Foto | Trufele, „mina de aur” de care nimeni n-a ştiut şi trista lor poveste. Pacostea vrâncenilor din satul Raşca-Gura Caliţei
De ceva vreme, liniştea şi traiul de zi cu zi al locuitorilor din satul Raşca, comuna Gura Caliţei, par să se fi dus pe „apa sâmbetei”. Cele câteva familii pe care le mai numără obştea nu-şi mai găsesc liniştea de mai bine de un an.
Povestea pare să fi început acum vreo 4 ani, spune primarul localităţii, dar abia acum, satul sărac, cu un peisaj frământat de timp, a devenit un adevărat El Dorado pentru cei care caută trufe, „un fel de ciupercă atipică, dar care costă o avere”.
Numai că, de această avere nu se bucură oamenii locului, ci oameni veniţi de-aiurea, fără nici un Dumnezeu, de vreme ce le încalcă proprietatea, le tulbură liniştea cu haitele de câini dresaţi special pentru a găsi ceea ce pădurea din zonă ţine ascuns şi nu prea: trufele negre şi albe. A
ceşti străini, care caută ziua şi noaptea, n-au cerut voie nimănui, n-au prezentat vreo autorizaţie care să le întărească dreptul de a cotrobăi prin pământurile lor, de a săpa, de a lua în ultimă instanţă ceea ce au aceşti oameni sărmani mai de preţ, dar care n-au ştiut pe ce stă satul lor: comoara de trufe. Oamenii spun că vin tot mai mulţi şi caută zi şi noapte, luminând coclaurile cu faruri uriaşe, de au ajuns să se teamă să iasă din casă; mai mult, nici în casă nu se mai simt în siguranţă.
În ultimii ani, zeci sau poate chiar sute de căutători, cu câini antrenaţi special, au luat cu asalt pădurea din zona Rudari-Raşca, comuna Gura Caliţei, căutând ciupercile rare şi scumpe, numite trufe. Localnicii au aflat cu stupoare cum le este luată comoara, în vreme ce ei abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Mai mult, zecile de maşini, care sunt parcate pe terenurile lor, şi cuţitoaiele cu care sapă căutătorii la rădăcina copacilor, i-au umplut de spaimă. Zona pare „sat fără câini” căci, spune primarul, nici autorităţile locale, nici poliţia nu le pot face nimic.
Raşca este ultimul sat din comuna Gura Caliţei, departe de lume, între păduri, la 14 km distanţă de centrul localităţii. Cum şi când au apărut în zonă căutătorii de trufe, despre care localnicii habar nu au aveau, nimeni nu ştie.
Primarul spune că în 2018, dar anul trecut din iulie şi până în decembrie, înainte de Craciun, locul a fost împânzit de maşinile „amatorilor” de trufe şi câinii lor special antrenaţi pentru a găsi aceste „ciuperci rare”. Primarul ştie ce se întâmplă, dar spune că n-are nici o putere. Nici pădurarul care răspunde de zonă n-a putut face nimic. E de mirare, totuși, cum s-a dus vestea că în zonă ar fi trufe, dacă nimeni din comună n-a ştiut pe ce bogăţie stă. Se spune că au plecat de aici saci întregi cu trufe, primarul vorbeşte doar de cantităţi de 5-10 kg.
„Am încercat, n-am avut cu cine să port o discuţie, fugeau, nu mă băgau în seamă, nu discutau”, spune domnul Gică Grosu, primarul comunei Gura Caliţei.
Ca să scape, i-au spus primarului că au autorizaţie. Fiind vorba de o suprafaţă foarte mare de pădure, sunt sute de proprietari.
- V-au arătat autorizaţia? întreb
„Nu mi-o arătat autorizaţia, măcar să vină să ne înştiinţeze precum că au autorizaţie şi intră în comuna Gura Caliţei. Am sunat la ocoluri silvice, nu le-au dat nici o autorizaţie”, mai spune domnul Gică Grosu, primarul localităţii.
Cei mai supăraţi sunt localnicii, care se tem să iasă noaptea în drum din cauza câinilor.
