Un important brand de apă, implicat într-un scandal internaţional
O societate din Serbia pretinde, în condiţiile succesului intern şi internaţional al AQUA Carpatica, că se "confundă culoarea neagră cu cea albă, numele AQUA Carpatica cu cel slav de «Voda», iar forma rectangulară este proprietatea lor intelectuală", spune Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding. "Pe plan internaţional, acum, cand AQUA Carpatica a cucerit milioane de cetăţeni din Romania, cand AQUA Carpatica a înregistrat succese internaţionale (USA, UK, Germania, Japonia, China, ţările arabe, Australia, etc), acum, cand AQUA Carpatica obţine premii în fiecare an (Grand Effie, FIBRA) şi cea mai înaltă distincţie, Cannes Lions Gold, acum în plin succes şi numai cu cateva luni înainte de expirarea legală a perioadei de 5 ani în care se putea solicita anularea mărcilor, o societate înfiinţată demult, în 2004, vine să pretindă că se confundă culoarea neagră cu cea albă, numele romanesc AQUA Carpatica cu cel slav de «Voda», iar forma rectangulară este proprietatea lor intelectuală. Nu a pretins acest lucru la început, cand am apărut pe piaţă, dar pretinde acum, cand avem succes", se spune într-o declaraţie de presă a preşedinteluu Valvis Holding, remisă ieri. Preşedintele Valvis Holding remarcă faptul că "societatea proprietară a marcii VodaVoda (Serbia) după o tentativă total nereuşită de a penetra piaţa din Romania în 2010 şi fără a avea vanzări relevante, auditabile, nu apare în niciun raport de piaţă al organismelor de cercetare internaţionale" şi că "este prezentă doar într-o singură ţară, chiar şi acolo cu întreruperi de producţie şi vanzare în perioda 2012-2013". "Vodavoda a cerut instanţei din Romania să i se acorde proprietatea intelectuală a formei geometrice «sticla pătrată», cand lumea este invadată de sticle pătrate (spirtoase, sucuri şi chiar ape minerale din alte ţări).Da, ne confruntăm cu o decizie nefavorabilă a primei instanţe, dar în mod evident vom face apel la această decizie care nu e definitivă şi nici executorie, bazandu-ne pe argumente solide", mai spune Jean Valvis. El spune că practica judiciară constantă în UE consemnează că "o simplă sticlă/formă geometrică fără un însemn grafic pe ea nu poate fi protejată ca marcă întrucat îi lipseşte distinctivitatea (Cauza T-411/14 – Tribunalul Uniunii Europene) ". "Avand în vedere şi practica judiciară constantă din Uniunea Europeană, care afirmă că o simplă sticlă/formă geometrică fără un însemn grafic pe ea nu poate fi protejată ca marcă întrucat îi lipseşte distinctivitatea (Cauza T-411/14 – Tribunalul Uniunii Europene) suntem încrezători că drepturile noastre asupra mărcii tridimensionale vor fi confirmate de instanţele superioare. AQUA Carpatica este o marcă tridimensională depusă, necontestată şi validată de OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) şi este clar şi evident (pentru oricine) că este net distinctă de marcă VodaVoda. Vom demonstra că nu există nici un risc de confuzie", a mai declarat preşedintele Valvis Holding.