VIDEO + Foto | Trista soartă a conacelor de altădată, din comuna vrânceană Vârteșcoiu
În comuna Vârteșcoiu sunt 29 de conace boiereşti, unele în ruină, altele într-o stare avansată de degradare. Norocoasele au fost readuse la viaţă de către proprietarii lor.
Aici au avut conace şi vii, înainte de naţionalizare, scriitorul Duiliu Zamfirescu, moştenit de nepoţii săi, Sanda Stolojan, Duiliu Zamfirescu jr. şi Lascăr Zamfirescu, donat recent Consiliului Județean Vrancea de către strănepoţii scriitorului, dar şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale antebelice.
Din momentul în care au fost confiscate, vechile case boiereşti au fost folosite ca sedii de IAS, dormitoare pentru muncitorii sezonieri veniţi să lucreze viile sau au ajuns case de protocol pentru ştabii comunişti. În momentul de faţă, conacele, în marea lor majoritate, sunt lăsate de izbelişte, sufocate de vegetaţia care le acoperă. Din cele 29 de conace, doar unul a fost restaurat de urmaşii care i-au redat splendoarea de altădată.
Până la revoluţie, conacele, vechi de peste 150- 250 de ani, ajunse sedii de IAS-uri, au avut parte de îngrijiri minime, fiind ferite oarecum de distrugere. După, lăsate la voia întâmplării, le-au fost furate uşile, ferestrele, sobele, distruse dependinţele şi gardurile de jur împrejur. Mulţi ani, nu s-a ştiut unde este o parte din mobilierul din casa scriitorului Duiliu Zamfirescu, ca să fie găsit într-o clădire a IAS-ului Coteşti şi transferat Muzeului Unirii, din Focşani.
Aici îşi mai aveau conacele diplomatul Mihail Pîcleanu, generalii Mihail Mătăsaru şi Arthur Văitoianu, erou în Primul Război Mondial, generalul Stănescu, maiorul Gheorghe Pastia, care a finanţat construirea Teatrului şi a Ateneului Popular din Focşani, care-i poartă numele, prinţul Sturza, propus în 1838 ca domn al celor două Principate Româneşti şi prinţul Ion Ghica, membru în Guvernul Revoluţionar al Ţării Româneşti, de la 1848 şi, nu în ultimul rând, scriitorul Duiliu Zamfirescu. Toţi preferau să-şi petreacă aici verile, unde aveau parte de aer curat şi de linişte. În baza legii 1/2000 au fost retrocedate toate aceste conace urmaşilor, dar şi via. Unii au înstrăinat clădirile, alţii le-au lăsat să se năruie, altele încă aşteaptă un cumpărător. Din toată moşia maiorului Gheorghe Pastia a mai rămas un conac, în satul Pietroasa, a cărui vie se întinde până la marginea pădurii.
„Conacul este o ruină la ora actuală. Cât vedeţi cu ochii în jur erau via şi proprietăţile acestui mare om. Era o frumuseţe pe vremea când eram copil”, spune domnul prof. Nicolae Şaigău, fost primar al comunei Vârteşcoiu.
Există şi o legendă care spune cum şi-au trasat hotarele moşiilor maiorul Pastia şi boierul Ferhart, vecinul său.
„Ei s-au luat la întrecere cu caii. Cât au fugit caii, atâta pământ au luat, şi pădurea aceasta şi cât vedeţi spre Focşani, toate aceste pământuri erau a doi boieri, în partea de vest a comunei”.
Unui localnic, moştenitor al diplomatului Mihail Pîcleanu, generalului Mihail Mătăsaru şi boierului Stroici, i s-au retrocedat 3 conace, dintre care unul un frumos chalet alb, care se vede de departe, înecat în vegetaţia care acoperă totul în jur, dar şi o suprafaţă mare de vie. Actualul proprietar nu pare însă dispus să investească în aceste clădiri, mai ales în chalet, care are o arhitectură unică în zonă.
Nici din conacul generalului Arthur Văitoianu, care s-a retras la bătrâneţe aici, în satul Beciu, n-a mai rămas mare lucru. Se spune că generalul era renumit pentru corectitudinea cu care îşi plătea muncitorii sezonieri, mai mult, lucra cot la cot cu ei în vie.
„Aici, păcat că nu putem intra, se află şi o fântână misterioasă, care are peste 200 m adâncime. Are apă potabilă şi în clipa asta în care vorbiţi cu mine. Bătrânii povesteau că generalul mergea de două ori pe zi cu trăsura la Odobeşti, unde lua masa”.
Cel mai vechi conac este al familiei Munteanu, rădăcinile lui se duc către 1700-1750. În acest moment, ce a mai rămas din splendoarea de altădată este folosit de către muncitorii sezonieri, cazaţi aici pe timpul lucrărilor agricole.
