Foto | Meşterul Şerban Terţiu, din Nereju, care face măşti de peste 50 de ani şi a primit titlul de „Tezaur Uman Viu”
Locuitorii din satul vrâncean Chiricani, cuibărit la poala pădurilor negre de dese ce sunt, au moştenit un obicei vechi de când lumea, dar care puţini îl mai practică, confecţionarea măştilor pentru alungarea spiritelor rele, măşti care se poartă şi la sărbători mari - în special la cele iarnă, dar şi la înmormântări. Era literă de lege ca numai băieţii şi bărbaţii să facă măşti. Ultimul meşter din sat are fete şi doar una dintre ele a învăţat, pe ascuns, cum se face masca... Meşterul Terţiu a ajuns cunoscut în multe ţări din Europa, iar în România a primit din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale titlul de „Tezaur Uman Viu”.
Şerban Terţiu a început să facă măşti când încă nu împlinise 6 ani. Prima cuţitoaie i-a pus-o în mână tatăl său, renumitul Pavel Terţiu, cel mai bun meşter popular din Vrancea care lucra măşti. Atât de mult a iubit tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti încât s-a dedicat cu totul acestei meserii, din care a făcut artă. Măştile sale au ajuns în toată Europa, în expoziţii importante. Nu trece zi de la Dumnezeu să nu lucreze o mască, mai ales că are şi elevi, copii din sat, care doresc să ducă tradiţia mai departe. În 24 de ani i-au trecut prin mână aproape 300 de copii, dar puţini au ales această îndeletnicire. Ca materie primă, meşterul Şerban Terţiu foloseşte lemn de esenţă moale, salcie, arin, plop, tei, pe care-l prelucrează cu ajutorul unor unelte specifice, cuţitoaie de diferite forme şi mărimi, dăltițe, burghiu, criţă, toate rămase de la tatăl său. În mâinile lui lemnul ia cu uşurinţă forma unei măşti, căreia meşterul în face gura dinţii, îi lipeşte nasul...
„I-am făcut şi dinţii, i-am pus şi nasul ş-acuma urmează să-i pun coarne. Îi pun coarne de berbec, pe care mi le dă un cioban de la stână”. Trebuie să fie mari, fioroase.
- Cu ce daţi găurile la coarne? întreb.
„Folosesc o bormaşină foarte veche, acţionată manual. Aşa am apucat-o de la tatăl meu. Am eu 65 de ani..., cred că are cel puţin 100 de ani, aşa cred”, spune Şerban Terţiu, meşter popular din comuna Nereju.
A fost invitat la toate festivalurile, a primit nenumărate premii pentru arta sa, dar cea mai mare bucurie i-a adus-o decernarea titlului de „Tezaur Uman Viu”.
„Au trecut mulţi elevi prin mâna domniei sale. A ajuns unul dintre cei mai respectaţi meşteri populari ai României, fapt pentru care anul trecut a obţinut titlul de Tezaur uman viu”, a spus pictorul Liviu Nedelcu, directorul Centrului Cultural Focşani, unde meşterul popular este angajat.
„Nici nu mă gândeam să primesc diploma „Tezaur Uman Viu”, a fost o mare bucurie pentru mine şi familia mea. Ultima oară am fost cu măştile mele în Cehia, am fost şi-n Franţa”.
- Cum v-au primit? întreb.
„Foarte bine, le-a plăcut mult ceea ce fac eu. În Franţa a venit la stand şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Republica Franceză domnul Luca Niculescu, care a apreciat ceea ce facem noi la Nereju. M-am simţit foarte bine. Oamenii care au vizitat standurile au fost foarte prietenoşi, foarte calzi”, a mai spus domnul Şerban Terţiu, din comuna Nereju.
Meşterul are 4 fete, iar cea mare a prins meseria pe furate. Îi place mai mult să facă măşti pentru sărbătorile de iarnă, iar acum îşi învaţă şi copii.
