Astăzi despre: Smaranda Gheorghiu - prima femeie care a vorbit de la tribuna Ateneului despre emanciparea femeii şi educaţie - militantă activă în mișcarea feministă a epocii - „Maica Smara” a fost prietenă cu Veronica Micle
Smaranda Gheorghiu (n. 5 octombrie 1857, Târgoviște, Țara Românească - d. 26 ianuarie 1944, București, Regatul României) a fost o scriitoare și publicistă română, militantă activă în mișcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăți culturale, considerată educatoare a poporului. Este cunoscută și sub numele de Maica Smara, poreclă primită de la Veronica Micle.
Smaranda Gheorghiu, nepoată a lui Grigore Alexandrescu, prin ascendenții din partea mamei, a fost o descendentă a familiilor boierești Andronescu și Vlădescu. Părinții săi au fost Pitarul Nita (Ion) Andronescu (1821-1894) și Alexandrina Andronescu născută Vladescu, ambii din Târgoviște. Aceștia au avut zece copii ajunși la maturitate, toți devenind personalități de marcă ale orașului sau stabilind căsătorii în familii de vază. După Smaranda, al doilea născut al familiei, a fost Constantin Andronescu (1859-1943) devenit doctor în medicină și profesor universitar de ginecologie și igienă la Institutul Agronomic, căsătorit cu Alice Ghika (1875-1964). Al treilea copil a fost Teodora Andronescu (1862-1930) poreclita Bipona, implicată în acțiuni de binefaceri de la vârsta de 14 ani, căsătorită cu Stelian R. Dudau (1857-1918) mare proprietar și comerciant din Târgoviște. Ceilalți frați și surori au fost Judecător Xenophon Andronescu (n.1864), Ecaterina căsătorită Ing. Kuelle (n.1866), Elena căsătorită Stematiu (1868-1950), Sofia căsătorită Gen. Anastasiu (n.1870), Col.Gheorghe Andronescu (1872-1935), Alexandrina Andronescu (1874-1972), Pr. Dumitru Andronescu (n.1890).
Alexandrina Vladescu era sora mai mică a lui Matei Vlădescu ajuns General de Divizie, erou al Războiului de Independență și Ministru de Război al României. Matei Vlădescu și Alexandrina, alături de alți cinci frați și surori, erau copii Serdarului Mihalache Vlădescu (1800-1868) născut în satul Vlădești de lângă Râmnicu-Vâlcea, stabilit ulterior în Târgoviște, descendent al boierilor Vlădești iar mama lor fusese Ecaterina Brătescu (1808-1847), o descendentă a boierilor Brătescu.
Smaranda a avut două fiice. Una se numea Zoe Garbea Tomellini și a fost căsătorită cu Luigi Tomellini consulul general al României la Genova. Cealaltă fiică a sa se numea Magdalena.
Din versurile sale pentru copii, unele au intrat chiar în tradiția orală, precum “Vine vine primăvara / Se așterne-n toată țara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”…)
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Smaranda Gheorghiu a condus un cenaclu frecventat și de Mihai Eminescu și a fost prietenă cu iubita acestuia, Veronica Micle.
Ca scriitoare, a colaborat la cele mai importante ziare și reviste ale vremii, între care Convorbiri literare, "Fântâna Blanduziei", Literatorul, Tribuna, Universul
Ca om de cultură a participat ca membră a unor organizații culturale, atât din România, cât și din străinătate, ca "Dante Alighieri", "Storia et Arte di Roma", "Alianța Universală a Femeilor".
Ca reprezentantă a României, a participat la mai multe congrese internaționale:
Congresul orientaliștilor (1889),
Congresul păcii universale (1900) desfășurat la Paris, unde a propus o soluție de înlăturare a războiului,
Congresul latin (1902),
Congresul educației familiale (1913),
Congresul școlilor în aer liber (1931).
Conform chiar mărturiei sale, pasiunea ei de scriitoare a fost călătoria. A străbătut atât România, cât și multe țări din Europa, între care (Italia, Belgia, Franța, Suedia, Danemarca, Cehoslovacia, Grecia, Germania, Ungaria) precum și din Asia. A scris cărți și a ținut conferințe pentru a relata impresii din aceste călătorii.
