Economic

Raportarea informaţiilor referitoare la finanţările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial

Ziarul de Vrancea
27 mar 2024 986 vizualizări

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa persoanelor juridice fără scop patrimonial că, prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 470/2024 a fost legiferat modelul şi conţinutul Declaraţiei privind situaţia de trezorerie, care însoțește situaţiile financiare anuale .

Reamintim că persoanele juridice fără scop patrimonial care, în exerciţiul financiar de raportare, au primit sume reprezentând subvenţii, sponsorizări, sume redirecţionate, conform legii, din impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe venitul datorat de persoanele fizice, precum şi alte forme similare de finanţare, indiferent de valoarea cumulată a acestora, au obligaţia să  întocmească o declaraţie care însoţeşte situaţiile financiare anuale şi evidenţiază sumele astfel primite, respectiv utilizate, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (3^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, alineat introdus prin O.U.G. 115/2023.

Declaraţia privind situaţia de trezorerie se întocmeşte şi se semnează de către persoanele abilitate, potrivit legii, să întocmească şi să semneze situaţiile financiare anuale. Declaraţia se va semna și de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării persoanei juridice fără scop patrimonial.

Pentru exerciţiul financiar al anului 2023, formatul declaraţiei este cel prevăzut în anexa nr. 1 la ordin. Persoanele juridice fără scop patrimonial care, în cursul exerciţiului financiar al anului 2023, au primit sponsorizări în valoare cumulată de maximum 100.000 lei pot folosi pentru întocmirea declaraţiei formatul (simplificat) prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

Începând cu exerciţiul financiar al anului 2024, Declaraţia privind situaţia de trezorerie se depune în formatul elaborat în acest sens.

Declaraţia privind situaţia de trezorerie se depune odată cu situaţiile financiare anuale, folosind programul de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor.

În vederea depunerii declaraţiei, persoanele juridice fără scop patrimonial folosesc programul de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de către Ministerul Finanţelor, prin care se generează un fişier de tip PDF, având ataşat un fişier xml, precum şi un fişier cu extensia zip. Fişierul cu extensia zip va conţine prima pagină din situaţiile financiare anuale listată cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor, semnată, potrivit legii, precum şi documentele cerute de lege, aşa cum acestea sunt întocmite de persoanele juridice fără scop patrimonial, toate acestea fiind scanate, alb-negru, lizibil şi cu o rezoluţie care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fişierului PDF la care este ataşat fişierul zip.

Persoanele juridice fără scop patrimonial care, la data intrării în vigoare a prezentului ordin, au depus, conform legii, situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar al anului 2023 şi au primit în cursul acelui exerciţiu sponsorizări depun declaraţia menţionată în termen de 60 de zile de la încheierea termenului de depunere a situaţiilor financiare anuale, prevăzut de legea contabilităţii. Formatul electronic al declaraţiei se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor.

Baza legală: OMF nr. 470/2024 cu privire la raportarea informaţiilor referitoare la finanţările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial, publicat în Monitorul Oficial nr. 239/20.03.2024.

 

 Compartiment de comunicare                                                                                                                                          


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.