Timp Liber

În tradiția populară, astăzi este Ziua Ursului | Tradiții și superstiții legate de Ziua Ursului (Stretenia)

Ziarul de Vrancea
2 feb 2024 1017 vizualizări

Ursului îi este dedicată o sărbătoare în spațiul tradițional, probabil importantă odinioară, numită Stretenia, inclusă în ciclul Martinilor de iarnă. Sunt presupuse divinităţi preistorice patroni ai urşilor, celebraţi la 40 de zile (!) după Crăciun (1-3 februarie), pentru protecţia, în principal, a vitelor de fiarele pădurii. Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare este sărbătorit în ziua de 2 februarie, numită de altfel şi Ziua Ursului, sau Stretenia

 

 

 

 

 

Tot în această zi spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.

Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câștiga bunăvoința animalului sălbatic, ei așezau pe potecile pe unde obișnuia să treacă acesta, bucăți de carne sau vase cu miere de albine.

Se consideră că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, dacă aceștia se ungeau, în ziua de 2 februarie, cu grăsime de urs. De asemenea, pentru a fi puternici și căliți în viață, copiii firavi erau botezați cu numele de Ursu.

În multe localităţi rurale, şi astăzi copiii mai sunt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vânători.

Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu blană de urs. De asemenea, cei care sufereau de sperieturi aveau parte de același tratament.

Pe atunci, oamenii credeau că schimbarea vremii are legătură cu felul în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru a prezice cum va fi vremea, trebuia urmărit bârlogul ursului. Dacă afară e soare, ursul iese și, văzându-și umbra se sperie și intră la loc. Acest lucru înseamna că iarna se prelungește. Dacă e înnorat, ursul nu-și vede umbra și, astfel, rămâne afară. Acest semn prevestea venirea primăverii.

 

ziaruldeiasi.ro

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.