Local

Foto | Meşterul Şerban Terţiu, din Nereju, care face măşti de peste 50 de ani şi a primit titlul de „Tezaur Uman Viu”

Janine VADISLAV
30 iul 2020 2393 vizualizări

Locuitorii din satul  vrâncean Chiricani, cuibărit  la poala pădurilor negre de dese ce sunt, au moştenit un obicei  vechi de când lumea, dar care puţini îl mai practică, confecţionarea măştilor pentru alungarea spiritelor rele, măşti care se poartă şi la sărbători mari - în special la cele iarnă, dar şi la înmormântări. Era literă de lege ca numai băieţii şi bărbaţii să facă măşti. Ultimul meşter din sat are fete şi doar una dintre ele a învăţat, pe ascuns, cum se face masca... Meşterul Terţiu a ajuns cunoscut în multe ţări din Europa, iar în România a primit din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale titlul de „Tezaur Uman Viu”.

Şerban Terţiu a început să facă măşti când încă nu împlinise 6 ani. Prima cuţitoaie i-a pus-o în mână tatăl său, renumitul Pavel Terţiu, cel mai bun meşter popular din Vrancea care lucra măşti. Atât de mult a iubit tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti  încât s-a dedicat cu totul acestei meserii, din care a făcut artă. Măştile sale au ajuns în toată Europa, în expoziţii importante. Nu trece zi de la Dumnezeu să nu lucreze o mască, mai ales că are şi elevi, copii din sat, care doresc să ducă tradiţia mai departe. În 24 de ani i-au trecut prin mână aproape 300 de copii, dar puţini au ales această îndeletnicire. Ca materie primă, meşterul Şerban Terţiu foloseşte lemn de esenţă moale, salcie, arin, plop, tei, pe care-l prelucrează cu ajutorul unor unelte specifice, cuţitoaie de diferite forme şi mărimi, dăltițe, burghiu, criţă, toate rămase de la tatăl său. În mâinile lui lemnul ia cu uşurinţă forma unei măşti, căreia meşterul în face gura dinţii, îi lipeşte nasul... 

„I-am făcut şi dinţii, i-am pus şi nasul ş-acuma urmează să-i pun coarne. Îi pun coarne de berbec, pe care mi le dă un cioban de la stână”. Trebuie să fie mari, fioroase.

- Cu ce daţi găurile la coarne? întreb.

„Folosesc o bormaşină foarte veche, acţionată manual. Aşa am apucat-o de la tatăl meu. Am eu 65 de ani..., cred că  are cel puţin 100 de ani, aşa  cred”, spune Şerban Terţiu, meşter popular din comuna Nereju.

A fost invitat la toate festivalurile, a primit nenumărate premii pentru arta sa, dar cea mai mare bucurie i-a adus-o decernarea titlului de „Tezaur Uman Viu”.

„Au trecut mulţi elevi prin mâna domniei sale. A ajuns unul dintre cei mai respectaţi  meşteri populari ai României, fapt pentru care anul trecut a obţinut titlul  de Tezaur uman viu”, a spus pictorul Liviu Nedelcu, directorul Centrului Cultural Focşani, unde meşterul popular este angajat.

„Nici nu mă gândeam să primesc diploma „Tezaur Uman Viu”, a fost o mare bucurie pentru mine şi familia mea. Ultima oară am fost cu măştile mele în Cehia, am fost şi-n Franţa”.

- Cum v-au primit? întreb.

„Foarte bine, le-a plăcut mult ceea ce fac eu. În Franţa a venit la stand şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Republica Franceză  domnul Luca Niculescu, care a apreciat ceea ce facem noi la Nereju. M-am simţit foarte bine. Oamenii care au vizitat standurile au fost foarte prietenoşi, foarte calzi”, a mai spus domnul Şerban Terţiu, din comuna Nereju.

Meşterul are 4 fete, iar cea mare a prins meseria pe furate. Îi place mai mult să facă măşti pentru sărbătorile de iarnă, iar acum îşi învaţă şi copii.

