Local

Cinematografele vrincene scoase la mezat

Valentin Muscă
9 mar 2006 781 vizualizări
Din sase cinematografe care existau în Vrancea în 1990, mai functioneaza azi doar unul - Balada, cu program redus. Celelalte au fost inchise, prin transformarea în discoteci si baruri. Patru din aceste sali de cinema vor fi vindute de Ministerul Culturii actualilor chiriasi.

Cinematografele sint printre ultimele relicve ale vietii socio- culturale de dinainte de 1989. Proprietarul acestor institutii, Ministerul Culturii si Cultelor, prin diferiti intermediari, a permis, dupa 1990, transformarea acestora in baruri, discoteci si sali de biliard. Dupa ce au fost praduite de administratori, pentru a "drege busuiocul", acelasi minister a hotarit sa scoata "cadavrele" la vinzare, chiriasii avind drept de preemptiune.


Salile de cinema din Vrancea vor deveni, oficial, istorie si asta incepind cu aceasta luna intrucit nu au reusit sa se adapteze vremurilor in care traim. Ministerul Culturii si Cultelor a hotarit să scoata la vinzare o parte din cele 317 cinematografe, care se mai afla in administrarea RomaniaFilm. Printre acestea si cinci cinematografe vrincene, de care leaga amintirile vrincenilor de dinainte de 1989. Si totusi, dupa schimbarea regimului comunist, aceastea au devenit, in citiva ani, numai bune de folosit pentru alte activitati comerciale. Distrugerea cinematografelor vrincene a inceput, de fapt, in 1984 cind, pentru a sistematiza Odobestii, a fost demolat batrinul cinema "Victoria", mostenitorul cinematografului "Craciuna". Urmatorul cinematograf devenit istorie a fost "Unirea" din Focsani, in 1994 si "Gradina de vara" din Parcul "Nicolae Balcescu", inchiriate de omul de afaceri Liviu Jitea si transformate in cluburi. în acelasi an, cinematograful "Victoria" din Marasesti a fost transformat in discotecă. A urmat cinematograful "Republica" din Panciu, in 1998, care a avut aceeasi soarta. Cinematograful "Doina" din Adjud a rezistat pina in anul 2003. Singura sala de proiectie din Vrancea a ramas cea de la cinema "Balada". Dupa ce acesta a trecut in proprietatea Consiliului Local Focsani, in 2004 si adaposteste Ansamblul Folcloric Profesionist "Tara Vrancei", proiectiile de dupa-amiaza au

fost anulate, intrucit artistii fac repetitii. Practic, in Vrancea nu mai exista nici o sala de proiectii, cu program permanent, si zilele "Baladei" sint numarate. De altfel, pe piata cinematografiei au rezistat doar cei care au stiut sa se adapteze la nevoile de distractie ale tinerilor din ziua de astazi.


Chiriasii au prioritate


"Va incepe privatizarea salilor de cinema, incepind cu cele 160 care sint inchiriate. Acestea vor fi vindute prin negociere directa actualilor utilizatori, daca si-au respectat obligatiile din contract. Daca nu s-au respectat clauzele contractului, cinematografele vor fi vindute la licitatie publica", se arata intr-o informare a Ministerului Culturii si Cultelor. Altfel spus, au prioritate la achizitionarea celor trei cinematografe si a gradinii de vara, actualele firme care au contracte de inchiriere, respectiv SC

CHIRIS SRL pentru cinema "Victoria" (cu 350 de locuri) din arasesti, SC MATADOR SRL pentru cinema "Republica" (cu 350 de locuri) din Panciu si SC GENERAL PRODUCT SRL pentru cinema "Unirea" (cu o capacitate de 100 de locuri) si Gradina de vara "Nicolae Balcescu" din Focsani. Desi aceste cladiri puteau fi vindute la vremea cind se putea obtine un pret bun, Ministerul Culturii si Cultelor, prin RomaniaFilm, care administreaza aceste imobile, a hotarit in ceasul al XII-lea sa le scoata la vinzare.

Decizia Ministerului Culturii si Cultelor are la baza Ordonanta nr. 39 din 14/07/2005 privind cinematografia. Cei care doresc mai multe informatii despre conditiile vinzarii acestor cinematografe se

pot adresa la S.C. RomaniaFilm S.A. (Str. Henri Coanda nr. 27, Sect. 1, Bucuresti), sau la numerele de telefon: 021.3104487/3104499.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.