Național

Ioan Rus despre Antonescu şi Băsescu: politicieni de anvergură, fete mari în România

Ziarul de Vrancea
13 aug 2012 668 vizualizări
Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor a afirmat ironic că cei doi nu au făcut presiuni directe asupra sa, dar au apărut la televizor cu diverse mesaje la adresa lui

Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Ioan Rus spune că şi-a dorit ca preşedintele Traian Băsescu să plece, dar "acest lucru să se întâmple exclusiv în cadrul constituţional şi legal existent în România". "Eu am votat la referendum, în consecinţă mi-am dorit să plece Traian Băsescu, pentru că îl consider vinovat de multe din eşecurile noastre din ultimii ani, dar mi-am dorit, ca membru al Guvernului unei ţări membre NATO şi UE, ca acest lucru să se întâmple exclusiv în cadrul constituţional şi legal existent azi în România", a afirmat Ioan Rus.
Întrebat cine a făcut presiuni asupra lui, Ioan Rus a răspuns ironic: "Nu s-au făcut presiuni. Domnul preşedinte interimar Crin Antonescu nu m-a sunat niciodată, nici să modific listele în plus sau în minus, nici să fac altceva. A spus doar la televizor că sunt mincinos şi am de ascuns ceva. Domnul preşedinte suspendat Traian Băsescu, la rândul său, nu mi-a cerut niciodată să modific vreo listă, nici în dreapta, nici în stânga. Mi-a explicat doar la televizor din uşa garajului cum e cu puşcăria, cu organizatorii. Faptele arată că eu sunt în uşa Parchetului (n.r. - Rus a făcut aceste declaraţii la intrarea în sediu Parchetului General, unde a fost audiat ieri), nu într-un restaurant şi că am fost demisionat. Deci, înseamnă că nimeni nu a făcut presiuni asupra mea şi îmi cer scuze public acestor politicieni de anvergură, fete mari în România".

Fenechiu, îngrijorat de justiţie

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a preluat din zbor ideea, anunţand ieri că USL i-a cerut preşedintelui suspendat Traian Băsescu să "înceteze cu instigarea instituţiilor statului contra propriului popor" - numind aceasta "o lovitură de stat". "Am văzut cu toţii cum preşedintele suspendat a ameninţat public mai multe persoane şi, întamplător sau nu, a doua zi Parchetul a descins la aceste persoane", a declarat deputatul liberal. El şi-a manifestat îngrijorarea faţă de "mutarea competiţiei politice pe terenul justiţiei" precizand că are o reţinere "cu privire la imparţialitatea acestor instituţii".
Totodată, liderul liberal consideră "total exagerată începerea unei urmăriri penale împotriva unui fost ministru care nu văd ce lege a încălcat vreo clipă", referindu-se la solicitarea adresată de Parchet Camerei Deputaţilor pentru ridicarea imunităţii fostului ministru delegat pentru Administraţie. Reamintim că, potrivit stenogramelor din referatul procurorilor în acest caz, Victor Paul Dobre îi spunea unui anume "Vlad" că "Vela, ăla de la Prahova şi Fenechiu m-au făcut zob" şi că se pregăteşte "o nebunie întreagă", iar acesta îl întreba dacă nu ar fi mai bine să fugă "din acest grup infracţional organizat".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.