Național

Frunda: România nu e stat naţional

Ziarul de Vrancea
3 nov 2011 677 vizualizări
"UDMR poate vota împotriva Constituţiei dacă nu se elimină sintagma", ameninţă senatorul

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine, într-un interviu la RFI, că "România nu este stat naţional", iar UDMR ar putea vota împotriva Constituţiei dacă sintagma "stat naţional" nu este eliminată din legea fundamentală. Gyorgy Frunda face apel la istorie, pentru a justifica necesitatea eliminării sintagmei "stat naţional" din Constituţia României: "Imediat după primul Război Mondial, toate statele europene s-au declarat a fi naţionale, unele chiar înainte de primul Război Mondial. După al doilea Război Mondial, la mijlocul anilor '50, Franţa, care este inventatorul sintagmei de naţional, naţiune, stat naţional a renunţat a se autodefini în Constituţia franceză ca stat naţional". În opinia senatorului UDMR, "această definire se bate cap în cap cu alte prevederi din Constituţia României, care acordă drepturi minorităţilor naţionale din România". "Cum pot să definesc România ca stat naţional, dacă numai la cinci articole mai jos recunosc că în România există minorităţi naţionale, cărora le garantez dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimării identităţii naţionale? Cum pot să trăiesc într-un stat naţional, dacă eu asigur minorităţilor naţionale să-şi folosească limba în administraţie publică, în învăţămînt şi aşa mai departe? Cum pot să definesc statul român ca stat naţional, dacă statul român, la ora actuală membru al UE, recunoaşte puterea de decizie a Comisiei Europene de la Bruxelles sau a Curţii Europene de la Strasbourg, în domenii care pînă acum caracterizau exclusiv statul naţional?", explică Frunda.
Gyorgy Frunda consideră că problema statului naţional este una ce ţine de educaţie. "Problema este de educaţie, de percepere. Din 1920 şi pînă astăzi, toţi românii au fost crescuţi, educaţi în spiritul statului naţional. Este o problemă greu acceptabilă din punct de vedere psihologic, dar acesta este adevărul, România nu este un stat naţional", declară senatorul.
UDMR a depus un amendament la modificarea Constituţiei, prin care propune eliminarea sintagmei "stat naţional", un deziderat mai vechi al Uniunii. Cei mai mulţi lideri ai PDL, UNPR, PSD şi PNL se pronunţă împotriva iniţiativei UDMR.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
adrian, acum 4537 zile, 15 ore, 46 minute, 2 secunde
cine se cred ei ? cum pot sa propuna asa ceva ? m-am saturat de ei.......
relu, acum 4558 zile, 23 ore, 57 minute, 33 secunde
Strabunicii sai cred ca au venit calare pe o iapa schioapa, in drumul pustiit de ei spre campia Panonica, si au ramas in Ardeal. Atatea hurducaturi le-a zdruncinat rau mintile si progenitura citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.