Local

Ce spune fostul șef al SRI Vrancea după ce a început asfaltarea DJ 205C Golești-Cîrligele-Vârteșcoiu-Odobești

Ziarul de Vrancea
6 mai 2021 3408 vizualizări

Reamintim că în legătură cu starea acestui drum, fostul șef al SRI Vrancea, col (r) Nicolai Șerban îi trimitea aproape lunar scrisori deschise lui Marian Oprișan, pe vremea când acesta era președintele CJ Vrancea. Și actualul președinte al instituției, Cătălin Toma, a primit două scrisori deschise asemănătoare.

”Vestea sărbătorilor Pascale a fost dată de turnarea stratului de binder/asfalt pe segmentul aflat în lucru al DJ 2025C, Golești către Cîrligele

Participanțiii la traficul rutier pe acest drum județean, am crezut în afirmațiile recente ale demnitarului local, că acest drum constituie o prioritate la nivel județean.

 Dovada că așa este. 

Suntem încrezători că se vor începe cât de curând lucrările și spre Golești cu legatură în DN2. 

 Vă sugerăm ca dacă se toarrnă stratul de binder până la intersecția cu drumul comunal spre Cîmpineanca, am putea face deplasările pe accest traseu ca să nu incomodăm constructorii la sectorul de drum până la DN2.

 Este o mirare, față de un an pierdut de la începerea lucrărilor în care NU s-a făcut nimic.

Credem că până la sfărșitul termenului de finalizare acest drum va fi modernizat complet, cu șanțuri betonate, cu piste de biciclete, trotuare și alte facilități descrise în perioada de debut a lucrărilor. ”

Succes Col(r)  Șerban Nicolai.

Citiți și:VIDEO + Foto | Sfadă politică după ce a început, cu întârziere, asfaltarea DJ 205C: Golești-Cîrligele-Vârteșcoiu-Odobești;

Fostul șef al SRI Vrancea revine cu un nou „apel către decidenții Consiliului Județean Vrancea cu referire la DJ 205 C”;

Fostul șef al SRI Vrancea care-i scria aproape lunar scrisori deschise lui Oprișan, îi transmite a doua scrisoare lui Cătălin Toma;

 Fostul șef al SRI Vrancea, care-i scria aproape lunar scrisori deschise lui Oprișan, a schimbat destinatarul;

Sesizarea cititorului ZdV | Vă solicităm ca  la prima ședință a CJ Vrancea, să ne dați posibilitatea să facem o interpelare;

Nou set de întrebări pentru Marian Oprișan și decidenții CJ Vrancea, pe subiectul stării DJ 205C, adresate de fostul șef al SRI;

Sesizarea cititorului ZdV | Fostul șef al SRI Vrancea revine cu o scrisoare plină de întrebări către Oprișan;

Sesizarea cititorului ZdV | Fostul șef al SRI Vrancea revine cu o scrisoare plină de întrebări către Oprișan;

Fostul șef al SRI Vrancea, mesaj pentru participanții la traficul rutier pe DJ 205C;

Fostul șef al SRI Vrancea adresează o nouă scrisoare decidenților din CJ Vrancea. Un nou episod despre starea DJ 205C;

Faţă în faţă: Scrisoare deschisă pentru drumul Focşani – Goleşti – Cîrligele;

Fostul şef al SRI îi cere lui Oprişan să repare un drum;


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.