Luni încep partidele de pe tabloul principal la Vrancea Trophy
Turneul internațional de tenis ”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani by Premium Porc Group”, ediția 2017, este gata. Sâmbătă, 1 iunie, au început jocurile de pe tabloul calificărilor în urma cărora opt sportive vor urca pe tabloul principal pentru completarea căruia Federația Română de Tenis și organizatorii focșăneni ai competiției au acordat și câte două wild cards. Una dintre jucătoarele care au primit cardul de favoare de la FR Tenis este noua stea a tenisului românesc, eleva de 17 ani de la Brăila, Georgia Crăciun, a cărei prezență va da turneului care va avea loc pe Arenele ”George Bucuroiu” din Complexul Sportiv Milcovul Sud un plus valoare, de consistență și de interes! Din partea organizatorilor focșăneni ai ”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani by Premium Porc Group” au primit wild cards Cristina Dinu, din România și Elena Griesner, din Austria, la simplu iar la dublu cardul fusese oferit focșănencei Liana Stanciu care s-a accidentat, însă, condiții în care beneficiară va fi partenera sa, Ioana Bogdan ce va face pereche cu o altă jucătoare.
Deschiderea oficială a ”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani by Premium Porc Group”, organizat de Federația Internațională de Tenis, Federația Română de Tenis, Tenis Club Focșani, CS Unirea Focșani, CSM Focșani 2007 va avea loc luni, 3 iulie, odată cu conferința de presă ce va fi organizată, de la ora 11,00, la firma Scorpion, aceeași gazdă de anul trecut, care este și transportatorul oficial al turneului. Jocurile turneului vor începe în fiecare zi la ora 10,00, urmândă să continue până la finalizarea programului, programat pentru ora 18,00. În apropiere de finalul competiție, joi, 6 iulie, de la ora 17,00, va avea loc obișnuitul joc demonstrativ, cu invitați surpriză. Iar meciurile de cel mai mare interes vor fi vineri 7 iulie, de la ora 17,00, finala de dublu și sâmbătă, 8 iulie, de la ora 11,00, finala de simplu, urmate de momentele de premiere. ”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani by Premium Porc Group” are ca finanțatori tradiționali Consiliul Județean Vrancea, Consiliul Local și Primăria Municipiului Focșani cărora li se alătură, din postura de Preseting Sponsor, Premium Porc Group. Susținerea financiară a turneului este oferită și de sponsorii Artifex, Pandora- Production in Fashion, Deep Serv, Migami, Dia Carn iar parteneri în comunicare sunt mass-media din județ. (Dan CHIRIAC)