Nu departe este conacul Ţiroiu, care a fost sediu de poliţie zeci de ani. Acum doar zidurile au rămas din el, aşa cum în ruină se află şi conacul Mamolatos, peste drum, care abia se vede din lăstăriş. Toţi aceşti proprietari erau rude între ei, dar cel pe care-l ştiu şi elevii de şcoală este scriitorul Duiliu Zamfirescu, care a scris la Faraoanele „Viaţa la ţară” şi „Tănase Scatiu”. Declinul conacului Zamfirescu a venit după 1990, când clădirea a fost lăsată de izbelişte.
„Au venit vandalii, au luat uşi, sobe, au luat tot ce-a mai fost pe-aici...”, spune domnul prof. Şaigău.
Despre viaţa şi opera lui Duiliu Zamfirescu s-a tot scris, se scrie şi acum şi, probabil mulţi ani de-acum înainte. Se spune că la începutul sec. XIX, în 1815, stolnicul Iordache Lascăr a cumpărat de la Smaranda Caramanlău, din Vârteşcoiu, 10 pogoane de vie şi 12 pogoane de pădure lângă moşia Faraoanelor. Fratele lui Iordache, Ioniţă Lascăr, era tatăl doctorului Anastasie Lascăr şi unchiul lui Lascăr Zamfir, tatăl lui Duiliu Zamfirescu. În prima jumătate a sec XIX, Dumitru Zamfirescu cumpără de la diverse persoane, nişte parcele de vie. Împrumutat cu bani de cămătarul Tudose Tănase Teohari, zis „Cofetarul”, pune amanet via de la Faraoanele, în urma unei sentinţe, Tănase Cofetarul preluând proprietatea. Tatăl scriitorului devine şi el proprietar, cel mai probabil dintr-o moştenire. În sufrageria conacului, din care azi se mai pot vedea acoperişul spart, pereţii crăpaţi, duşumeaua distrusă, uşile şi ferestrele ca şi cum niciodată n-ar fi fost..., au petrecut odinioară clipe de neuitat, alături de Duiliu Zamfirescu, scriitorii Barbu Ştefănescu Delavrancea, vrâncean la origine, Alexandru Vlahuţă, care avea casă la Dragosloveni, Ion Luca Caragiale...
Din tot ce-a fost, un singur conac a fost salvat de urmaşi, conacul preotului Gheorghe Nelepcu, ctitorul bisericii din Faraoanele. În timpul comunismului a fost sediu de CAP, ca toate celelalte. Moştenitorul nu l-a înstrăinat, dorind să-l aibă în familie.
„A lucrat la această clădire vreo 4 ani, a fost restaurată bucăţică cu bucăţică, să păstreze frumuseţea conacului de altădată”, spune domnul prof. Nicolae Şaigău, din Faraoanele.
Cuvinte de admiraţie şi apreciere despre modul cum a fost restaurat conacul Nelepcu a avut şi dr. Teodora Fîntînaru, locuitor al satului Faraoanele.
„Când am văzut cum creşte, cum se dezvoltă, am spus, asta e bine pentru satul meu, pentru comunitatea mea. Puterea exemplului ar putea încuraja”.
„Această familie – Nelepcu – a lăsat o amprentă importantă în istoria comunei Faraoanele, care a început odată cu venirea preotului Gheorghe Nelepcu, în anul 1875. Pr. iconom Gheorghe Nelepcu s-a născut în 1853 şi a fost căsătorit cu Teodora, cu care a avut 13 copii. Dintre aceştia numai 7 au supravieţuit. Odată cu venirea comuniştilor a fost luată casa de la Faraoanele, devenind sediu CAP. În prezent, proprietar al conacului este ing. Grigore Nelepcu, nepot al dr. Grigore Nelepcu şi fiul magistratului Gheorghe Nelepcu”, scrie Marius Crăngaş în „Istoricul comunelor Vârteşcoiu şi Faraoanele”.
„Dacă aceste conace vor fi reabilitate, comuna Vîrteşcoiu ar putea fi pusă pe harta turistică a judeţului Vrancea şi nu numai”, spune şi domnul Viorel Mîrza, primarul comunei Vîrteşcoiu.
Există însă un „dacă”, pentru a obţine fonduri europene nerambursabile pentru restaurarea acestor adevărate bijuterii, proprietarii ar trebui să încheie un parteneriat cu primăria..., câţi dintre ei ar fi de acord? Conducerea locală îşi doreşte, conacele, viile cât vezi cu ochii, poveştile de altădată, ar putea atrage sumedenie de turişti, oameni de cultură, studenţi şi elevi care ar putea învăţa istorie pe „viu”, ar putea participa la sumedenie de activităţi culturale şi nu numai. Ar fi, cu siguranţă, cel mai frumos dar pentru noi toţi. (Janine VADISLAV)
Vizionați mai jos de la minutul 21 VIDEO din emisiunea de știri Focus, din 14 iulie 2021, a postului de televiziune Prima TV în care este difuzată știrea despre trista soartă a conacelor de altădată, din comuna vrânceană Vârteșcoiu
VIDEO:PrimaTV Romania
