FOTO | Directorul Centrului Cultural Vrancea, pictorul Liviu Nedelcu: „Eu sunt un om al comunicării!”
Liviu Nedelcu este pictorul care a devenit mai focşănean decât focşănenii de-a lungul celor aproximativ 30 de ani petrecuţi printre noi. Eu îl cunosc din 1992, dar relaţia de colaborare a apărut după angajarea mea în televiziune. Am filmat mult, am citit mult, l-am ascultat cu foarte multă atenţie şi i-am respectat dorinţa de a aborda cu rigurozitate arta sa, lucrările sale, mai spectaculoase, mai incitante, cu seriozitatea celui care a pornit pe acest drum cu un mare talent şi o pregătire foarte bună. Ştie ce are de făcut, ştie unde doreşte să ajungă şi în acelaşi timp, i-a ajutat pe cei din jurul său să facă, acolo unde doresc, performanţă. Despre ceea ce face în arta vizuală, cum face, doar un critic de artă poate spune fără să greşească. Iar eu am încredere totală în doamna Magda Cîrneci, o sensibilă poetă, un remarcabil om de cultură, un redutabil critic de artă.
„A te posta în faţa picturii sale spectaculoase, e ca şi cum ai asista la o explozie nucleară cromatică. Dezlănţuită, energizantă, eliberatoare gestualitate care induce un ritm şamanic în simţuri. Culori care îşi strigă forţa şi provoacă adrenalina vizuală. Un tot compoziţional care eliberează o intensă, enormă energie vitală, psihică şi mental. O energie eliberatoare. În faţa acestor picturi impulsive şi totuşi profund armonioase, poţi trăi dublul sentiment al haosului şi creaţiei din nimic, al disoluţiei formelor şi conturelor într-o magmă pulsatilă, universală, împreună cu recoagularea într-un ocean eruptiv de culoare pură, inervat de gesturi şi forme incipiente, dramatice sau aurorale. În faţa acestor pânze „sălbatice”, poţi trăi într-un fel de „body- art la distanţă”, performând pentru tine doar lăuntric, prin văz, dezlănţuirea artistului care îşi sublimează temperamentul şi aporiile interioare prin compoziţii de fapt atât de atent construite, savant expandate, în bidimensionalul suprafeţei pictate. Sau poţi plonja în microcosmosul macrocosmosului, ca să zic aşa. În ceea ce psihologul Carl Gustav Jung numea deja în prima jumătate a secolului XX tendinţa artei moderne de a explora structura intimă, invizibilă cu ochiul liber, a materiei din care suntem alcătuiţi: particule şi forţe, electroni şi nuclee care ţes substratul nutritiv potenţial din care apare, se concretizează fantomatic şi exuberant, realitatea. Este evident că Liviu Nedelcu a ajuns acum într-un vârf al creativităţii sale din care îşi poate privi cu bucurie evoluţia strălucitoare”.
„Prima personală am avut-o în facultate, în 1983, iar ultima acum doi ani, la Focşani. În total sunt peste 20 de personale”, începe domnul Liviu Nedelcu discuţia avută într-o dimineaţă de luni, la ora 8.00. Pot să vă spun că a fost o dimineaţă frumoasă, însorită, dar mai ales fructuoasă, pictorul dezvăluind o parte din „tainele” atelierului său, cum lucrează, cum se schimbă multe şi în artă, dar mai ales ce-l împinge şi susţine pe un artist să-şi ducă la bun sfârşit lucrul într-un anumit registru, ghidat de anumite sentimente şi trăiri. Artistul este un om ca oricare altul, doar că poartă o încărcătură binecuvântată, destul de incomodă uneori, greu de dus, dar ce dulce povară...
Pictorul spune că nu este nici o diferenţă, din punct de vedere stilistic, direcţia pe care merge fiind una gestualist abstractă, cu diferenţe de dispoziţie între prima şi ultima personală.
