Timp Liber

A început programul turistic “Zile gratuite de vacanţă”

Silvia Vrînceanu Nichita
23 iun 2013 1252 vizualizări
Cei care pleacă în vacanţă pană pe 15 iulie, primesc bonusuri la cazare

Până pe 15 iulie şi în a doua parte a lunii august amatorii de vacanţe pot sta mai multe zile în concediu fără să plătească în plus pentru cazare. “Zile gratuite de vacanţă” este un program turistic disponibil în 2013 în perioada 15 iunie - 15 iulie şi 15 august - 31 august, care se desfăşoară prin agenţiile de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT). Programul, realizat în parteneriat cu hotelierii romani, include oferte speciale care vin în sprijinul turiştilor, prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă, după modelul “plăteşti 5 nopţi şi stai 6 sau chiar 7!”. Biletele sunt disponibile numai cu plata integrală şi pot fi găsite la agenţiile de turism înscrise în program. În Vrancea sunt patru agenţii de turism membre ale acestui organism. Orice modificare a pachetului anulează reducerea, după cum informează ANAT. “Zile gratuite de vacanţă” face parte din proiectul “Vacanţa în ţara mea”, proiect care reuneşte mai multe campanii promoţionale distincte, primite cu mare interes de public, precum “Înscrieri timpurii”, “Litoralul pentru toţi”, “Mini-preţuri de vacanţa”, precizează ANAT într-un comunicat de presă. În fiecare ediţie, acest program a reuşit să atragă zeci de hotelieri de pe Litoral şi din staţiuni montane de tradiţie şi un număr semnificativ de agenţii de turism din toate judeţele ţării. În cadrul programului sunt înscrise unităţi de cazare din mai multe staţiuni şi destinaţii turistice: Băltenii de Sus, Braşov, Bucureşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Mamaia, Moeciu de Sus, Neptun. Olimp, Saturn şi Venus. Unităţile de cazare sunt hoteluri, vile şi complexe turistice de 2 stele, 2 stele plus, 3 stele şi 4 stele. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.