Cea mai interesantă și temerară călătorie a întreprins-o în 1904, spre Capul Nord, pe un itinerar ce a cuprins Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord în Insula Mageroy. La întoarcere, a vizitat orașul Cristiania (în prezent Oslo), unde s-a întâlnit și a discutat cu Henrik Ibsen).
Scrieri
Maica Smara, Furnica, 17 oct 1904. Caricatură de Nicolae S. Petrescu-Găină
Amintiri din călătorii
Schițe si amintiri din Italia (1900),
De la București la Capul Nord (în volumul "Conferințe și discursuri", 1905),
Schițe și amintiri din Cehoslovacia (1925),
O româncă spre Polul Nord (1932)
Beletristică
Din pana suferinței (1888),
Novele (1890),
Veronica Micle (1892),
Corbul cu pene de aur (1897),
Mozaicuri (1897).
Dorul de țară (1904),
Țara mea (poezii, 1905),
Băiatul mamii (roman, 1920),
Simfonii din trecut (1927),
Dumitrițe brumate (1937),
Cântă Dorna (1939)
Schițe din Târgoviște, Editura Pildner & Pildner, Colectia Restitutio, Târgoviște, 2003
Rănile noastre sociale. Ediție îngrijită de Petre Gheorghe Bârlea și Jozsef Pildner. Editura Pildner&Pildner, Târgoviște, 2005; ISBN 973-7774-04-03.
Veronica Micle. Ediție îngrijită de Petre Gheorghe Bârlea și Jozsef Pildner. Editura Pildner&Pildner, Târgoviște, 2005; ISBN 973-7774-29-9.
Inteligența Femeii, Ediție îngrijită de Petre Gheorghe Bârlea și Jozsef Pildner. Editura Pildner&Pildner, Târgoviște, 2007; ISBN 978-973-7774-58-3.
In memoriam
În amintirea sa, în parcul Mitropoliei din municipiul Târgoviște a fost ridicat un bust, pe care este înscris numele ei întreg, Smaranda Gheorghiu.
Un alt bust al său se găsește în parcul Cișmigiu, din București, pe care este înscris textul Maica Smara Educatoare a poporului, scriitoare, 1857-1944, ca amintire a faptului că a scris literatură pentru copii și tineret, cu accent spre latura educativă a acestei literaturi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Femeie cu o cultură superioară, s-a impus ca un excepţional pedagog şi educator, luptând împotriva mentalităţii retrograde de atunci în ce priveşte învăţământul, ajungând până la funcţia de inspector şcolar, arătând un interes deosebit pentru manifestările interne şi internaţionale. În calitate de inspector şcolar, a adus numeroase inovaţii sistemului de învăţământ, printre care: asistenţă şcolară, cursuri în aer liber şi expoziţii. Între anii 1882-1885 scrie pentru revista „Şcoala Română”, iar între anii 1893-1895 lansează revista literară „Altiţe şi Bibliuri”, în care se scrie despre portul şi frumuseţea costumelor populare. În anul 1881, Smaranda Gheorghiu debutează în revista înfiinţată de Alexandru Macedonski, „Literatorul”, cu o traducere din Edgar Allan Poe.
În anul 1888 publică primul ei volum de poezii: „Din pana suferinţei”, urmate de alte volume de versuri, proză sau teatru, din care amintim „Dorul de ţară” în anul 1904, „Ţara mea”, în 1905, romanul „Băiatul Mamei” în 1917, romanul „Domnul Bădina” în 1931 şi volumul de nuvele „Dumitriţe brumate” în 1937. Ca scriitoare, Smaranda Gheorghiu a colaborat la cele mai importante ziare și reviste ale vremii, între care „Convorbiri literare”, „Fântâna Blanduziei”, „Literatorul”, „Tribuna”, „Universul”. Smaranda Gheorghiu a întrupat cu succes mai multe ipostaze benefice ale femeii în societate: femeia-mamă, femeia-pedagog, femeia-scriitor, femeia-intelectual, femeia-luptător pentru idealuri, fiind caracterizată de Nicolae Iorga drept o ambasadoare a culturii româneşti. Pentru promovarea culturii româneşti, a fost numită „Educatoare a Poporului”.