„Sunt foarte bucuroasa că pot să le arăt şi copiilor mei că aceasta îndeletnicire o putem duce mai departe”, ne-a spus şi Reginica Chirică - Terţiu.
O mască din lemn, în cel mai curat stil tradiţional vrâncenesc, costă 200 lei, iar masca de Crăciun şi de Anul Nou, mai uşoară, din piele de oaie, pe care copiii o folosesc când merg cu colindul şi pluguşorul, costă 100 lei.
Nu doar domnul Şerban Terţiu este foarte cunoscut în branşă ci şi soţia să ţesătoare renumită, care are elevi ce-i vor prelua îndeletnicirea.
- De când ţeseţi?
„Eram copil, nu mergeam la şcoală când mama a început să mă înveţe. Fiind singură la părinţi şi văzând că-mi place, ce mi-a zis, „hai la război, mamă!”
Aşa era obiceiul la noi, în zona de munte, fetele trebuiau să aibă zestre, aşa că învăţau de mici să ţeasă în război.”
La început, doamna Lenuţa Terţiu a făcut preşuri de pus pe jos, din cârpe(coade), se lucra mai simplu, în două iţe, apoi am trecut la păretare, ştergare...
„O fată, când se mărita, trebuia să aibă zestre. Trebuia să facem valuri de ştergare, se punea ştergar la cal, la ploscă, la vorniceii care chemau oamenii la nuntă. Fetele păstrau secret modelul ţesut, nu se dădea de la una la alta.
- Aţi ieşit la horă?
„Da, fiind singură la părinţi, mă ducea mama de mică”.
- Câţi ani aveaţi când v-aţi căsătorit?
„18...”
- Aţi fost singură la părinţi, acum aveţi 4 fete...
„Da, am văzut că e rău să fii singură. Aveam verii mei, erau 7 fraţi, mă iubeau şi pe mine, dar nu ca pe-o soră. Am vrut băieţi, avem 4 fete care ne-au adus 4 gineri şi e ca şi cum ar fi copiii noştri. Ni i-a dat Dumnezeu după inima noastră.
- Aţi ţesut şi după căsătorie.
„Da, se purtau cuverturi de pus pe pat, păretare de pus pe perete...”
S-a căsătorit din dragoste a avut şi zestre, potrivită. O fată bogată primea de la părinţi pământ mult, animale multe, zestre încărcată în căruţe care treceau prin mijlocul comunei, să le vadă toţi vecinii. Dar, spune doamna Lenuţa, nu averea făcea o căsnicie reuşită ci buna înţelegere dintre cei doi soţi.
„Erau vremuri frumoase. Acum fetele nu mai ştiu să facă o muscă (cruciuliţă la ie), să coasă la un covor, un prosop”..., spune doamna Lenuţa cu părere de rău.
O mulţumire tot are, dar şi o satisfacţie, fetele ei au învăţat să facă de toate. Din 2007 are eleve, acum 12 la număr, pe care le instruieşte, la urzit, învelit, ţesut, ales model...
- Au fost interesate? întreb.
„Da, dar mai ales băieţii. Când vin se ceartă cu fetele. Mi-e drag de ei când îi vad interesaţi şi-i las să intre la ţesut.
- Vă bucură că aveţi cui lăsa tot ce ştiţi?
„Da, foarte mult. Sunt fericită s-o văd pe nepoata mea Ana- Maria lucrând în război.
Sunt fericită că are cine duce tradiţia mai departe”, mai spune doamna Lenuţa Terţiu, din Nereju.
Într-o lume atât de ciudată, ca cea în care trăim, care face alegeri de multe ori greu de înţeles şi de acceptat, te întrebi, cum de mai există astfel de locuri, astfel de oameni, care-şi văd de treburile lor, de familiile lor, creând atâta frumuseţe, bucurându-se de micile fericiri ale zilei, răspândind în jurul lor pace şi linişte sufletească. În acest caz nu poţi să nu te gândeşti că mai există speranţă pe acest pământ. ( Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
