Local

VIDEO | O frumoasă pagină de istorie din satele vrâncene: Lacul lui Baban din comuna Gura Caliței

Mihai Momanu
6 mar 2021 13130 vizualizări

Motto: „Nu sânt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”, Miron Costin

În partea de sud-est a județului, printre coline și văi, acoperite de păduri și brăzdate de ape, se află un sat străvechi cu un nume aparte: Lacul lui Baban.

Începuturile sale se pierd în negura vremurilor, cu circa 4500 de ani în urmă, în epoca neolitică, când se năștea marele neam al tracilor, așa cum ne demonstrează descoperirile arheologice (Monografia comunei Gura Caliței , p.23).

Satul este întemeiat prin roirea locuitorilor din localitățile vecine, fugiți din calea cotropitorilor străini, din cauza unor dezastre naturale sau veniți din Ardeal și de pe moșiile unor mari proprietari, prea oropsiți de aceștia.

Analiza atentă a izvoarelor istorice mă îndreptățește să afirm că primul nume al localității a fost Bălănești, toponim onomastic, iar vatra satului a fost în actualul cătun Bălănești, pe cale de dispariție din cauza marilor alunecări de teren; tocmai din cauza acestora, majoritatea locuitorilor s-au mutat în actualul sat Lacul lui Baban, care și-a luat această denumire în secolul al XIX-lea. Numele său derivă, conform tradiției, de la un cioban Constandoiu Baban, care-și adăpa oile într-un lac, dintr-o frumoasă poiană dintre satele Lacul Baban, Șotîrcari și Poienile. În 1896, lacul cu pricina „avea papură, trestie și ochiuri mari de apă din care se pescuia crap și albișoară ce se vindea și se consuma în localitate” (Grigore Dănescu, Dicționarul geografic al jud. R. Sărat, București, 1896,,p.124)

 Acest lac și-a luat numele de la primul proprietar, Constandoiu Baban, care a dat numele său satului Constandoiu, apoi Lacul lui Baban. Lacul există și astăzi, dar de dimensiuni foarte modeste, în mijlocul unui peisaj încântător.

 Istoria localității a fost la fel de zbuciumată ca întreaga istorie a românilor, marile evenimente istorice ca și dezastrele naturale și-au pus amprenta asupra vieții locuitorilor.

În legătură cu unele evenimente istorice, s-au transmis prin bătrânii satului multe povestiri interesante, cu iz de legendă. Astfel, în timpul războiului ruso-austro-turc din anii 1787-1792, generalul Suvorov, unul din cei mai celebri generali ai rușilor, după victoriile de la Focșani și Mărtinești din anul 1790 asupra turcilor (A.D. Xenopol-Războaiele dintre ruși și turci...p.108), ar fi ajuns pe valea Râmnei, unde s-a delectat cu o țuică bună de prune și a fost în pericol să se înece în apa Râmnei, dacă nu ar fi fost salvat de calul său bun înotător. O dovadă concretă a prezenței sale pe aceste meleaguri o constituie statuia impozantă din Dumbrăveni.

În timpul Războiului pentru Întregire Națională din anii 1916-1918, locotenentul german Rommel, viitorul mareșal al lui Hitler, și-a comandat batalionul pe teritoriul satului în luptele purtate cu militarii români și ruși. Bătrânii satului mai povestesc cu uimire cum nemții au amenajat o baie comunală la Gura Caliței în plin război și obligau învățătorii să vină cu elevii sâmbăta pentru baie gratis. După război, în bună tradiție românească, baia a fost distrusă în scurtă vreme de către săteni!

 În ambele războaie mondiale locuitorii satului au dat un greu tribut de sânge pe câmpurile de luptă, dovada fiind lungul șir de martiri înscriși pe monumentul eroilor din curtea Bisericii vechi.

După al Doilea Război Mondial sătenii din localitate s-au bucurat de „binefacerile” armatei sovietice „eliberatoare”. Deși România ieșise din alianța cu Germania încă de la 23 August 1944 și lupta contra acesteia în alianță cu URSS, ostașii sovietici se comportau cu populația ca niște năvălitori barbari, ceea ce manualele de istorie ignoră cu desăvârșire. Localnicii mai în vârstă povestesc și acum cu groază numeroasele fărădelegi ale acestora: jafuri, căutau mai ales aur; violuri ale femeilor tinere, numite de ei „Hazeică” după care alergau cu disperare; atacuri asupra hambarelor cu grâne și a cramelor cu vin și țuică unde unii și-au găsit sfârșitul, intoxicați cu alcool. Toate acestea prefigurau viitorul regim comunist ce s-a instaurat în România cu ajutorul tancurilor sovietice .

