Sport

Egal în meciul profesorilor vrânceni cu cei din capitală

Dan Chiriac
16 aug 2017 1053 vizualizări

Egal în meciul profesorilor vrânceni cu cei din capitală

 

Două evenimente au marcat fotbalul judeţean la final de săptămână. O nouă bază sportivă din judeţ are  o instalaţie de nocturnă. Primăria comunei Tătăranu a instalat în această vară mai mulţi stâlpi de iluminat la baza sportivă din satul Bordeasca. Sâmbătă, echipele de seniori şi old-boys din Tătăranu şi Bordeasca au susţinut două partide ce s-au dorit să amintească de derbyurile locale dintre cele două sate. A rezultat un frumos spectacol sportiv, în care învingător a fost fotbalul. A urmat meciul vedetă, partida dintre echpele profesorilor din Vrancea şi Bucureşti. Cu mulţi foşti fotbalişti pe teren, cele două formaţii au oferit un frumos spectacol sportiv. Bucureştenii au condus cu 1-0 şi 2-1, dar vrâncenii au revenit de fiecare dată după golurile marcate de Paul Cioran şi Ciornei. Aceste întâlniri au avut loc periodic în ultimii ani, fie la Focşani, fie la Bucureşti. De altfel, în perioada următoare, meciul revanşă se va desfăşura în capitală. Tot sâmbătă, cu ocazia zilelor comunei Ciorăşti, echipa locală, promovată recent în liga a patra, a susţinut un meci de pregătire cu CSM Rm. Sărat. Experienţa echipei buzoinene şi-a spus cuvântul. Olimpia s-a impus cu 5-0, dar gazdele au arătat ca oechipă cu potenţial, aflată însă la început de drum în liga a patra. Este de apreicat organizarea excelentă a evenimentului, pe o bază sportivă ce se prezintă tot mai bine de la un sezon la altul. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.