Ultima oră

Primar buzoian eliberat din Penitenciarul Focşani

Dan Chiriac
18 ian 2016 1868 vizualizări
Acesta a stat după gratii numai un an şi două luni, la Mîndreşti, după ce a omorât cu maşina o adolescentă de 15 ani, băut fiind şi având dreptul de a conduce suspendat

Valerică Şercăianu, fostul primar (PDL) al comunei buzoiene Cernăteşti, a fost eliberat din Penitenciarul Focşani. Fostul edil a stat mai bine de un an după gratii, la Mîndreşti, după ce a omorât cu maşina o adolescentă de 15 ani.  Valerică Şercăianu a fost încarcerat în toamna anului 2014 la Mîndreşti şi a participat la mai multe acţiuni educative organizate de Penitenciarul Focşani. Edilul a provocat în luna mai 2013 un accident în urma căruia a decedat o fată de 15 ani, iar o prietenă de-a adolescentei a fost grav rănită. Atunci, poliţiştii au stabilit că primarul din Cernăteşti consumase alcool şi avea permisul de conducere suspendat. Totul s-a petrecut pe 21 mai 2013, când Şercăianu, primar al comunei Cernăteşti la acea vreme, se întorcea de la o petrecere de “Sf. Constantin şi Elena” unde consumase băuturi alcoolice. El conducea cu viteză mare un Jeep, când a pierdut controlul direcţiei şi a izbit în plin cele două fete care se întorceau de la şcoală. În urma unui proces desfăşurat la Judecătoria Buzău, Şercăianu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. El nu a executat decât 1 an şi 2 luni din pedeapsă, instanţa de executare considerând că fostul primar poate fi eliberat. Reducerea pedepsei a avut la bază şi participarea deţinutului la un program cultural denumit “Biblioteca vie”. În perioada detenţiei, în vara anului trecut,Valerică Şercăianu a participat alături de alţi doi condamnaţi de la Penitenciarul Focşani, la acţiune aorganizată în Grădina Publică din Focşani. Primarul criminal Şercăianu a vorbit despre viaţa lui cu cei interesaţi, alături de fostul jurnalist Leonard Munteanu şi hackerul din Focşani, George Paraschiv, zis Bush. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 3025 zile, 15 ore, 34 minute, 30 secunde
Care cod????? Va bateti joc de oameni!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.