„Eu, până anul ăsta, nu i-am văzut, atâtea maşini eu nu am văzut....” spune o localnică.
- Cu câini, cu ce? întreb
„Cu câini, cu o grămadă de câini”.
- Unde s-au dus, unde au căutat?
„Nu ştiu, încolo, în pădurile astea, la noi...”
- S-au dus şi oameni de aici, din sat?
„Nu, da ce, noi avem câini de-aceia?”
- V-aţi mirat?
„Chiar ne-am mirat, dacă noi n-am ştiut ce-s alea?”
- Îs foarte scumpe, spun
„O fi, o fi...”, cade femeia pe gânduri.
- Vă îmbogăţeaţi...
„Ei, mă îmbogăţeam!” râde femeia, care nu pare să creadă.
Tanti B., mai pragmatică, spune că i-ar fi plăcut, mai scăpa de nevoi.
„Prima dată n-au venit mulţi, da' după aia cred că a venit 30-40 de maşini... 50... Are câte 3-4 câini. Ăia miroasă unde sunt trufele astea şi râcâie, de-acolea sapă ei. Un băieţaş a venit să-i dau un chibrit şi i-am spus, „mă, ai găsit? Bre, am găsit”. Avea o geacă cu buzunarele pline. „Mă, dă şi mie una, că am atâţia ani şi n-am văzut”. Mi-a dat băiatul ăla, una. Mi-a zis un domn, era inginer omul ăla, mi-a zis aşa, „aţi stat aicea pe o mină de aur şi nu aţi ştiut...”
- Şi vă pare rău? întreb
„Îmi pare rău, că dacă aveam, luam şi eu un ban. Pensie nu, ajutor social nu, bani de căldură nu, nic, nic, nic!”, mai spune tanti B.
Şi Georgică Epure i-a văzut scormonind prin pădure.
„Nici noaptea nu poţi să te odihneşti de ei. Pe la 2-3 noaptea vine pe aicea şi caută, cu lanternele noaptea şi cu câinii. Au scormonit toate locurile şi pe terenurile de la oameni au scotocit”.
- Sunt supăraţi oamenii? Normal că da. Îs fioroşi, zici că-s monştri. Când îi vezi cu cuţitoaiele alea, cu săbiile alea-n mâini, normal că ţi-e frică, nu?
Unii par să regrete că n-au ştiut de bogăţia de lângă ei.
„Dac-am fi ştiut..., da' cine-a ştiut? spune Georgică Epure, din satul Raşca.
- Eraţi bogaţi, aşa sunteţi mai săraci... Mai săraci, dar cinstiţi! spun.
„Corect!”, zâmbeşte Georgică. Ştie el ce ştie.
„Cineva ştie de ei (de căutători), geaba nu vine, să ştiţi!” spune un localnic.
- Aţi văzut cum arată trufă? întreb
„Da, am văzut. E ca o gulie, aşa, mai mare, ca un ou, crestată oleacă. Unele-s negre şi unele albe”.
Localnicii s-au consolat într-un fel spunând, „Dumnezeu le-a dat, Dumnezeu le-a luat”, ceea ce ar vrea să însemne că, dacă nu reuşesc autorităţile locale şi silvice să stopeze acest adevărat braconaj, dar şi încălcarea proprietăţilor lor, ocoalelor silvice şi a unei societăţi particulare, care are în patrimoniu mare parte din cele, 47.000 ha de pădure, ei nici atât!
În căutarea valoroaselor „ciuperci”, amatorii de profit, care vin în număr tot mai mare, sperie animalele sălbatice pe care le pun pe fugă, acţionează haotic şi distrug prin săpăturile pe care le fac în habitatul natural lucru ce duce la dispariţia trufelor care, în mod normal, pot rezista în păduri zeci de ani. Dar, un kilogram de trufe negre costa 1000 euro, iar unul de trufe albe poate ajunge la 3000 euro. Cuprinşi de febra îmbogăţirii din chilipirul căzut pe capul lor, mai au timp să se gândească la daunele colaterale majore? ( Janine VADISLAV )
