Local

Sanctiuni blinde pentru feudalismul din Piata Moldovei

Dana Lepadat
29 apr 2006 845 vizualizări
Administratia Pietelor a fost amendata pentru lipsa curateniei din principala piata a Focsaniului u singurii care nu au fost sanctionati sint tocmai veterinarii care lipseau de la post inainte de Paste

Rezultatele controlului efectuat in Piata Moldovei din Focsani in Vinerea Mare de catre presedintele Autoritatii Nationale Sanitar- Veterinare si pentru Sanatate Animala, Ion Agafitei, se vad abia dupa o

saptamina. In urma verificarii ad-hoc au fost sanctionati contraventional cu 1000 RON, Administratia Pietelor si patru dintre agentii economici care vindeau carne de miel in conditii improprii.


In Vinerea Mare, mai multi patroni comercializau carne de miel si de porc expusa la soare, direct pe tarabe. Mai mult decit atit, carnea care era depozitata in putinele boxe specializate dotate cu vitrine frigorifice atirna pe jos, in propriul singe. Au fost depistate de asemenea si stampile false care imitau marca Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Singurii care nu au fost sanctionati sint chiar reprezentantii institutiei veterinarilor, acestia fiind numai atentionati. "Au fost emise sanctiuni contraventionale pentru Administratia Pietelor si pentru patru agenti economici. De asemenea, li s-a atras atentia si medicilor veterinari care nu au fost la locul de munca la momentul respectiv. In loc de trei medici era prezent doar unul singur care supraveghea toata Piata. Oricum s-a reactionat operativ. Imediat dupa control a fost retrasa de pe piata carnea de porc si cea de miel expusa la soare si s-au facut examinari sanitare- veterinare", a declarat prefectul Ion Oprea. Directorul Directiei Sanitare Veterinare Vrancea, Ionel Duta, va fi sanctionat la rindul sau dar printr-un simplu avertisment. "Directorul Ionel Duta va fi sanctionat, dar legea prevede doar aplicarea unui avertisment disciplinar, fiind la prima abatere. Nu am primit inca raportul pe care i l-am cerut. Eu vreau sa compar acest raport cu nota de serviciu pe care i-am transmis-o in urma cu trei saptamini, in care i-am precizat clar care sint conditiile care trebuie respectate pe piata", ne-a spus si presedintele ASVSA, Ion Agafitei, care a declarat in Vinerea Mare ca Piata agroalimentara din Focsani ar trebui inchisa, deoarece nu respecta nici o regula de igienizare impusa de Uniunea Europeana. Ion Agafitei a declarat ca aici se face comert in "conditii feudale".


E nevoie de curatenie


Pentru a remedia oarecum situatia din piata, prefectul Ion Oprea, impreuna cu reprezentantii primariei si cu sefii institutiilor deconcentrate implicate, au convenit asupra unor proiecte de

modernizare a pietei conform standardelor europene, proiecte ce vor fi finantate de Consiliul Local Focsani. Pentru a pune in practica astfel de lucrari de modernizare, saptamina viitoare va fi prezent in Vrancea un specialist din cadrul ANSVSA pentru a stabili ce modificari sint necesare in Piata Focsani pentru a indeplini conditiile de comert impuse de Uniunea Europeana. Va fi modificat si regulamentul de

functionare al pietei, deoarece acesta este prevazut pentru o piata mixta, ceea ce si este de fapt, desi la intrarea in piata sta mare afisat "Piata cu profil agroalimentar". Adica una scrie pe hirtie si alta este

realitatea. "Trebuie adaugat un amendament la regulamentul de functionare, care sa precizeze faptul ca aceasta piata este strict agroalimentara, asa cum poarta si titulatura de fapt, deoarece regulamentul existent este prevazut pentru o piata mixta. Iar in piata, chiar se vind produse de toate genurile. Dar asta este datoria Consiliului Local. Oricum, printr-o buna colaborare intre autoritati

putem avea o piata conform cerintelor europene si care sa nu constituie un pericol pentru sanatatea publica", a mai spus prefectul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.