea, a decis de curând să schimbe respectiva  stare de lucruri încheind socotelile în această direcție. Rămâne de văzut ce altă destinație va primi în curând imobilul, poate pentru a adăposti o parte din exponatele Muzeului județean Vrancea sau poate pentru altceva, cine stie?! Și dacă tot au fost aceste permutări, poate nu ar fi rău să fie introdusă și în lista monumentelor istorice, deoarece atât vechimea cât și forma arhitecturală o califică deplin pentru acest lucru.