„Mă refer la faptul că fac mai mult apel la formă în ultima perioadă, la suprafaţă, faţă de perioada anterioară când linia domina discursul meu vizual. Linia s-a îngroşat, a devenit pată, a devenit suprafaţă pentru că şi uneltele cu care lucrez s-au schimbat. Folosesc în continuare pensula, folosesc bidineaua, dar folosesc şi diferite instrumente, ragleta, şpaclul. Aşa cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, artistul vizual face apel la orice unealtă, de la calculator la pensulă, de la culoare de apă la culoare de ulei, sau culoare acrilică, de la cărbune la creion. În ultima perioadă putem discuta despre o lipsă a punctării unui discurs plastic. Nu mai putem spune că acesta este grafician, iar celălalt pictor. Diferenţele dintre genuri au dispărut, aproape şi un pictor poate să facă, astăzi, artă tridimensională, adică să sculpteze, poate să facă grafică, poate să facă instalație video sau fotografie s.a.m.d. Aceste demersuri se întâmplau în primii ani ai sec. XX, mă refer aici la Picasso şi după aceea la Wassily Kandinsky, mai târziu la dadaişti care îmbinau tehnicile, creau obiecte și instalații şi propuneau tehnica mixtă, atât de prezentă astăzi în lucrările artiștilor. Din ce în ce mai des, în discursul vizual contemporan, discutăm de tehnica mixtă, discutăm de pictura obiect s.a.m.d.
- Ce modificări a suferit în timp paleta dumneavoastră coloristică? întreb.
Paleta coloristică a suferit ceva, pentru că în expoziţiile şi căutările mai vechi contraste cromatice erau foarte prezente. În expoziţia de faţă contrastul de închis / deschis, de clarobscur, este tot mai prezent. Vedeţi aici lucrări mai sărace cromatic, lucrări în care domină albul şi negrul, dar şi-n ele, pete de culoare foarte violentă, sunt prezente. Cred că ultima perioadă, cum spuneam, este mai săracă în contraste cromatice, dar e mai bogată în contraste de clarobscur, în căutări a griurilor, a griurilor intermediare, neutre. Cam asta, cred, este o caracteristică a ultimelor mele căutări. Ultimele lucrări sunt bazate cu precădere pe contrastul de închis/deschis, pe clarobscur”.
- Unde încadraţi ultima expoziţie?
„În discursul ultimilor ani, pentru că ştiţi, cei care treceţi prin galeriile de artă, că de aproximativ 10 ani căutările mele sunt în zona artei nonfigurative, a gestualismului abstract, dar asta nu înseamnă că în această perioadă nu am creat lucrări în care să mă reîntorc la un discurs mai realist. Au fost situaţii şi expoziţii. Un rol foarte important îl au, astăzi, curatorii. Curatorii sunt aproape artişti acum, pentru că ei propun teme, ei propun discursuri, tehnica, ei propun tot. Aşa că, am participat la expoziţii la care discursul figurativ trebuie să fie prezent şi atunci a trebuit să mă întorc la un exercițiu plastic realist. Dar, asta nu înseamnă că eu am pierdut sau am renunţat la simţirea mea. Ştiţi, ştiu şi eu, la mine n-a fost o fractură între căutările de acum 10 ani şi căutările de după anul respectiv pentru că gestualismul a fost prezent în lucrările mele încă din anii 80. Chiar erau artişti, cu care participam la expoziţii, la simpozioane şi care îmi propuneau să renunţ la discursul figurativ şi să încerc experienţele abstracte pentru că gestualimul meu este mai prezent în lucrările abstracte, decât în cele figurative. Am făcut lucrul acesta când am simţit cu adevărat că trebuie să renunţ la figurativ şi să trec cu totul în zona abstractă. Dar şi acum, în lucrările mele abstracte, dacă vă uitaţi cu atenţie, apar uneori, foarte vag, elemente ale realităţii. Avem aici un decupaj..., când am făcut decupajul m-am gândit la torsul unei femei... Realitatea există în noi, nu putem să o anulăm cu totul. Vreau să asigur pe toată lumea că experienţele noastre artistice pleacă tot din realitatea imediată, pentru că nu poţi să faci pictură dacă nu ai nimic de spus. Se adună, mereu, nişte tensiuni, se adună nişte energii, toate dictate de contactul cu realitatea care trebuie materializate apoi într-un anumit medium, într-un mod figurativ, sau abstract, ca în cazul meu. Malevici spunea: „Cea mai înaltă formă de artă este aceea în care nu există nimic din ceea ce există.” Adică, o artă în care elemente din lumea reală, recognoscibile, nu le regăsim în picturile noastre.
