Stiri din redactie

ZdV20: Jurnalism în timpul care nu mai are răbdare

Ziarul de Vrancea
19 ian 2017 488 vizualizări

Un tânăr la 20 de ani simte deja din plin gustul libertăţii şi al independenţei, a plecat de acasă şi nu mai face întocmai ce-i spun părinţii, încearcă să se descurce tot mai mult fără ajutorul lor şi caută mereu să arate că poate, că e capabil să facă multe de unul singur şi chiar cu succes. Ziarul de Vrancea n-a aşteptat să împlinească 20 de ani ca să-şi afirme autonomia, ci a îndrăznit să fie independent încă de la început, de la primii paşi. 

 

Acum, după două decenii, timpul n-a făcut decât să desăvârşească acest obicei, pe care cititorii îl pot confirma. În 20 de ani, echipa a învăţat multe, dincolo de scindări, competiţie, veniri, plecări, greşeli, revolte. Au fost însă şi succese pe care tot împreună le-a bifat. E adevărat totuşi că nu poate rămâne totul la fel. Vremurile s-au schimbat şi continuă să se schimbe, iar uniunea de altădată trebuie întreţinută de strategii noi de leadership.  Gândim astăzi altfel decât o făceam cu douăzeci de ani în urmă, aşa că tot altfel trebuie să abordăm subiectele, să ne raportăm la surse, să interacţionăm cu cititorii. Ziarul are nevoie de prospeţimea publicului şi de ideile lui de multe ori nebănuite. Atâta timp cât cititorii se regăsesc în spiritul şi vâna jurnalistică a echipei, povestea va avea viaţă lungă, pentru că un ziar solidar va atrage totdeauna cititori pe măsură. La mulţi ani, Ziarul de Vrancea! Îţi doresc evoluţie, mentalităţi noi şi limpezi, adaptate vremurilor, public fidel şi izvor nesecat de imaginaţie!

 

Alina-Elena Vasiliu - co-inițiator al Clubului de jurnalism Tineret în (re)acțiune

 

"Am intrat cu emoţie în redacţie! "

Ziarul de Vrancea reprezintă  pentru mine, ca adolescent focşănean, unul dintre cele mai frumoase proiecte în care m-am implicat! A trecut mai mult de un an şi jumatate si nu mă satur niciodată să aud de un nou proiect marca ZdV! Îmi aduc aminte de zilele de vară pe care le petreceam cu drag în redacţie, pe tren, lucrând la proiecte comune împreună cu colegii noştri de la Clubul de jurnalism Tineret în (re)acţiune coordonat de doamna Silvia Vrînceanu. Îmi aduc aminte în momentele în care scriu aceste rânduri cu ce emoţie am intrat în redacţie şi în echipa clubului de jurnalism! Sunt fericit şi mă simt onorat ca fac parte din familia ZdV şi vă mulţumesc pentru asta! Vă doresc numai bine şi la cât mai multe proiecte şi articole interesante dedicate comunităţii! La multi ani, ZdV!

Alexandru Laurenţiu

Clubul de jurnalism Tineret în (re)acţiune

Consiliu Judeţean al Elevilor



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.