La vitregiile istoriei s-au adăugat și vitregiile naturii. Cele mai cumplite au fost epidemiile de ciumă din anii 1819 și 1829, soldate cu numeroase victime. Cei  bolnavi mureau fulgerător și erau transportați de către „ciumați”, acei puțini bolnavi care se vindecau, pe niște trunchiuri întregi de stejari trași de boi și aruncați într-o groapă comună, peste care stropeau cu var, fără măcar să aibă parte de o slujbă creștinească. Există și astăzi între satele Lacul Baban și Gura Caliței o movilă numită „Dealul Ciumaților”, mărturie vie a acelor vremuri demne de tragediile antice.

După un salt istoric, ajungem în anul 1970, an de mare cumpănă pentru existența localității, cînd au avut loc cele mai mari alunecări și scufundări de teren, pe care le-am trăit personal, din istoria sa. Consecințele acestora au fost devastatoare: localul nou al școlii și cel al primăriei, precum și numeroase case, au fost grav avariate, prăbușindu-se pur și simplu; circulația pe drumurile principale a fost întreruptă temporar, ca și aprovizionarea populației, fiind adusă armata pentru remedierea situației;cursurile școlare au continuat în corturi militare instalate de armată; numeroși  locuitori ale căror case s-au năruit în urma dezastrului, au primit loturi de casă în comuna Gugești și ajutor în materiale de construcție cu care și-au construit case noi în care s-au mutat, întemeind un cătun numit: „Satul Nou”.

Cu această ocazie, cunoscutul realizator de televiziune Aristide Buhoiu a transmis imagini directe de la fața locului care au impresionat o țară întreagă.

În urma acestor tragice evenimente, satul Lacul  Baban își pierde statutul istoric de reședință a comunei, pe care îl deținea de la prima sa mențiune documentară. Reședința comunei se mută în satul Gura Caliței, care devine și noua denumire a comunei.

Și totuși Dumnezeu nu i-a părăsit cu totul pe localnici. În primul rând le-a dat acestora tăria de a amenaja vechiul local al școlii, unde au mai construit două săli de clasă în numai câteva luni, asigurând spațiul necesar funcționării cursurilor pentru clasele I-VIII în noul an școlar. Și asta fără nici un ajutor de la stat, deoarece satul a fost declarat în dezafectare printr-un decret al Consiliului de Stat, fiind interzisă orice construcție.

 Au existat și alte semne ale binevoinței divinefață de acești locuitori, atât de loviți de soartă. Astfel în anul 1994 începe construcția unei școli pilot, a patra din țară, inaugurată în anul 1998, singura școală cu adăpost antiatomic și unica din mediul rural dotată cu internet în acea perioadă.

Dar cea mai strălucită dovadă a binevoinței  divine față de locuitorii satului o constituie construirea unui splendid complex bisericesc într-un timp record, chiar în apropierea noii școli. Și iată cum cele două  instituții fundamentale ale neamului românesc formează noul centru civic al satului. În cadrul acestui complex se află una din cele mai impresionante biserici din județ. Construcția acesteia a început în anul 2006, la inițiativa  inimosului preot paroh Valeriu Avram, fiu al satului. El a beneficiat și de sprijinul generos al familiei Mircea Șotârcă, om de afaceri și fiu al satului,considerat ctitor al bisericii. Un sprijin substanțial a primit și de la alt fiu al satului, Cristinel Tâlvăr, plecat în Anglia. Dând dovadă de un spirit organizatoric remarcabil, Valeriu Avram a desfășurat o neobosită activitate și a reușit să-i convingă pe toți enoriașii să contribuie la edificarea acestui complex bisericesc. Sfințirea Bisericii a avut loc pe 19 septembrie 2010, în prezența I.P.S. Epifanie Norocel, arhiepiscop al Buzăului și Vrancei însoțit de un sobor de preoți, în prezența unei impresionante asistențe.

Acest ansamblu bisericesc cuprinde  în jurul Bisericii  o construcție anexă cu etaj, unde se află un prăznicar, o bibliotecă, cu cărți bisericești vechi, un muzeu etnografic, o bucătărie și clopotniță, toate organizate prin grija preotului. Pe lângă valoarea religioasă și artistică acest minunat ansamblu are și valențe turistice. Asfel, în fiecare vară se organizează tabere cu elevi  din București, aduși prin grija cunoscutului teolog, preot Vasile Gavrilă, profesor universitar la Facultatea de Teologie din București și el fiu al comunei Gura Caliței. Aș adăuga că toată curtea este pavată cu gresie și este împodobită cu flori dintre cele mai diverse, încât vara te simți ca în incinta unei mănăstiri. Trebuie remarcat că în paralel cu construcția acestui ansamblu bisericesc a efectuat reparații capitale și la vechea biserică din cimitirul satului, devenită monumnet istoric.Încununarea întregii sale activități s-a concretizat în faptul că și-a pregătit fiul, preotul Nicu Avram, să-i continue activitatea în comunitate ca preot paroh.

De aceea, în încheiere, putem spun , pe bună dreptate, despre preotul Valeriu Avram, care slujește în această Biserică din anul 1980 până în prezent, când este în pragul pensionării, că „Omul sfințește locul” și că „vrednic este!”.

Prof. Mihai Momanu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.