Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: E de bine pentru Astra?

Ziarul de Vrancea
27 dec 2016 650 vizualizări
Tehnicianul Peter Maes a fost demis, luni, din funcţia de antrenor principal al echipei RC Genk, adversara Astrei Giurgiu în 16-imile de finală ale Ligii Europa.

Maes, în varstă de 52 de ani, se afla în funcţie de la începutul sezonului 2015-2016 şi a condus-o pe RC Genk în 81 de partide.Oficialii clubului belgian au luat această decizie în urma rezultatelor slabe din campionat. Cu zece etape înainte de finalul sezonului regulat, RC Genk se află pe locul nouă, cu 25 de puncte, la nouă puncte în urma formaţiei Charleroi, care ocupă poziţia a şasea, ultima care asigură participarea în play-off. Interimatul va fi asigurat la meciul astăzi, de pe teren propriu, cu KAA Gent, din etapa a XXI-a, de Rudi Cossey. Astra Giurgiu va întalni formaţia belgiană RC Genk în 16-imile de finală ale Ligii Europa. Campioana Romaniei va juca manşa tur pe teren propriu, în 16 februarie 2017. Returul va avea loc la 23 februarie, în Belgia.

Llullaku a semnat cu Astana

Mijlocaşul albanez de origine albaneză al echipei Gaz Metan Mediaş, Azdren Llullaku, a semnat un contract pe doi ani cu formaţia FC Astana, a anunţat, ssite-ul oficial al grupării din Kazahstan.  Campioana Kazahstanului, care va evolua în sezonul viitor în preliminariile Ligii Campionilor, a precizat că internaţionalul albanez a fost transferat din postura de jucător liber de contract. Azdren Llullaku, în varstă de 28 de ani, este golgeterul Ligii I, el marcand 16 goluri în 21 de etape.

Absenţe de marcă la Australian Open

Tenismanul argentinian Juan Martin Del Potro, locul 38 ATP, a anunţat că nu va participa la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează L'Equipe. Del Potro, în varstă de 28 de ani, a luat această decizie pentru că vrea să efectueze o pregătire fizică suplimentară. Argentinianul a caştigat în 2016 Cupa Davis şi a fost finalist la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. De asemenea, nici americanca Madison Keys (8 WTA)  nu va fi prezentă la Melbourne.  “La trei zile după Turneul Campioanelor am suferit o mică intervenţie chirurgicală la încheietura mainii stangi. Intervenţia a fost uşoară şi a decurs bine, dar nu vreau să risc. Din această cauză nu voi participa la Australian Open, dar sper să revin curand", a declarat Keys. Pe de altă parte, jucătoarea americană în varstă de 21 de ani, a anunţat că a revenit la colaborarea cu compatrioata sa Lindsay Davenport, care a antrenat-o în 2014 şi 2015. în 2016, Madison Keys a lucrat cu Thomas Hogstedt, care în sezonul viitor o va pregăti pe Eugénie Bouchard (Canada).

Fotbalistă romană în Primera Division

Jucătoarea Laura Rus, componentă a naţionalei feminine de fotbal, a semnat un contract cu gruparea spaniolă Sporting de Huelva, la care va evolua cel puţin pană la vară. Laura Rus a revenit în Europa după patru ani petrecuţi în WK League, prima ligă feminină de fotbal din Coreea de Sud.  Sportiva în varstă de 29 de ani a mai jucat la Pandurii Targu Jiu (2004-2007), Apollon Limassol (2010), Sporting Huelva (2010–2011), Apollon Limassol (2011-2013), Fortuna Hjørring (2013), Suwon FMC (2013-2015) şi Incheon Daekyo (2015-2016). Înainte de a semna cu Sporting de Huelva, Laura Rus a concretizat în Romania un proiect mai vechi, o competiţie care îi poartă numele şi care e destinată exclusiv fetelor.

Haţegan şi Albon, printre arbitrii de elită

Centralul Ovidiu Haţegan s-a clasat pe locul 16, cu trei puncte, în clasamentul arbitrilor pe anul 2016, întocmit şi dat publicităţii, luni, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Haţegan, în varstă de 36 de ani, a participat în premieră la turneul final al Campionatului European din Franţa şi a mai arbitrat în acest an meciuri din Liga Campionilor, Liga Europa, Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro şi din preliminariile Cupei Mondiale din 2018. Trofeul de arbitrul anului i-a revenit englezului Mark Clattenburg, cu 141 de puncte, care a condus finala Campionatului European şi pe cea a Ligii Campionilor. Acesta a fost urmat de caştigătorul ultimilor doi ani, italianul Nicola Rizzoli (65 de puncte), şi de ungurul Viktor Kassai (55 de puncte). În ierarhia feminină, Teodora Albon s-a clasat pe poziţia a şasea, cu 24 de puncte. Caştigătoare a fost desemnată Katalin Kulcsar (Ungaria), cu 58 de puncte, urmată de Katarina Monzul (Ucraina) şi Bibiana Steinhaus (Germania), ambele cu cate 53 de puncte.