„Sunt foarte bucuroasa  că pot să le arăt şi copiilor mei că aceasta îndeletnicire o putem duce mai departe”, ne-a spus şi Reginica Chirică - Terţiu.

O mască din lemn, în cel mai curat stil tradiţional vrâncenesc, costă 200 lei, iar masca de Crăciun şi de Anul Nou, mai uşoară, din piele de oaie, pe care copiii o folosesc când merg cu colindul şi pluguşorul, costă 100 lei.

Nu doar domnul Şerban Terţiu este foarte cunoscut în branşă ci şi soţia să ţesătoare renumită, care are elevi ce-i vor prelua îndeletnicirea.

- De când ţeseţi?  

„Eram copil, nu mergeam la şcoală când mama a început să mă înveţe. Fiind singură la părinţi şi văzând că-mi place, ce mi-a zis, „hai la război, mamă!”

Aşa era obiceiul la noi, în zona de munte, fetele trebuiau să  aibă zestre, aşa că învăţau de mici să ţeasă în război.”

La început, doamna Lenuţa Terţiu a făcut preşuri de pus pe jos, din cârpe(coade), se lucra mai simplu, în două iţe, apoi am trecut la păretare, ştergare...

„O fată, când se mărita, trebuia să aibă zestre. Trebuia să facem valuri de ştergare, se punea ştergar la cal, la ploscă, la vorniceii care chemau oamenii la nuntă. Fetele păstrau secret modelul ţesut, nu se dădea de la una la alta.

- Aţi ieşit la horă?

„Da, fiind singură la părinţi, mă ducea mama de mică”.

- Câţi ani aveaţi când v-aţi căsătorit?

„18...”

- Aţi fost singură la părinţi, acum aveţi 4 fete...

„Da, am văzut că e rău să fii singură. Aveam verii mei, erau 7 fraţi, mă iubeau şi pe mine, dar nu ca pe-o soră. Am vrut băieţi, avem 4 fete care ne-au adus 4 gineri şi e ca şi cum ar fi copiii noştri. Ni i-a dat Dumnezeu după inima noastră.

- Aţi ţesut şi după căsătorie.

„Da, se purtau cuverturi de pus pe pat, păretare de pus pe perete...”

S-a căsătorit din dragoste a avut şi zestre, potrivită. O fată bogată primea de la părinţi pământ mult, animale multe, zestre încărcată în căruţe care treceau prin mijlocul comunei, să le vadă toţi vecinii. Dar, spune doamna Lenuţa, nu averea făcea o căsnicie reuşită ci buna înţelegere dintre cei doi soţi.

„Erau vremuri frumoase. Acum fetele nu mai ştiu să facă o muscă (cruciuliţă la ie), să coasă la un covor, un prosop”..., spune doamna Lenuţa cu părere de rău.

O mulţumire tot are, dar şi  o satisfacţie, fetele ei au învăţat să facă de toate. Din 2007 are eleve, acum 12 la număr, pe care le instruieşte, la urzit, învelit, ţesut, ales model...

- Au fost interesate? întreb.

„Da, dar mai ales băieţii. Când vin se ceartă cu fetele. Mi-e drag de ei când îi vad interesaţi şi-i las să intre la ţesut.

- Vă bucură că aveţi cui lăsa tot ce ştiţi?

„Da, foarte mult. Sunt fericită s-o văd pe nepoata mea Ana- Maria lucrând în război.

Sunt fericită că are cine duce tradiţia mai departe”, mai spune doamna Lenuţa Terţiu, din Nereju.

Într-o lume atât de ciudată, ca cea în care trăim, care face alegeri de multe ori greu de înţeles  şi de acceptat, te întrebi, cum de mai există astfel de locuri, astfel de oameni, care-şi văd de treburile lor, de familiile lor, creând atâta frumuseţe, bucurându-se de micile fericiri ale zilei, răspândind în jurul lor pace şi linişte sufletească. În acest caz  nu poţi să nu te gândeşti că mai există speranţă pe acest pământ.  ( Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.