Ca om de cultură, Smaranda Gheorghiu a participat ca membră a unor organizații culturale atât din România cât și din străinătate, ca „Dante Alighieri”, „Storia et Arte di Roma”, „Alianța Universală a Femeilor”. Ca reprezentantă a României, a participat la mai multe congrese internaționale: Congresul orientaliștilor(1889), alături de Badea Cârţan unde sărbătoreşte spiritul românesc prin depunerea unei coroane de lauri din bronz la Columna lui Traian; Congresul păcii universale (1900) desfășurat la Paris, unde a propus o soluție de înlăturare a războiului; Congresul latin (1902); Congresul educației familiale (1913); Congresul școlilor în aer liber (1931).
Conform mărturiei sale, pasiunea ei de scriitoare a fost călătoria. A străbătut atât România, cât și multe țări din Europa (Italia, Belgia, Franța, Suedia, Danemarca, Cehoslovacia, Grecia, Germania, Ungaria) precum și din Asia. A scris cărți și a ținut conferințe pentru a relata impresii din aceste călătorii. Cea mai interesantă și temerară călătorie a întreprins-o în 1904, spre Capul Nord, pe un itinerar ce a cuprins Transilvania acelei vremi, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord în Insula Mageroy. La întoarcere, a vizitat orașul Christiania (actualul Oslo), unde s-a întâlnit și a discutat cu marele dramaturg Henrik Ibsen. Această călătorie o clasează pe Maica Smara drept prima femeie din lume care a călătorit spre Polul Nord.
Cât priveşte întâlnirea cu Mihai Eminescu –pe atunci inspector şcolar – acesta a a căutat s-o cunoască numai după ce „dăscăliţa” de viţă nobilă Smaranda Gheorghiu aruncase critici sceptice şi necruţătoare ale vremii în primul său volum, căruia aveau să-i urmeze alte zeci de lucrări de o factură pe cât de originală şi proprie, pe atât de vie şi cuceritoare. Pe atunci, Eminescu scria al său „Luceafăr”… Volumul de debut al Maicii Smara avea titlul „Din pana suferinţei”. Cu puterea sa vizionară, Eminescu a văzut în poezia tinerei şi ambiţioasei institutoare suferinţa morală, tragica chinuire spirituală a neamului său, acea „plagă” a analfabetismului şi ignoranţei peste care un suflet iluminat încearcă să arunce lumina culturii şi a credinţei, dar mai ales a marii sale sensibilităţi. Pseudonimul „Maica Smara” este atribuit de amicii ei, lui Mihai Eminescu şi iubitei acestuia Veronica Micle, cei care frecventau cenaclul literar condus de Smaranda Gheorghiu, ea fiind prietenă şi confidentă a Veronicăi.
Pe Veronica Micle o cunoscuse în Casa Aureliei Polizu, verişoara Smarei, iar pe Mihai Eminescu, pe când se afla în redacţia ziarului „România Liberă”. Smaranda a avut ocazia să afle mai multe amănunte din viaţa celor doi. Cunoscută datorită bunătăţii şi sacrificiului său, deşi tânără, poeta umbla îmbrăcată în haine negre, ca o călugăriţă. Smaranda fusese lovită de necazuri și petrecea mult timp prin biserici şi mănăstiri; din dificultatea de a-i rosti numele în totalitate, porecla s-a transformat în renume şi pseudonim literar.
Maica Smara a îmbrăţişat din fragedă tinereţe profesia de institutoare, reuşind la examenul de admitere prima din mulţimea de candidaţi. Activitatea de institutoare şi-o desfăşoară mai întâi la Sinaia, fiind numită învăţătoare – o adevărată promotoare a pedagogiei naţionale. Ea considera că şcoala este întotdeauna o „ucenicie, care îţi răpeşte timp, energie, jertfă, oferindu-ţi în schimb sentimentul datoriei împlinite”. Pentru Smaranda Gheorghiu, urmează însă o perioadă dificilă din viaţa sa, căci se va despărţi de profesorul şi poetul George Gârbea, recăsătorindu-se pe data de 8 septembrie 1894 cu Petre Gheorghiu.
