Sport

Gimnastele se întorc cu un argint şi un bronz de la naţionale

Dan Chiriac
18 nov 2012 628 vizualizări
Gimnastica focşăneană a obţinut două medalii la naţionalele de maeştri ce au avut loc la Oneşti. Diana Damian, Mădălina Racoş şi Maria Răuţă au intrat în concurs şi au reuşit prestaţii foarte bune.

Vineri, CSS Gimnastică Focşani a terminat pe poziţia a treia, în concursul pe echipe, intrand în posesia medaliei de bronz. Pe primul loc s-a clasat CSS Cetate Deva, care a avut în componenţă mai multe campioane europene. Pe poziţia a doua s-a clasat CSS Oneşti-SC Bacău, combinată ce a avut-o în randurile sale pe Diana Chelaru. Sambătă, în finalele pe aparate, Focşaniul a obţinut o medalie de argint. Diana Damian a terminat a doua în finala de la sol. Foarte aproape de o medalie a fost şi Maria Răuţă, în finala de la barnă. Aceasta s-a clasat pe poziţia a patra, ratand la mustaţă o medalie naţională. Competiţia a adunat la start cele mai puternice cluburi de profil din ţară, CSS Cetate Deva, Farul Constanţa, Steaua Bucureşti, CSS Oneşti sau Petrolul Ploieşti.. “Sunt foarte mulţumită, rezultatele sunt super pentru clubul nostru”, ne-a spus Adriana Lescovar, directoarea clubului focşănean. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.