Ultima oră

O bătaie între şoferi de microbuz s-a transformat în tentativă la omor

Gabriel Sava
16 oct 2016 2952 vizualizări
Fapta a fost comisă anul trecut, în Focşani, în staţia de microbuz dintre parcuri

Un scandal între trei bărbaţi, şoferi de microbuz, şi mai mult decat atat chiar colegi, a ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea, cu acuzaţii destul de grave. Unul dintre şoferi, Costinel Cîrlan, de 53 de ani, din Focşani, este acuzat de tentativă la omor, în timp ce gemenii Marius şi Florin Filimon au fost trimişi în judecată pentru loviri şi alte violenţe. Cei trei sunt, conform procurorilor vranceni, şoferi şi colegi de muncă la o firmă de transport persoane. La data de 28 septembrie 2015, într-una dintre staţiile de călători situată pe strada Maior Ghe. Pastia (între parcuri), din Focşani, inculpatul Cîrlan, “aflat sub stăpanirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de agresiunile exercitate de partea vătămată şi de fratele său, l-a lovit pe acesta (n.r.- pe Florin Filimon) cu o cheie de roţi în zona capului, provocandu-i acestuia leziuni cranio-cerebrale care i-au pus în pericol viaţa”, se arată în materialul de urmărire penală ajuns pe masa judecătorilor. Victima, unul dintre gemenii Filimon, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani şi apoi la clinica de urgenţă Bagdasar Arseni din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Medicul legist a concluzionat că victima a avut nevoie de 65-70 zile de îngrijiri medicale.

Scandalul a pornit de la gemenii băuţi

Anchetatorii au stabilit că, la data amintită, în jurul orei 20, Cîrlan se afla la volanul microbuzului iar în staţia de călători a fost aşteptat de cei doi fraţi cu care anterior avusese un conflict verbal. Aceştia au consumat băuturi alcoolice şi, în momentul în care microbuzul a oprit în staţie, Florin Filimon s-a dus la uşa de la şofer, a deschis-o şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe Cîrlan. Imediat şi-a făcut apariţia şi fratele său, cu intenţia de a-l lovi, moment în care Cîrlan a pus mana pe o cheie de roţi cu care l-a lovit în cap pe primul dintre agresori. Şi Cîrlan a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite. Doar că acestea nu i-au periclitat viaţa, aşa că gemenii s-au ales cu acuzaţii privind comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Dosarul se află în fază de Cameră Preliminară pe rolul Tribunalului Vrancea. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Vai crintea, acum 2754 zile, 4 ore, 36 minute, 37 secunde
Autoaparare , dupa cum e descrierea faptei..... nici nu a dat primul, nici nu avea avantaj de forte, din contră.... omule, pune.ti avocat bun ...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.