Dima, în sferturi în Antalya

Tenismanul Dragoş Dima, cap de serie numărul unu, a fost eliminat, duminică, în semifinalele turneului futures din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Dima a fost învins de francezul Gleb Saharov, cap de serie 3, scor 2-6, 2-6, într-o oră şi cinci minute. Sportivul roman a jucat duminică şi în sferturile de finală, fază în care a trecut de germanul Bastian Wagner, al optulea favorit, scor 7-5, 6-1. În sferturile de finală, Dima l-a învins cu 6-1, 6-3 în 70 de minute pe ucraineanul Oleg Prihodko.

Gol Roman, în Israel

Fotbalistul echipei Maccabi Petah Tokva, Mihai Roman, a marcat un gol în meciul caştigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Hapoel Ra'anana, în etapa a XV-a a campionatului Israelului. Roman a înscris în minutul 72. Celălalt gol a fost marcat de Melamed, în minutul 55. În minutul 31, de la Hapoel Ra'anana a fost eliminat Mihelici. Maccabi Petah Tikva ocupă locul 3 în clasament, cu 25 de puncte. Lider este, cu 35 de puncte, echipa lui Ovidiu Hoban, Hapoel Beer Sheva, care duminică a remizat cu Hapoel Tel Aviv, scor 1-1.

Reconstrucţia la Chapecoense

Echipa Chapecoense şi-a început reconstrucţia transferand patru fotbalişti, la aproape o lună după accidentul în care au murit atrenorul Caio Junior şi 19 jucători. Chapecoense i-a achiziţionat pe portarul Elias, de la Juventude, fundaşul Douglas Grolli, de la Cruzeiro, mijlocaşul Dodo, de la Atletico Mineiro, şi atacantul Rossi, de la Goias. "Echipa noastră va avea jucători curajoşi, luptători. Cu atat mai mult cu cat trebuie să îi omagiem pe cei care au plecat dintre noi şi putem face asta doar prin muncă. Echipa, în noua formulă, va aduce şi ea multe bucurii, însă nu îi vom uita niciodară pe luptătorii care ne-au adus unde suntem acum", a declarat preşedintele clubului Plinio David De Nes.

Milan a caştigat Supercupa

Echipa AC Milan a caştigat pentru a şaptea oară în istorie Supercupa Italiei, după ce a învins la Doha (Qatar), cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, formaţia Juventus Torino, informează Gazzetta dello Sport. La finalul celor 120 de minute de joc, scorul a fost egal, 1-1. Juventus a deschis scorul prin Chiellini, în minutul 19, Milan reuşind egalarea prin Bonaventura, în minutul 38. La loviturile de departajare, pentru AC Milan au marcat Bonaventura, Kucka, Suso şi Pasalic, iar Lapadula a ratat, în timp ce pentru Juventus Torino au înscris Marchisio, Higuain şi Khedira, iar Mandzukici şi Dybala au ratat. AC Milan a mai caştigat Supercupa Italiei în 2011/2012, 2004/2005, 1994/1995, 1993/1994, 1992/1993 şi 1988/1989. Juventus Torino, campioana en-titre, este şi deţinătoarea trofeului Cupei Italiei, după ce în sezonul precedent a învins-o pe AC Milan în finală, cu scorul de 1-0 după prelungiri.

Schumacher jr. a promovat în Formula 3

Fiul lui Michael Schumacher, Mick, în varstă de 17 ani, a anunţat că va concura în Formula 3 în 2017, ceea ce reprezintă pentru el "un pas în plus către Formula 1", scrie Le Figaro. Mick Schumacher va evolua pentru echipa Prema Powerteam. "Cred că este o alegere bună, toţi marii piloţi au urmat aceeaşi cale în trecut", a spus sportivul. Mick Schumacher a concurat în ultimii doi ani în Formula 4. Tatăl lui Mick, septuplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher, este în convalescenţă în Elveţia, după şase luni de comă în urma unui accident grav suferit la schi, în decembrie 2013.

Firmino, beat la volan

Atacantul brazilian al echipei FC Liverpool, Roberto Firmino, a fost arestat, în 24 decembrie, pentru că a condus în stare de ebrietate, a anunţat, ieri L'Equipe, citand publicaţia Liverpool Echo. Internaţionalul brazilian în varstă de 25 de ani a fost oprit de poliţie în dimineaţa zilei de 24 decembrie în centrul oraşului Liverpool. Roberto Firmino va apărea în faţa unui tribunal la 31 ianuarie 2017, zi în care FC Liverpool va întalni formaţia Chelsea Londra, în etapa a XXIII-a din Premier League.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.