Sport

Prosport Focşani pleacă azi la Barcelona Cup

Dan Chiriac
10 oct 2012 409 vizualizări
Două grupe de copii de la Prosport vor pleca azi în capitala Cataluniei u jucătorii focşăneni vor sta într-o staţiune de pe malul mării Mediterane şi se vor antrena la Academia de fotbal „La Masia” u dacă vor să se fotografieze cu trofeele micuţii trebuie să plătească 10 euro

Două grupe ale Prosport pleacă azi spre Barcelona, oraşul celei mai puternice echipe de fotbal din lume. Timp de zece zile, în oraşul catalan are loc o nouă ediţie a turneului "Barcelona Cup". FC Barcelona, Espanyol Barcelona, Dinamo Kiev, Slavia Sofia, Piacenza, FC Copenhaga, Bayer Leverkusen s-au înscris la turneu. Cu această ocazie, copiii de la Şcoala de Fotbal Prosport Focşani vor intra în laboratorul celei mai renumite Academii de Fotbal din lume, "La Masia". Turneul de la Barcelona se afla la cea de a 28-a ediţie şi este un adevărat Campionat European al cluburilor de copii şi juniori. Competiţia se va desfăşura la mai multe grupe de vîrstă, începînd cu cei mai mari, născuţi în anul 1995 şi încheind cu cei mai mici, născuţi în anul 2003-2004. Prosport va avea în competiţie grupele 2000-2001 şi 2005. Micuţii fotbalişti ai Prosportului vor avea ocazia să viziteze şi stadionul "Nou Camp", dar şi să participe efectiv la antrenamentele conduse de antrenorii Academiei de Fotbal "La Masia". Puştii de la Prosport au ratat de puţin posibilitatea de a vedea pe viu marele derby Barcelona –Real Madrid, jucat duminică seara pe Nou Camp. Există însă posibilitatea, ca jucătorii focşăneni să meargă pe stadion la următorul meci de pe teren propriu a Barcelonei, dacă Federaţia spaniolă va programa partida respectivă înainte ca delegaţia vranceană să plece spre casă.

Vizită la Nou Camp


Dacă nu vor reuşi să ajungă la o partidă oficială, jucătorrii din Focşani se vor mulţumi cu un tur al stadionului Nou Camp, care costă 16 euro. De asemenea, vizitatorii au ocazia să se fotografieze cu trofeele caştigate de-a lungul timpului de clubul roş-albastru, contra sumei de 10 euro, semn că spaniolii ştiu să-şi vandă reuşitele. În afara meciurilor  pe care le vor juca la Barcelona, copiii vor face cunoştinţă şi cu istoria clubului catalan. "Vom face şi un tur complet al stadionului „Nou Camp” şi vom vedea istoria de peste 100 de ani a Barcelonei pe viu. Muzeul este impresionant şi suntem mîndri că în istoria Barcelonei, la loc de cinste, stau şi numele lui Hagi şi Gică Popescu. Va fi o experienţă extraordinară pentru toţi cei care vor merge la această acţiune”, a spus Laurenţiu Muscalu, preşedintele Prosport Focşani. Printre cei care vor merge în Spania se află cei mai buni jucători ai clubului focşănean, Marian Milea, Rareş Dobrescu sau Eduard Pană. Antrenorii clubului Prosport sunt Laurenţiu Muscalu, Ionuţ Constantinescu şi Adrian Schineşte. (Dan CHIRIAC)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.