Local

Frica de gripa aviara mentine starea de alerta in judet

Nicoleta Cristea
19 oct 2005 720 vizualizări
In Vrancea continua actiunea de dezinfectie a autoturismelor care vin din judetele unde exista risc de gripa aviara.

Pe linga cele patru localitati unde se faceau filtre a mai fost adaugata si comuna Corbita. De duminica, toate masinile care intra in judetul nostru au inceput sa fie dezinfectate, pentru a preveni o posibila raspindire a influentei gripei aviare. Cu toate ca in Vrancea au murit peste 35 de pasari, fie ele domestice sau salbatice, veterinarii spun ca decesele nu au nici o legatura cu virusul gripei aviare, pasarile murind fie din cauza parazitilor intestinali, fie din cauza unor ocluzii. Cu toate acestea, starea de alerta se va mentine pina cind vor fi lichidate toate focarele din judetul Tulcea si nu vor mai aparea alte morti suspecte. "In legatura cu dezinfectia nu am avut probleme, am colaborat foarte bine cu primarii din Nanesti, Maicanesti, Doaga, Corbita si Tanasoaia. De asemenea, si soferii au fost cooperanti, nu am auzit sa se fi opus cineva actiunii. In continuare monitorizam si efectivele de animale", ne-a declarat Iulian Cucoli, purtatorul de cuvint al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Incepind de simbata, DSVSA nu a mai primit nici un anunt referitor privind vreo moarte suspecta. De asemenea, de aceeasi "liniste" au beneficiat si medicii veterinari concesionari din judet. Cu toate acestea, concesionarii au un volum de munca mai mare in aceasta perioada, pentru ca, desi vaccinarea antipseudopestoasa putea fi facuta pina in luna noiembrie, teama de gripa aviara a scurtat termenul, iar pina la sfirsitul acestei luni, vaccinarea trebuie sa fie incheiata la pasarile de curte.



Discutii cu elevii pe tema gripei aviare


Elevii vor trebui sa stie cum se previne gripa aviara, iar in acest sens vor fi organizate intilniri de informare in scoli, cu specialistii Directiei de Sanatate Publica si cu reprezentantii autoritatilor locale. Ca urmare a confirmarii prezentei virusului H5N1 in unele localitati din Tulcea, Ministerul Educatiei a dispus ca in toate unitatile de invatamint sa se desfasoare astfel de instruiri. In Vrancea, directorii scolilor si liceelor din Focsani s-au intilnit deja cu reprezentantii DSP, care le-au trasat sarcini in acest sens. Pe

de alta parte, MEdC a hotarit si ca toate concursurile si competitiile scolare de orice nivel sa fie suspendate pina la ridicarea masurilor impuse pentru siguranta populatiei. De asemenea, excursiile in

Delta Dunarii si in judetele Tulcea, Constanta, Braila, Galati, Ialomita si Calarasi sint interzise. Nici elevii din aceste judete nu au voie, momentan, sa plece in alte zone ale tarii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.