Sport

Azi se decide soarta lui CSM Focşani

Dan Chiriac
5 mar 2013 664 vizualizări
Conducerea echipei va anunţa azi dacă va juca partida de vineri cu Metaloglobus u Dan Dumitru, preşedintele Consiliului de Administraţie, explică motivele unei posibile retragerii din campionat: “sunt orgolii locale, care depăşeşc problemele financiare”

Soarta echipei de seniori CSM Focşani se va decide azi, cand cei din conducerea clubului urmează să informeze Federaţia Romană de Fotbal dacă echipa va continua în campionat sau se va retrage definitiv. Comisia de Competiţii din cadrul FRF a programat partida dintre CSM Focşani şi Metaloglobus pentru vineri, de la orele 15.00. Meciul ar urma să se desfăşoare pe stadionul “Milcovul”, dar întalnirea este sub semnul întrebării. De altfel, jocul din tur nu a avut loc, focşănenii nefăcand deplasarea la Bucureşti din cauza unor probleme identice cu cele de acum. După neprezentare, Focşaniul a ales să continue în campioant. Rămane de văzut dacă situaţia se va repeta, cu precizarea că focşănenii nu mai au dreptul să nu se prezinte la meciul cu bucureştenii, pentru a nu fi excluşi din campionat. Jucătorii echipei focşănene au efectuat foarte puţine antrenamente de la începutul acestui an şi au susţinut doar două partide de verificare, 0-1 şi 0-3 cu CSM Rm. Sărat. În aceste jocuri, antrenorii au folosit doar tineri. Azi, conducerea echipei va anunţa varianta finală în acest caz, existand şi posibilitatea ca meciul cu Metaloglobus să fie amanat, fapt care ar putea prelungi cu încă o săptămană agonia. Totul vine în condiţiile în care a doua echipă din Vrancea, Young Stars Panciu, a renunţat la liga a treia. Vineri, păncenii ar fi trebuit să joace pe teren propriu cu Bucovina Rădăuţi, dar acest joc nu se va disputa.

“Nu este o problemă financiară”

Preşedintele Consiliului de Adminsitraţie de la CSM Focşani, Dan Dumitru, a spus că va lua o decizie finală în cursul zilei de miercuri, dar, cel mai probabil, echipa se va retrage din campionat. Acesta a dorit să explice şi motivele pentru care formaţia focşăneană este cu un pas şi jumătate în groapă. "Echipa nu se retrage din motive financiare. Cu cheltuielii minime, echipa ar putea continua în liga a treia. Din păcate, la Focşani nu se vrea ca această echipă să existe. Eu, personal, dacă mă ambiţionez să continui, voi avea mult mai mulţi duşmani, mai ales pe plan politic. Ni s-au introdus  taxe pe teren, ne-au dat afară din vestiare. Sunt nişte orgolii locale, care depăşeşc problemele financiare”, ne-a spus Dan Dumitru. Preşedintele de la CSM crede că echipa a suferit după transformarea în club de drept privat. “Noi ne-am distrus din cauza legii care a obligat cluburile să se transforme din club de drept public în drept privat. Am susţinut financiar de unul singur echipa în tur. Acum, cine vrea echipa, e invitat să se implice. Mai avem termen până miercuri să vedem ce facem”, a mai menţionat Dan Dumitru. Dacă vor decide să continue în campionat, cei de la CSM Focşani vor fi nevoiţi să achite şi salariul lui Adrian Toma, fostul antrenor al echipei pană în vara anului trecut. Cu toate acestea, Dumitru spune că nu va achita banii pentru că este datoria celor de la CSM 2007 să plătească banii respectivi, în condiţiile în care Toma a avut contract cu clubul municipalităţii focşănene. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.