Sport

O pereche de dansatori de la Clubul Elite, pe podium la un concurs internațional în Danemarca

Mihaela Vlădescu
7 iul 2018 8752 vizualizări

„Drumul spre o carieră de succes în lumea dansului sportiv este pavată cu multă muncă, talent, investiţii costisitoare şi o conexiune perfectă între parteneri,” spune Vanesa Pleșca.

Dansul sportiv acaparează tot mai multă lume, iar cel vrâncean este tot mai prezent la concursurile naționale și, iată, și cu premii la cele internaționale. Asta demonstrează seriozitatea și devotamentul celor implicați în ceea ce devine un fenomen și în România și „prinderea microbului” de către tinerii practicanți. Un stil de viață frumos și sănătos, cu multe sacrificii inițial, dar cu beneficii și satisfacții ce umbresc în final efortul depus. La începul lunii iulie, la Horsens, în Danemarca, a avut loc “Summer Dance Cup 2018”, o competiție la care au participat dansatori din toate zonele lumii, pe lângă numeroasele perechi din Europa fiind prezente și perechi din Africa de Sud, China etc. România a fost reprezentată de câteva perechi, printre acestea aflându-se și cea formată din Alexandru Dumbravă și Vanesa Pleșca, legitimată la Clubul Elite – Focșani. Cei doi au concurat la Open latin Under 21, clasa A clasându-se în finală pe locul III. Ulterior acestui concurs, a urmat un stagiu de pregătire de câteva zile cu unii din cei mai buni antrenori: Summer Dance Camp 2018. ”De ce este Summer Dance Camp un cantonament cel puțin dificil? Ei bine, acesta implică efort fizic cât și mental, o multitudine de informații și tehnică. La recomandarea antrenorilor noștri, Iulian Mazilu și Valeriu Leontiev, am luat decizia de a participa la această experiență. Am avut onoarea să îi avem în fața noastră pe unii dintre cei mai buni antrenori din lumea dansului sportiv latino-american, Peter și Kristina Stokkebroe -Danemarca, Karina Rubio -Spania, Franco Formica -Germania și nu în ultimul rând pe Mihai Petre- România. Sfaturile acestora ne vor folosi în perfecționarea dansului. În opinia noastră, drumul spre o carieră de succes în lumea dansului sportiv este pavată cu multă muncă, talent, investiţii costisitoare şi o conexiune perfectă între parteneri. Cantonamentul a organizat în prima zi un grandios concurs, iar dansatorii care au participat la competiția Summer dance camp 2018, organizată în Danemarca, au avut ocazia să își demonstreze măiestria și pasiunea pentru dans. Suntem pregătiți pentru a reprezenta Vrancea în următoarele competiții și gata în orice moment pentru o nouă provocare”, ne-a transmis Vanesa Pleșca. Atât aceasta cât și Alexandru Dumbravă practică dansul sportiv de peste 10 ani, fiind legitimați la Federația Română de Dans Sportiv de peste 7 ani. „Cei doi au au participat la concursuri începând cu primele clase valorice de la vârste de 9-10 ani. Acum Alex are 17 ani, iar Vanesa 18 ani. Fiecare dintre ei a început dansul competițional cu alți parteneri, schimbându-se componența perechii de 3-4 ori până am ajuns în formula actuală, în care sunt de peste 2 ani. În acest interval au participat la multe concursuri naționale cu clasări pe podium”, potrivit coregrafului Iulian Mazilu, coordonatorul Clubului de dans Elite din Focșani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.