- Vorbiţi despre curatori, care este curatorul preferat? întreb.
„Un curator de la care am învăţat foarte mult, a fost Alexandra Titu, un critic remarcabil, foarte important, care alături de soţul domniei sale, Constantin Prut, ne-a ajutat foarte mult în ceea ce s-a întâmplat la Focşani în ultimii 10 ani şi în posibilitatea noastră de a deveni pe plan naţional un reper. Focşani este perceput, acum, în România ca un loc în care se întâmplă lucruri deosebite în materie de artă vizuală. La Focşani s-au întâlnit cei mai importanţi artişti din ultima perioadă, care au răspuns cu mare bucurie la preocupările noastre. S-a lucrat cu seriozitate, cu profesionalism.”
- Ce credeţi că ar fi spus doamna Titu, dacă ar fi văzut expoziţia, întreb.
„Cred că i-ar fi plăcut expoziţia mea pentru că a fost unul dintre oamenii care m-au susţinut în ultimii ani şi trebuie să recunoaştem, nu poţi să-ţi faci un loc la nivel naţional fără nişte critici importanţi, care să scrie despre tine, care să vorbească despre tine... Ştim cu toţii că în domeniul artelor vizuale, teatru, literatură, lucrurile sunt foarte subiective. Fiind subiective, oamenii cu o anumită putere-criticii, au un rol foarte important în a stabili anumite ierarhii la nivel naţional”.
- Ce spuneţi dumneavoastră despre această ultimă expoziţie, ce ar trebui să înţelegem?
„Lucrările sunt selectate din ceea ce am produs în ultimii 2 ani, multe dintre ele lucrate în timpul pandemiei, a izolării, influenţate direct de relaţiile imediate, de contactele cu oamenii, cu realitatea, cu societatea, sunt lucrări care mă definesc. Eu sunt un tip coleric, care răspunde foarte uşor stimulilor externi. Nesiguranţa resimțită în raport cu ceea ce se întâmplă la nivel global, problemele sociale, inter-umane, degradarea continuă a condiției umane, societatea în descompunere, promovarea nonvalorii, acceptarea oportunismului, caracterizează o bună parte a societății contemporane. Mă refer la lume în general. Toate acestea pe mine m-au influenţat. Toate energiile, tensiunea acumulată s-au vărsat, la un moment dat, în pânzele mele. Expoziţia mea este caracterizată de o anume tensiune, de gest, de contraste violente, de gesturi violente - o caracteristică a gestualismului abstract, dar este şi o nevoie interioară a mea de a mă exprima”,a mai spus pictorul Liviu Nedelcu.
Universul pictural în tonuri grave, elevate creează propriile-i variaţiuni vizuale în infinite jocuri de aluzii gestualiste... Culoarea ritmată cu rigoare este de un subtil rafinament, iar linia capabilă să sugereze volume, spaţii interferate şi spaţii în devenire.
1.Gestualismul este o direcţie a expresionismului abstract, pornit din pictura americană a secolului trecut, constând în înregistrarea tensiunii spirituale şi fizice a autorului în momentul pictării, folosind tratamentul expresiv al materiei, formele abstracte şi culorile cele mai variate. Mişcarea a luat naştere în cercurile artistice din New York în perioada imediată după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial îşi are rădăcinile în opera nonfigurativă a lui Wassily Kandinsky şi în producţiile artiştilor suprarealişti, care lăsau în mod voluntar subconştientul lor să se exprime spontan în activitatea creatoare.
2. Kazimir Severinovici Malévici a fost un pictor şi desenator ucrainean şi sovietic de origine poloneză, reprezentant al avangardei artistice ruse, teoretician şi propagator al suprematismului pentru ca, în ultima perioada a vieţii să revină la pictura figurativă.(Janine VADISLAV )