La un an după căsătoria cu căpitanul Petre Gheorghiu, Smaranda, va rămâne văduvă cu două fete: Zoe din prima căsătorie, şi Magdalena din cea de-a doua. Se va transfera de la Sinaia la Ploieşti şi, ulterior, la Bucureşti, unde va preda la Şcolile: Ferdinand I, Petrache Poenaru, Silvestru şi Polizu, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Activitatea şcolară a desfăşurat-o cu multă dragoste de elevi, iar pentru educaţia acestora, ea a tipărit poveşti şi învăţăminte morale şi educative, de care la acea vreme era mare lipsă: A.B.C. – un abecedar ilustrat, Anicuţa – istorioară pentru copii, Corbul cu pene de aur – feerie în versuri, Mătuşica Diţa – poveste moralizatoare, Stâlpi de pază, Spade strămoşeşti.
Şi-a practicat profesia de dascăl cu dăruire faţă de elevii săi. Institutoarea Smaranda Gheorghiu introduce uniforma în şcoli şi luptă pentru acordarea prestigiului necesar unor obiecte de studiu în şcoală care până atunci doar figurau în program: cântatul, gimnastica, desenul. Printre preocupările sale legate de studiul portului şi al artei cusăturilor populare şi ca o firească împlinire a funcţiei instructiv-educative pe care o îndeplinea ca institutor, dar şi ca o conturare a firii sale de româncă, încă din 1893 cerea, prin revista întemeiată de ea „Altiţe şi bibiluri”, schimbarea programelor de studiu pentru învăţământul primar urban, deoarece erau foarte depăşite.
Era susţinătoarea introducerii atelierelor în şcoli, unde elevii să efectueze lucrări practice pentru a deprinde o meserie. Smara îndrumă părinţii să ţină seama de aptitudinile copilului în alegerea profesiunii lui. Presa vremii menţionează aceste preocupări ale Smarandei, nu numai în ţară dar şi în străinătate. Aşa se explică invitaţia, ca o recunoaştere a prestigiului de care se bucura, de a participa la Congresul Internaţional de şcoală în aer liber, ţinut în Belgia, în primăvara anului 1931. Reprezentantă a ţării noastre, a vorbit la acel congres, despre realizările învăţământului românesc, făcând o comunicări despre şcolile româneşti, iar datorită meritelor ei a fost aleasă în comitetul internaţional al acestei instituţii, atrăgându-şi laude meritate din partea presei locale.
Şcoala propusă de Smaranda Gheorghiu a fost recunoscută de ştiinţa pedagogică internaţională; ea a vizitat aproape toate capitalele Europei, asumându-şi rolul de misionar de stat şi străbătând lumea în nelipsita-i fustă neagră, lungă, combinată cu bluza tradiţională – ie românească şi maramă în fir de borangic. Membră de onoare a multor societăţi culturale, la Conferinţele şi Congresele susţinute, şi-a putut forma o viziune amplă asupra învăţământului, neobosind să vorbească forurilor avizate despre lucrurile benefice, despre performanţele întâlnite şi stăruind cu înverşunare pentru aplicarea lor în sistemul de învăţământ românesc.
Manifestându-se ca exponentă a mişcării feministe şi pentru pace în lume, angajată activ în problemele social-economice şi politice ale vremii, Smaranda făcea parte din comitetele de organizare ca vicepreşedintă a primului Congres Internaţional al Uniunii Universale a Femeilor din Paris, din anul 1900. Recunoscută prin iniţiativele pe plan cultural, Smaranda este membră a unor societăţi literare, unde scriitoarea a activat cu dăruire pentru afirmarea spirituală a României pe plan mondial prin recunoaşterea valorilor de ansamblu, specifice istoriei şi culturii naţionale. A fost prima femeie al cărei glas a răsunat sub cupola Ateneului Român. Evocând memoria marilor personalităţi istorice ale neamului românesc, „ţinea în permanenţă vie ideea unirii românilor din Transilvania şi Bucovina prin congrese, conferinţe, întruniri publice”. Este cunoscut interesul manifestat faţă de Tudor Vladimirescu, pe care îl consideră drept „un mare martir al redeşteptării naţionale, figură clasică unică”. (Sursa: jurnalspiritual.eu)
