FOTO | Comuna Gura Caliței, de ieri și de azi, la ceas aniversar!
O localitate vrânceană ca oricare alta, dar pentru cei aproximativ 3000 de locuitori și nu numai, această comună reprezintă cel mai prețios lucru din viața lor: locul pe care îl numesc „acasă” și în care stau sau se întorc cu drag ori de câte ori este cazul. Așa că, la cea de-a treisprezecea aniversare a zilelor comunei, s-au gândit, probabil, câteva clipe și la istoricul așezării de care îi leagă cele mai importante momente ale vieții, iar cel mai potrivit aspect a fost, pe lângă participarea duminică, 20 august, la ziua comunei, și răsfoirea Monografiei comunei Gura Caliței, ediția 2011 a profesorului Mihai Momanu. Una din puținele monografii vrâncene publicate online.
Din analiza acesteia, dar și din cercetarea documentelor păstrate la Arhivele Naționale - Serviciul Vrancea, merită reținute aspectele următoare: această zonă de azi a comunei Gura Caliței a fost locuită din vremuri străvechi, dacă vreți, încă de pe vremea când se construiau piramidele din Egipt. Iar acest lucru este atestat prin descoperirile arheologice despre care pot relata mai bine specialiștii de la Muzeul Vrancei. În ceea ce privește strict categoria izvoarelor scrise, prima mențiune documentară a unei așezări, care se află azi pe raza administrativ-teritorială a comunei Gura Caliței, datează din anul 1661. Un anume zapis al lui Grigore Ghica voievod, în legătură cu un act de proprietate ce privea pe unii dintre locuitorii din satul Poienile. De reținut, comuna Gura Caliței este compusă în prezent din satele Gura Caliței, sat de resedință, Bălănești, Cocoșari, Dealu Lung, Groapa Tufei, Lacu lui Baban, Plopu, Poenile, Rașca și Șotârcari.
Următoarele două documente referitoare la așezări din interiorul comunei Gura Caliței amintesc de Bălănești, fost sat al comunei, azi dispărut și de Poienile. În fine cel de-al patrulea act, ca vechime, face mențiune direct la așezarea Gura Caliței, care a dat denumirea de azi a localității. Și a fost depistat în Catalog arhivistic Episcopia Buzăului-documentul 1247, pagina 115, anul 1691 (7199) care precizează „vad de moară la Gura Caliţei, vânzare şi danie Bălan, Mănăstirii Mărgineni” cap. ms 173 f 335 v. Adică este vorba despre o moară primitivă a acelor timpuri care avea acumulată suficientă apă de pe râul Râmna, de obicei prin amenajarea unui mic iaz artificial, astfel încât să folosească oamenilor din acele locuri pentru zdrobirea cerealelor și obținerea mălaiului sau a făinii. Iar acel Bălan oferea această investiție importantă din acele timpuri, ca vânzare și danie (donație), spre disperarea rudelor, în vederea salvării sufletului său păcătos, unei mănăstiri numită Mărgineni, cea despre care face vorbire, cel mai probabil, site- ul ziarullumina.ro unde poate fi citit articolul accesând titlul alăturat:Mănăstirea dispărută de la Mărgineni.
Mai departe, din Monografie, aflăm că la 1697 decembrie 27 este menționat un act de danie către Mănăstirea Râmnic în legătura cu închinarea (subordonarea) schitului Peletic, după cum urmează:
”Document din 1697, decembrie 27, act de danie, a lui Cristea Hercul, către Mănăstirea Rîmnic prin care îi închină schitul Peleticul”. Aici este menţionat pentru prima data schitul Peleticul. Acest schit cunoscut sub numele de Schitul Peleticul (Sf. Arhangheli), a fost construit de preotul Fătul, fost metoh al mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Rîmnicul Sărat în anul 1689. Arhivele Statului Bucureşti (S.A.N.I.C.), fond Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, dosar 1772/1844, f. 58 – 62
Foto:Școala din satul Plopu în anul 1940
Foto: Școala din satul Gura Caliței în 1940
Foto:Școala Gura Caliței construcție 2001
Foto: Școala-Gura-Caliței construcție 2022
Foto:Stație de pompare Gura Caliței
Foto:Teren de fotbal și loc de joacă Gura Caliței
Foto: Biserica actuală din satul Gura-Caliței
Foto:Biserica din satul Peletic, comuna Gura Caliței în anul 1940
Foto:Biserica din satul Plopu, comuna Gura Caliței în anul 1940
Foto: Biserica din satul Lacu lui Baban, comuna Gura Caliței
Foto:Primăria din Dealu Lung în anul 1940
Foto:Primaria din Gura Caliței în anul 1940(funcționa la Terchești ).
Foto:Sediul actual al Primăriei comunei Gura Caliței
Foto:Retrocedare în comuna Gura Caliței în anii 2005-2006
Foto:Școala din satul Peletic, comuna Gura Caliței în anul 1940
Foto:Școala din satul Lacu lui Baban, comuna Gura Caliței
Datele documentare despre așezările din comuna Gura Caliței sunt mult mai numeroase și cel mai bine trebuie să fie aflate din monografia profesorului Mihai Momanu, de unde se mai poate descoperi și că:
”Până la legea comunală a lui Cuza din 1864 actualele comune se numeau sate, iar Gura Caliței nu era nici măcar un sat, ci doar un cătun. Comune înființate în 1864 au fost Dealu Lung și Lacu lui Baban. Gura-Caliței a căpătat statut de comună rurală abia în anul 1931 și după 1940 a avut legături administrative, fie cu Tercheștiul, fie cu Dragosloveni, iar apoi cu Lacu lui Baban. Dar după 1970, de la marile alunecări de teren de la Babanu, comuna Lacu lui Baban, spre dezamăgirea localnicilor, a pierdut pentru totdeauna statutul ei de comună și sat de reședință. A fost preferată de autoritățile timpului mica localitate dinspre est mai aproape de municipiul Focșani și mai sigură din punct de vedere al terenului, Gura Caliței. În perioada 1972-1973 (în urmă cu jumătate de secol), Primăria a fost instalată în casele fostului mare proprietar al zonei Pavel Mincu (1790-1884), tatăl arhitectului Ion Mincu (1852-1912). Ce-i drept, înainte de 1948, localul era în stăpânirea unei fiice a lui Neculai Mincu, fratele celebrului Ion Mincu, Gabriela, care se căsătorise cu un oltean simpatic, pe nume Mișu Bogdan ce venise în pețit doar cu un automobil și cu un costum elegant. Dar pentru că viitoarea lui mireasă, Gabriela Mincu, nu era prea frumoasă și nu avea parte de prea mulți pretendenți, l-a preferat pe acest ins cu care a avut doi copii și cu care a locuit și la Focșani în casa părintească principală a familiei Mincu, amplasată, până la demolare (1975), lângă BIG central. După 1990, comuna Gura Caliței s-a raliat la firul dezvoltării naționale, realizându-se alimentarea cu apă și reparându-se acceptabil drumurile ce străbat localitatea. Mai mult chiar fiii comunei au plecat în străinătate după cele necesare traiului, iar pământurile așezării au intrat în procedură de restituire legală dispusă de autorități. Doar pădurile, pentru că localitatea Gura Caliței nu a fost colectivizată în perioada regimului comunist. Pădurile, aproximativ 5000 de ha de teren, s-au întors la urmașii vechilor proprietari.”
Însă mult mai multe informatii și mai diversificate se pot afla din monografia digitala atașată.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Citiți și:VIDEO | O frumoasă pagină de istorie din satele vrâncene: Lacul lui Baban din comuna Gura Caliței;
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
